Csép Éva-Andrea

## **Doamna Csép Éva-Andrea:**

În perioada liceului am avut o colegă în clasă pe care am invidiat-o foarte mult timp.

La 15 ani trăia deja o „poveste de dragoste adevărată”. Totul era roz, frumos, era într-o relație „serioasă” pe care noi, cu mintea de copii, o admiram.

Apoi, într-o zi, a apărut cu mai multe vânătăi. A spus că a căzut în timp ce patina. Vânătăile își făceau apariția tot mai des. Apoi, într-o zi, a apărut cu și mai multe vânătăi.

Ne-a spus că s-a împiedicat pe scări și a căzut sau că a căzut de pe bicicletă – întotdeauna avea explicații. Iar noi am tăcut. Bănuiam că nu era o întâmplare accidentală, dar nu am întrebat-o. Ar fi trebuit să o întrebăm.

Azi, după mulți ani, știu: nu ar fi trebuit să tăcem.

Și mai știu că mii de femei din România trăiesc astăzi aceeași poveste. Unele au 15 ani, altele 70. Ele au în comun rana celor care ar fi trebuit să le iubească, să le ocrotească. Într-o oră, aproximativ în 12 familii sunt solicitate autoritățile să intervină pentru violență domestică și, în fiecare săptămână, o femeie moare din cauza violenței domestice.

## Doamnelor și domnilor,

## Stimați invitați,

Femeile acestea nu sunt doar simple statistici. Sunt vieți. Mame, fiice, surori, prietene ale căror destine au fost frânte. Așa cum a spus o victimă: „Ani de zile nu am trăit în frică, ci în tăcere.” Nespunând trăiri, rămâne fiecare cu durerea ei. Tăcerea acestor persoane trebuie noi, legiuitorii, să o rupem.

Fenomenul violenței domestice este nu doar o tragedie umană, ci este și o rană socială și o povară economică. Violența domestică afectează sistemul de sănătate, justiția, locurile de muncă, performanțele școlare ale copiilor.*