În toate țările lumii civilizate există o preocupare constantă pentru creșterea performanțelor sistemului de educație și formare profesională.
Pentru recredibilizarea sistemului și realizarea obiectivelor din strategia și programul de guvernare este nevoie de schimbări în ceea ce privește curriculumul, evaluarea,
formarea inițială și continuă a personalului didactic, este necesară descentralizarea deciziilor și a responsabilităților, precum și ameliorarea infrastructurii școlare.
Preluarea mandatului de către doamna ministru Ecaterina Andronescu s-a realizat în plină criză economică. Primele două luni au însemnat eforturi pentru constituirea bugetului și discuții aproape permanente cu partenerii sociali pentru a găsi soluții în actualul context social-economic.
Vă reamintesc câteva dintre proiectele pe care le-a dezvoltat doamna ministru: învățământul obligatoriu de 10 clase; informatizarea învățământului; admiterea computerizată la liceu; înființarea centrelor de excelență; reabilitarea școlilor și dotarea cu mobilier școlar; reabilitarea căminelor studențești; dezvoltarea învățământului din mediul rural; dotarea școlilor cu microbuze; programul „Cornul și laptele”; 200 de euro pentru calculator; rechizite școlare gratuite; bursa „Bani de liceu”; bursa „Guvernul României”; bursa pentru studenții din mediul rural care doresc să devină cadre didactice.
Știu de o bună bucată de vreme că o democrație parlamentară fără opoziție este de neconceput. Este un truism asupra căruia este inutil să insist. Dar voi insista asupra existenței unui alt adevăr pe care uneori îl uităm: o opoziție reală trebuie să fie una constructivă, să critice doar ceea ce este realmente criticabil și, mai ales, să propună soluții, cu alte cuvinte, dacă vrea să demoleze, atunci să facă și eforturi pentru a construi ceva în loc. Atacurile permanente la adresa ministrului nu reprezintă soluția așteptată de sistem.
Consider că avem cu toții o datorie morală față de școală, suntem toți cei de față produsul ei și, mai mult decât atât, avem obligații impuse de lege, unele derivate din statutul de stat membru al Uniunii Europene. Este necesară recredibilizarea școlii românești și pentru acest proiect nu numai Ministerul Educației, Cercetării și Inovării trebuie să lucreze.
Cred că trebuie să modernizăm legislația și să dezvoltăm proiecte, pentru a asigura elevilor și studenților un cadru adecvat pentru instrucție și educație.
Vă spun sincer că am analizat cu toată seriozitatea și responsabilitatea criticile și acuzele aduse pe care le-am auzit la așa-zisa moțiune și am constatat că limbajul folosit încalcă adesea normele moralei comune, ajungând la jigniri și acuzații absolut nedrepte și, oricum, nepermise.
Folosirea în așa-zisa moțiune a unor expresii cum ar fi: „iresponsabilitate” și „amatorism”, „încălcarea oricăror reguli de bun-simț”, „măsuri sinistre”, în aceste condiții, ori autorii nu stăpânesc suficient înțelesul termenilor, ori încalcă cu bună știință regulile elementare ale moralei comune.
Mai mult, găsim în moțiune expresii care au o foarte vagă legătură cu limba română. De exemplu, se afirmă că reducerea unor materii – istorie, limbi moderne, sport – înseamnă „anularea graduală a sistemului de învățământ românesc”, iar rezultatul ar fi „obstrucționarea importanței educației în dezvoltarea viitorilor cetățeni”. Dacă expresiei „anulare graduală” i se poate găsi un sens din punct de vedere semantic, mă tem că nimeni nu poate găsi sensul „obstrucționării importanței”, cel puțin nu în limba română.
Este adevărat că uneori, în focul polemicii, spiritele se înfierbântă și sunt folosite cuvinte și expresii care nu reflectă realitatea. Dar această îndepărtare de adevăr trebuie să aibă, totuși, anumite limite. Exagerările, mai devreme sau mai târziu, sunt sancționate.
