Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2010
other · adoptat
Doina Burcău
Aprobarea modificării ordinii de zi 54–55
Discurs
## **Doamna Doina Burcău:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Un semnal de alarmă pentru copiii României”.
Toate organizațiile neguvernamentale pentru protecția copilului atrag atenția asupra efectelor dezastruoase pe care agravarea crizei economice și creșterea șomajului le au asupra copiilor. În același timp, președintele Băsescu afirmă public că suntem un popor de asistați social.
Încă de la începutul anului 2009, UNICEF și Banca Mondială au realizat o evaluare rapidă a impactului probabil al crizei economice asupra sărăciei în România, care a analizat profilul sărăciei pentru anul 2008, profilul populației care prezintă riscul de a se confrunta cu sărăcia în 2009, acordându-se o atenție deosebită copiilor, precum și capacității alocațiilor existente acordate familiilor și copiilor de a oferi o protecție adecvată împotriva impactului crizei.
Până la finalul anului 2009, conform estimărilor acestui studiu, 351.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani urmau să fie afectați de sărăcie.
Prin comparație cu această grupă de vârstă, tinerii între 15 și 24 de ani continuă să se confrunte cu cel mai mare risc de sărăcie. Copiii și tinerii reprezintă 43% din populația afectată de sărăcie, atât în 2008, cât și în 2009.
Populația estimată a intra în sărăcie în 2009 era de aproximativ 1.400.000. Sărăcia reprezintă starea în care condiții umane de bază, precum o alimentație corespunzătoare, accesul la apă curentă, servicii de sănătate și adăpost sunt inaccesibile unei anumite categorii de populație, din cauza dificultății de a și le permite.
Aceste lipsuri sunt cu atât mai grave în cazul copiilor cu cât atrag după ele consecințe grave precum dezvoltare improprie, excludere socială sau creșterea exploatării prin muncă a copiilor, a exploatării sexuale și a abuzurilor, a abandonului școlar, a analfabetismului, o stare de sănătate precară, creșterea consumului de droguri și putem continua așa.
Studiul identifică cauzele care generează sărăcia la copil: șomajul adulților, educația scăzută și cele care agravează sărăcia familiei când se asociază cu neglijarea, consumul de alcool al părinților etc., precum și grupuri vulnerabile – în Regiunea de Nord-Est, populația romă, tineri, cei cu educație sub 8 clase, familii monoparentale, familii cu peste 4 copii etc. –, și subliniază faptul că acțiunile cele mai importante și urgente pentru noi sunt cele concentrate asupra diminuării consecințelor crizei asupra copilului, asupra sănătății, asupra școlarizării, care se pot măsura în indicatori sau rate: rata morbidității și mortalității la copil, rata abandonului școlar.
Ca profesor, pot să confirm că abandonul școlar este în creștere. După un an și jumătate de la acest studiu transmis ministerului de resort, Asociația „Telefonul copilului” ne alertează că numărul familiilor disperate care solicită ajutor financiar a crescut alarmant, începând din 2009. Au fost înregistrate până acum aproape 8.000 de cazuri, în care, în fiecare dintre ele, s-a solicitat sprijin financiar și material sau o soluție pentru copiii care nu au haine și rechizite pentru a merge la școală, mergând până la cereri de instituționalizare a copiilor.