Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2013
legislative transmission · adoptat tacit
Petru Șerban Mihăilescu
Aprobarea transmiterii la Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată,
Discurs
Vă mulțumesc. Exact asta voiam, să dau o lămurire la toată această chestiune.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Această lege a fost unul din stâlpii integrării. La momentul acela aveam o singură problemă, care între timp s-a rezolvat, și anume adopțiile internaționale.
Recunosc că avem un oarecare sentiment de mândrie, deși au existat de-a lungul a opt ani o grămadă de încercări de a modifica această parte – nu s-a reușit – și am rămas la fel de fermi pe adopții internaționale, pentru că, altfel, toate aceste fenomene extrem de negative, pe care le-a înșirat aici doamna senator Firea, s-ar fi amplificat.
Sunt convins că orice formă de adopție internațională ar duce la multiplicarea acestor chestiuni.
Deci avem de-a face cu un proces complex, ca să-i spunem așa, în sinergia faptelor, adică dacă nu luăm măsuri pe linie de învățământ, pe linie de educație, pe linie medicală, pe linie de familie – dacă vreți –, pe linie de autorități locale cu aceste treburi, va fi greu să găsim doar aspecte legislative de modificat. Noi suntem de acord că trebuie să completăm tot timpul reglementările în vigoare pe această chestiune, cu o singură rugăminte și un singur sfat: să nu ne legăm de adopțiile internaționale. În rest, orice e posibil. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.