Voi încerca acum să clarific câteva dintre punctele moțiunii.
Legat de ceea ce spuneam, de eliminarea orelor de istorie, autorii moțiunii abordează eronat, plecând de la
premise false, problema disciplinei Istorie. Pentru informarea corectă a semnatarilor acestui act facem o trecere în revistă a structurii acestei discipline, pe verticala învățământului preuniversitar.
Programele pentru disciplina Istorie studiată în învățământul preuniversitar au fost elaborate astfel încât să contribuie la formarea și la dezvoltarea competențelor-cheie. Totodată, au fost avute în vedere recomandările referitoare la studiul istoriei, cuprinse în documente elaborate la nivel european, în mod deosebit Recomandarea nr. 15/2001 a Consiliului Europei cu privire la studiul istoriei în secolul al XXI-lea și Memorandumul pentru educația permanentă, elaborat de Uniunea Europeană.
Disciplina Istorie se studiază în învățământul preuniversitar începând cu clasa a IV-a. În clasele a V-a – a VII-a, programa școlară îi familiarizează pe elevi cu evoluția omenirii începând din preistorie și ajungând în prezent. Pe parcursul celor trei ani de studiu, teme din istoria românilor sunt integrate istoriei universale. În clasa a VIII-a, programa școlară vizează aprofundarea istoriei românilor, abordată din perspectiva influențelor reciproce exercitate între spațiul și timpul istoric, între planul politic și cel sociocultural, între politica internă și afirmarea în relațiile internaționale.
Conținutul programei include toate momentele fundamentale ale istoriei noastre, de la geto-daci la relațiile lor cu lumea mediteraneană până la formarea statului național unitar român (1918) și revenirea la democrație prin Revoluția din Decembrie ’89.
Pentru învățământul liceal, programa școlară are un conținut organizat în jurul unor domenii relevante pentru elev și reprezentative din perspectiva școlii și a cerințelor societății contemporane.
Vreau să fie clar pentru toți că în școala românească, începând din clasa a IV-a și până într-a XII-a, disciplina Istorie se bucură de o mare atenție, ea acoperind, practic, întreaga evoluție a civilizației umane, cu accent pe cea a civilizației românești.
Trebuie să vă spun că și afirmația autorilor moțiunii „marea majoritate a viitorilor cetățeni să nu cunoască și să nu înțeleagă noțiuni precum: Constituție, Parlament, Guvern, putere și opoziție, vot universal, pluralism politic, separarea puterilor în stat, democrație și totalitarism, integrare și globalizare” este neadevărată. În acest sens, vă informăm că în cadrul învățământului obligatoriu toți elevii din România studiază disciplina Cultură civică, cuprinsă în aria curriculară „Om și societate”, la clasele a VII-a și a VIII-a, disciplină care abordează în mod explicit conceptele din citatul anterior. Faptul că autorii moțiunii consideră, în mod eronat, că aceste concepte sunt legate de disciplina Istorie nu este vina noastră.
De asemenea, țin să precizez că nu există nicio problemă în privința opțiunii elevilor privind disciplina Istorie la examenul de bacalaureat.
Și în acest caz autorii moțiunii ignoră în mod voit proceduri și etape ce vizează modificările care se pot face curriculumului și programelor de examen. Intervenția asupra planurilor-cadru din 16 martie 2009 intră în vigoare cu 1 septembrie 2009.
În consecință, nu sunt afectate sesiunile examenului de bacalaureat 2009, acestea desfășurându-se în baza programelor care s-au aprobat până la începutul anului școlar în curs în care sunt planificate sesiunile; orice intervenție asupra planurilor-cadru este urmată de intervenții asupra programelor școlare; dacă se modifică programele școlare, este firesc să se modifice și programele pentru sesiunile examenului de bacalaureat 2010; or, mă îndoiesc că distinșii semnatari ai așa-zisei moțiuni care a fost citită ieri
în fața plenului cunosc programele pentru examenul de bacalaureat 2010, atâta timp cât acestea nu au fost anunțate.
