Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 mai 2009
procedural · respins
Anca Daniela Boagiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Doamna Anca Daniela Boagiu:**
Mulțumesc, domnule senator.
Întrucât deja am votat ordinea de zi – asta este procedura –, vă rog să interveniți și a doua oară la momentul în care acest proiect va fi dezbătut.
La punctul 1 din ordinea de zi sunt înscrise probleme organizatorice, aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 25–30 mai 2009.
Luni, programul obișnuit – declarații, dezbateri, vot final, întrebări, interpelări.
Marți și miercuri – activități în comisii, iar joi, vineri și sâmbătă activități în circumscripțiile electorale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.