Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 februarie 2019
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cosette Paula Chichirău
Discurs
## **Doamna Cosette Paula Chichirău:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Prin această inițiativă de la UDMR se propune desființarea direcțiilor regionale ale ANAF.
Sunt opt direcții regionale care au personalitate juridică, care au contracte în desfășurare, care au procese pe rol și care acum se desființează și revenim la 42 de direcții județene. Aceasta este inițiativa.
Bun. Acum haideți să vorbim puțin de istorie. Cum am ajuns la aceste direcții județene?
În 2013 a fost o dezbatere largă despre cum să mărim eficiența ANAF, cum să avem o colectare mai bună, cum să oferim servicii mai bune cetățenilor. Și, după un proces îndelungat de dezbatere cu Banca Mondială, statul român a decis să înființeze aceste opt direcții județene.
Mai mult decât atât, statul român a contractat un împrumut de la Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare de 70 de milioane de euro. 70 de milioane de euro, din care a cheltuit mare parte pentru a face ANAF mai funcțional. Și aceste opt direcții județene au fost înființate în 2013 prin acea lege prin care Parlamentul României a aprobat înființarea direcțiilor județene și a aprobat acel împrumut.
S-au făcut progrese în acești ani. Bineînțeles că ANAF nu funcționează cum ne-am dori. Da? Dar s-au făcut progrese, s-a investit în servere, în baze de date, în digitalizare, în informatizare. Încă nu am terminat proiectul.
Și acum ce facem? Aruncăm la gunoi aceste progrese și revenim unde eram în 2012. Și care sunt consecințele acestei inițiative?
1. Vom avea costuri mărite de funcționare, pentru că fiecare direcție județeană va avea nevoie de personal, care acum este în direcțiile regionale.
Ministrul de finanțe, audiat ieri în Comisia pentru buget, nu a recunoscut această realitate, că vor fi, de fapt, costuri mai mari.
A doua consecință este că vom avea o aplicare neunitară a legii, interpretări diferite. Dacă acum avem opt direcții regionale care interpretează legea, de acum încolo vom avea 42 de direcții județene care vor interpreta diferit legea. Și putem avea următorul caz: când o companie funcționează în mai multe județe și obține interpretări diferite pentru aceeași activitate economică dintr-un județ și dintr-alt județ. Asta nu este de acceptat!
În plus, inițiativa, care vine de la colegii noștri de la UDMR, este o inițiativă neserioasă. Nu putem să reformăm ANAF, o instituție importantă în România, printr-o inițiativă de o pagină, care spune: „Domnilor, se desființează aceste direcții regionale și restul vă descurcați, dați prin ordin de ministru.” Asta spune inițiativa lor.
Spune: „Da, toate consecințele acestea extraordinare... Descurcați-vă! Ministerul de Finanțe să se descurce, dați voi toate ordinele de ministru care trebuie ca să rezolvăm această problemă.”
Și știți ceva? Eu cred că multe din aceste probleme nu se pot rezolva prin ordin de ministru, pentru că – vă repet – aceste opt direcții regionale au personalitate juridică. Ele au procese pe rol, se reprezintă în instanță! Da? Au contracte! Nu putem face aceste lucruri prin ordin de ministru!