Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 aprilie 2002
procedural · adoptat
Elena Sporea
Discurs
## **Doamna Elena Sporea:**
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Urmare a declaraþiei politice care a fost fãcutã în plenul Senatului de cãtre doamna senator Maria Petre privitor la ”HorticonsÒ Feteºti se cuvine a fi precizate urmãtoarele:
Asociaþia salariaþilor P.A.S. ”HorticonsÒ Feteºti a fost creatã foarte târziu, în luna mai 2001, datoritã dezinteresului manifestat de cãtre fosta conducere a societãþii ºi, implicit, datoritã lipsei de sprijin care a existat în acel moment în cadrul societãþii.
Membrii asociaþiei au decis ca valoarea cotizaþiei sã fie de 100.000 lei lunar, decizie consemnatã în procesulverbal de constituire a P.A.S.-ului. Facem aceastã precizare pentru a evidenþia precaritatea financiarã atât a asociaþiei, cât ºi a membrilor acesteia.
În cursul anului 2000 a fost scos la vânzare, de cãtre Agenþia Domeniilor Statului, pachetul majoritar, care reprezintã 50,09% din capitalul social al Societãþii Comerciale ”HorticonsÒ Feteºti, singurul ofertant prezent Ñ ºi ulterior selectat de cãtre Agenþia Domeniilor Statului Ñ fiind P.A.S. ”HorticonsÒ Feteºti. Prezenþa unui singur ofertant se explicã prin faptul cã la momentul respectiv Societatea Comercialã ”HorticonsÒ Feteºti înregistra datorii de peste 120 miliarde lei. Datoritã scoaterii la vânzare a pachetului deþinut de cãtre Agenþia Domeniilor Statului, la numai ºapte luni de la crearea P.A.S. capacitatea de platã a asociaþiei era, în momentul respectiv, nesemnificativã.
În vederea prezentãrii la licitaþie Ñ ºi ulterior a achitãrii obligaþiilor cãtre Agenþia Domeniilor Statului Ñ Asociaþia P.A.S. ”HorticonsÒ a fãcut uz de articolul 5 din statutul asociaþiei, care prevede posibilitatea de a împrumuta de la persoane fizice sau juridice, în situaþia în care nu existã resurse financiare.
În consecinþã, P.A.S.-ul a decis recurgerea la angajarea unui credit, adresându-se în acest scop mai multor persoane fizice sau juridice. Cele mai bune condiþii de creditare au fost oferite de cãtre douã persoane fizice, Gheorghe Frangulea ºi Cristinel Savu, de unde ºi legãtura fãcutã între creditori ºi preºedintele Consiliului Judeþean Ialomiþa.
Astfel, cei doi creditori au prezentat o scrisoare de garanþie bancarã având o contravaloare de un miliard ºase sute zece milioane, prezentând alãturi ºi garanþia de 1,9 miliarde lei, acoperitoare faþã de suma solicitatã prin caietul de sarcini, garanþie în vederea participãrii P.A.S.-ului la cumpãrarea pachetului de acþiuni scos la vânzare de cãtre Agenþia Domeniilor Statului.
Contractul de vânzare-cumpãrare a fost încheiat între Asociaþia P.A.S. ”HorticonsÒ Feteºti ºi Agenþia Domeniilor Statului în data de 28 decembrie 2001, dupã cum s-au verificat toate actele care clarificau ofertantul în vederea cumpãrãrii. Prin contractul de vânzare-cumpãrare este prevãzut ca ultima platã acoperitoare sã fie ”în termen de cinci zile de la data semnãrii contractului, dar nu mai târziu de 9 ianuarie 2002Ò, motivând acest fapt cã în perioada sãrbãtorilor de iarnã banca nu desfãºoarã activitãþi, de altfel, în perioada 27 decembrie 2001 Ñ 4 ianuarie 2002 nu au fost fãcute plãþi cãtre terþi.