În concluzie, facem mențiunea că disciplina Istorie din planurile-cadru la clasa a XII-a și a XIII-a, pentru toate specializările profilului tehnologic, se regăsește în anexa nr. 4 a Ordinului ministrului nr. 3.412 din 16 martie 2009. Prin urmare, toate aserțiunile cuprinse în această moțiune, la acest punct, sunt în afara realității.
Legat de eliminarea orelor de educație fizică, este o tratare total eronată. Plec de la ideea și susțin pe doamna ministru care spune că măsurile pe care le coordonează în acest domeniu, educație fizică, le face tocmai pentru a putea să creștem sportul de performanță în România. Ceea ce se întâmplă astăzi, cunoaștem cu toții.
Și în acest domeniu ne permitem o abordare din cel puțin două puncte de vedere:
1. Menținerea sănătății cu ajutorul orelor de educație fizică trebuie să fie însoțită și de respectarea normelor de igienă. În aceste condiții, orele de educație fizică desfășurate în interiorul orarului zilnic, între celelalte ore de curs, creează situația în care elevii revin în clasă, pentru orele următoare, fără asigurarea timpului necesar pentru igienă personală. Credem că niciunul dintre semnatarii moțiunii nu s-ar simți confortabil dacă ar fi obligat ca după o partidă de fotbal/handbal/gimnastică etc. să revină în sala de curs.
2. Asigurarea condițiilor ca elevii de liceu să poată desfășura ore de educație fizică conform propriilor opțiuni și aspirații, numărul acestora putând fi variabil, în funcție de cât de atractivă este oferta internă a școlii (principiu al descentralizării). Pe cale de consecință, prevederile planului-cadru propun o schimbare a paradigmei alocării orelor de educație fizică în învățământul liceal.
Această schimbare se concretizează în diversificarea modului în care se pot desfășura activități săptămânale, după cum urmează:
• la clasă, o oră de trunchi comun, în baza unei programe unice;
• două ore, prin participarea la activitățile formațiilor/echipelor unităților de învățământ; • o oră de ansamblu sportiv, în care elevii pot opta pentru activități sportive individuale sau colective, fără a se urmări obținerea unei performanțe.
Noua abordare respectă unul dintre principiile construcției curriculare: pe o bază de două ore pe săptămână în clasele I–VIII, desfășurate în trunchiul comun, și o oră opțională crește componenta de opționalitate în ciclul liceal.
Așadar, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, în elaborarea planurilor-cadru pentru clasele liceale, a respectat prevederile Rezoluției din luna noiembrie 2007, adoptată la Strasbourg de către Parlamentul European, conform căreia există „... obligativitatea introducerii a cel puțin trei ore de sport pe săptămână în programele educaționale, în ciclul primar și secundar...”.
De asemenea, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a respectat, în elaborarea planurilor-cadru pentru clasele liceale, și prevederile Ordinului comun MECT–ANS–COSR nr. 1.560/345/1.025/2007 pentru aprobarea Protocolului privind asigurarea cadrului de colaborare în vederea dezvoltării continue și funcționării performante a sistemului național de educație fizică și sport, unde sunt precizate atribuțiile fiecărei instituții partenere, dintre care menționăm art. 5 lit. A): „realizarea unui număr minim de 3 ore de educație fizică și sport săptămânal: 1 – 2 ore de educație fizică cuprinse în planul-cadru; 1 oră de ansamblu sportiv”.
Prin noile prevederi ale planului-cadru sunt responsabilizați atât profesorii, care vor trebui să-și pună în
valoare competențele profesionale, cât și elevii din învățământul liceal.
