Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2015
Informare · informare
Cristina Ancuța Pocora
Discurs
## Stimați colegi,
Este extrem de important pentru noi toți să aducem în atenția societății promovarea egalității de șanse între femei și bărbați ca parte integrantă a politicii sociale, prin promovarea unor proiecte care să asigure funcționalitatea și eficiența legii, asigurarea unor mecanisme instituționale adecvate, astfel încât să putem face posibilă eliminarea tuturor formelor de discriminare de gen.
Trăim, însă, încă într-o Românie în care se înregistrează diferențe majore de gen – și am să dau câteva exemple.
În ceea ce privește procentul de ocupare din grupa de vârstă 20–64, populația de sex masculin este ocupată în procent de 71,4%, în comparație cu 56,3% în rândul femeilor, iar pentru segmentul de vârstă 55–64 de ani, respectiv populație activă ce poate fi definită ca vârstnică, procentul înregistrat de România a fost de 32,9% femei și 51,2% bărbați.
În ceea ce privește nivelul de educație, doar persoanele cu studii superioare, femeile și bărbații, au oportunități aproape egale, în timp ce 45,7% din femeile cu studii minime și 60,6% din femeile cu studii medii sunt angajate.
În ceea ce privește distribuția victimelor violenței în familie, în funcție de sex și vârstă, procentul femeilor majore victimizate prin violență în familie fluctuează între 34,01% și 40,76% din numărul total al victimelor cu sex și vârstă precizată, adică 3.135 și 3.816 femei agresate anual, care au fost raportate la Agenția Națională de Protecție a Familiei. Nu vorbim despre toate acele victime care nu intră în statistici.
Una dintre cauze ar putea fi dezvoltarea insuficientă a facilităților de îngrijire a copiilor la prețuri accesibile, pentru a permite o mai bună reconciliere a vieții de familie, dar și profesionale.
În ceea ce privește diferența salarială dintre femei și bărbați, aceasta a fost de 12%, 42,06% dintre femei fiind expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială.
Din punctul de vedere al participării femeilor și bărbaților la alegerile locale din luna iunie 2012, a reieșit faptul că femeile ocupă în proporție de numai 5,95% funcții publice alese. În ceea ce privește alegerile parlamentare din decembrie 2012, ponderea femeilor a fost de 11,5%.
Sunt date oficiale luate din strategia Ministerului Muncii în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2014–2017, care ne arată că încă mai sunt multe lucruri de făcut în acest domeniu. Egalitatea de gen trebuie să constituie un obiectiv central al oricărei societăți democratice care dorește să creeze drepturi cetățenești depline și egale pentru toți și cred că suntem cu toții de acord că este strâns legată de dezvoltarea durabilă a acesteia, fiind vitală pentru punerea în practică a drepturilor omului.
Obiectivul PNL este de a crea o societate în care atât femeile, cât și bărbații să se bucure de aceleași oportunități, drepturi și obligații în toate sferele vieții. Putem afirma că există egalitate între femei și bărbați atunci când ambele sexe sunt capabile să împartă în mod egal puterea și influența, să aibă oportunități egale în ceea ce privește independența financiară prin muncă și prin întemeierea propriei afaceri, să se bucure de acces egal la educație și oportunități de a-și dezvolta deprinderile și talentele, să împartă responsabilitatea pentru casă și copii, să fie libere de orice constrângeri, intimidări și acte de violență referitoare la gen atât acasă, cât și la locul de muncă.