Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2009
Informare · informare
Aurelia Vasile
Discurs
## **Doamna Aurelia Vasile:**
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Am să fac referire pe procedură la ce a spus colegul meu Mircea Toader.
Nu știu de când primul-ministru sau orice ministru al Guvernului trebuie să dea dispoziție Parlamentului. Din câte îmi aduc aminte, noi, Parlamentul, am votat prim-ministrul și tot noi, prin comisiile parlamentare și prin plenul Parlamentului, am votat fiecare ministru în parte. Deci niciodată – vreau să spun, să anunț plenul Camerei, de la acest microfon al Parlamentului – nu îi impune primulministru și niciun ministru. Procedurile care trebuie respectate sunt de la Parlament către Guvern, și nu invers. Deci nu puteți să veniți să-mi spuneți că ministrul dă o dispoziție, că ați vorbit dumneavoastră cu el la telefon, ca după ce ați vorbit dumneavoastră cu el la telefon să ne spuneți nouă, întregului plen al Camerei, ce trebuie să facem.
## Doamna președinte,
Vă rog să intrați pe procedurile regulamentare, avem de dezbătut o lege de aprobare a unei ordonanțe de urgență. În condițiile în care până acum suficient am fost în afara regulamentului, invitați vă rog comisia să-și prezinte raportul și să ne vedem de treabă. Iar domnul prim-ministru să conducă Guvernul, iar miniștrii să-și rezolve problemele pe zonele dumnealor, iar noi, Camera, să facem ceea ce avem de făcut, de a supraveghea, și nu de a primi ordine.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.