Nu putem să trecem peste faptul că sportul de masă, precum și baza de selecție pentru sportul de performanță sunt total nemulțumitoare, așa că aveam de ales între a lăsa lucrurile așa cum sunt și a regândi modelul de organizare și aportul acestei discipline la dezvoltarea componentei educative în ceea ce privește asumarea spiritului de competiție și a capacității de lucru în echipă.
Un exemplu care vine în sprijinul paradigmei promovate prin noul plan de învățământ este următorul: un elev din cadrul învățământului liceal la zi, indiferent de filieră și de profil, participă în mod obligatoriu la o oră de educație fizică prevăzută în trunchiul comun, poate opta pentru o oră de ansamblu sportiv la disciplina sportivă preferată (fitness, aerobic, dansuri etc.) și totodată poate participa două ore pe săptămână la formarea sportivă (fotbal, baschet, handbal etc.). Așadar, numărul total de ore de educație fizică și sport pe săptămână, pe care le poate desfășura un elev, indiferent de filieră și profil, este de 4 ore/săptămână, depășindu-se numărul mediu de ore de sport din statele membre ale UE. În acest mod, considerăm că devine evidentă creșterea considerabilă a rolului educației fizice și sportului în școlile din România și asigurarea educației complementare prin sport.
O altă afirmație neadevărată conținută în textul moțiunii se referă la: „(...) în anul 2003, doamna Andronescu desființa cluburile sportive școlare independente”.
Realitatea este însă cu totul alta. În anul 2003, prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.213/31.01.2003 privind Metodologia de fundamentare a cifrei de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de învățământ sportive, cluburile sportive școlare independente au fost trecute în structura administrativă și organizatorică a liceelor cu program sportiv.
În consecință, această nouă organizare nu presupune desființarea cluburilor sportive școlare, ci mutarea acestora, cu personal și baze sportive, în incintele unităților în structura cărora treceau. Secțiile de club sportiv, organizate pe lângă școli gimnaziale sau licee, au fost transferate la unitățile de învățământ liceal, care au preluat în structură clubul sportiv școlar independent, devenind secție a acestuia. A fost, de fapt, o eficientizare a activității acestor structuri școlare.
Trebuie spus că această programă și orele de educație fizică trebuie să devină obligatorii pentru a crește copii cu minte sănătoasă în trup armonios, pentru că în acest moment, aproape trei sferturi din copii nu participă la aceste ore folosind așa-zisa scutire medicală.
Spiritul moțiunii este exclusiv demolator, lipsindu-i total componenta constructivă, obligatorie pentru acest tip de document, și exprimă o atitudine pur reactivă, de respingere _de plano_ a oricărei propuneri, tocmai pentru că vine din direcția „dușmanului politic”. Era cu totul altceva dacă așa-zisa moțiune, plecând de la axioma descongestionării programului săptămânal al elevilor, ar fi declarat că nu este de acord cu propunerile ministrului în domeniu și ar fi propus o soluție alternativă. Așa încât, doamnelor și domnilor deputați, cred că v-ați convins că ne aflăm în fața unui exercițiu politicianist, de un populism evident, cu țintă electorală, iar modul în care ne exprimăm lasă cu totul de dorit.
Am să vă mai rețin câteva secunde, povestindu-vă că, la un moment dat, fecioara mea, în anul 1990, când era în clasa a IX-a, venind acasă și povestind, în nebunia anilor aceia, că ea s-a certat cu profesoara de fizică pe o problemă politică, m-am supărat foarte tare și i-am explicat că diferența dintre ea și acel profesor era că profesorul avea și bacalaureatul, și școala, și facultatea terminate, în condițiile în care ea nu
avea experiență. V-am făcut această relatare pentru a putea să facem distincție între doamna ministru Ecaterina Andronescu, cu expertiza, titlurile și cu experiența Domniei Sale, față de cel care ieri a citit așa-zisa moțiune și care a lăsat de dorit în modul de adresare sau de caracterizare a unei activități, spun eu, științifice deosebite.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.