Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2010
other · Trimis la votul final
Cristina Ancuța Pocora
Discurs
## **Doamna Cristina Ancuța Pocora:**
Mulțumesc, doamnă președinte. Mulțumesc, domnule Toader. Stimați colegi, Stimați invitați,
În urmă cu 11 ani, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat ziua de 25 noiembrie ca Zi Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, recunoscând și promovând astfel ideea că drepturile femeii sunt drepturi ale omului și că violența de gen reprezintă o încălcare a drepturilor omului, care necesită intervenția fermă a statelor.
În întreaga lume au loc anual, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, manifestări consacrate luptei împotriva violenței asupra femeilor, derulate deopotrivă de instituții și autorități publice și societatea civilă.
Violența împotriva femeilor constituie o violare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ale femeilor, care nu trebuie și nu poate fi ignorată, pusă sub tăcere sau tolerată.
Actele de violență asupra femeii reprezintă o violare a drepturilor garantate prin Declarația universală a drepturilor omului și, în principal, dreptul la viață, la libertate și la siguranța propriei persoane, dreptul de a nu fi supus torturii, pedepselor și relelor tratamente inumane și degradante, dreptul la egală protecție din partea legii, dreptul de a fi protejat prin lege împotriva atingerilor aduse onoarei și reputației, dreptul la libertate de gândire, de conștiință și de religie, dreptul la libertate de opinie și de exprimare.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, violența se definește ca fiind amenințarea sau utilizarea intenționată a forței fizice sau a puterii împotriva propriei persoane, împotriva altei persoane sau împotriva unui grup sau unei comunități care provoacă sau riscă să provoace un traumatism, un deces, prejudicii de natură psihologică, o dezvoltare necorespunzătoare sau privațiuni.
Declarația privind eliminarea oricăror forme de discriminare împotriva femeii, de la a cărei adoptare au trecut 31 de ani, definește acest tip de violență ca fiind orice act de violență îndreptat împotriva persoanelor de sex feminin care cauzează sau care poate cauza femeilor un prejudiciu sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă aceasta este manifestată în viața publică sau în viața privată.
Violența împotriva femeilor se manifestă sub diverse forme. Ea poate să apară în orice fel de relație familială, în orice mediu social, indiferent de zona geografică, de vârstă sau de natură etnică.
Violența împotriva femeilor este un flagel care se manifestă la scara întregii lumi și care, din păcate, face și astăzi numeroase victime.
Conform unui studiu al Organizației Națiunilor Unite, o femeie din trei a suferit sau va suferi în decursul existenței sale, ca urmare a actelor de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică.