Elena Mitrea

## **Doamna Elena Mitrea:**

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Creșterea și egalizarea vârstei de pensionare – ani de muncă în plus pentru românce”.

8 Martie este Ziua Internațională a Femeii, o zi în care se aduc omagii femeilor de pretutindeni. La noi nu este motiv de sărbătoare, pentru că majoritatea româncelor sunt speriate de „mărinimia” Guvernului de a le dărui șapte ani de muncă în plus pentru a ajunge la vârsta standard de pensionare.

Pentru majoritatea reglementărilor pe care le impune, Guvernul invocă necesitatea respectării directivelor europene și consider că nu este suficientă doar traducerea lor în românește, ci se impune transpunerea acestora în legislația românească fără a face abstracție de condițiile și situația reală din România.

Aceleași directive europene vorbesc de egalitatea de tratament și în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, fără să considere criteriul vârstei de pensionare ca fiind discriminatoriu.

Faptul că femeile beneficiază de un tratament diferențiat privind vârsta de pensionare vine din existența unor particularități bazate nu doar pe deosebirea de sex, ci pe situația socială care decurge din aceasta. Femeia este fiică, soție, mamă, bunică și nu se victimizează în fața responsabilităților pe care le are.

Să ne gândim că femeia din Europa angajează femei, în multe cazuri chiar românce, pentru menaj, pentru creșterea copiilor și îngrijirea bătrânilor. În România, femeia are un loc de muncă de cel puțin opt ore în fiecare zi și al doilea loc de muncă în propria casă, unde, de regulă, se bucură de prea puțin sprijin.

Conform statisticilor, doar în 5% din cupluri bărbații sunt implicați, în mod egal, alături de soțiile lor în treburile familiei. Femeia din România, în majoritatea cazurilor, muncește în gospodărie în mod rudimentar față de femeia din Europa, cu mai puțină aparatură casnică care să-i ușureze munca.

Tot despre femei vorbim atunci când aducem în discuție legalizarea prostituției, consumul de droguri, prin implicarea emoțională și afectivă a mamei când acest pericol s-a abătut asupra copilului ei, și tot femeile sunt cele mai afectate de fenomene ca hărțuire sexuală și trafic de persoane.

Nu egalizarea vârstei de pensionare îngrijorează, ci creșterea acesteia, iar Guvernul va trebui să găsească alte soluții de reformare a sistemului de pensii decât aceasta, care vine ca o sentință de condamnare la muncă pe viață.

Cine poate garanta locul de muncă al femeii până la vârsta de 65 de ani? Ele vor deveni de mai multe ori șomere de-a lungul carierei, vor urma cursuri de calificare și de recalificare conform legii și cui va mai folosi experiența lor când tinerii nu au locuri de muncă, iar specialiștii părăsesc țara pentru salarii și condiții mai bune? Este aceasta alternativa la crearea de locuri de muncă pentru tineri? Ce motivație oferă statul tinerilor și specialiștilor pentru ca aceștia să investească efortul și priceperea în țara lor?