Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 februarie 2018
procedural · adoptat
Emilia Arcan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 12
Discurs
## **Doamna Emilia Arcan:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi!
Doamnelor și domnilor senatori,
Tema declarației politice de astăzi am intitulat-o „Echilibru și claritate la guvernare”.
Doamnelor și domnilor senatori,
Astăzi este o zi de excepție pentru mine, pentru că am prilejul de a vorbi despre femeia de succes din politica românească, despre femeia premier aleasă în fruntea Guvernului, o luptătoare pentru social-democrație, despre noul prim-ministru al României, doamna Viorica Dăncilă.
După câteva încercări, mai mult sau mai puțin reușite, apreciez că Partidul Social Democrat și-a găsit echipa guvernamentală cea mai potrivită pentru a-și duce la îndeplinire programul de guvernare propus românilor. Garanția cea mai sigură a atingerii acestui obiectiv este personalitatea prim-ministrului, doamna Viorica Dăncilă, prima femeie care deține înalta funcție de premier al României.
Cunoscând calitățile umane și profesionale ale Domniei Sale, nu mă îndoiesc de faptul că echilibrul, dialogul național și european, precum și claritatea deciziilor vor caracteriza activitatea întregii echipe PSD–ALDE de la Palatul Victoria și sunt convinsă că va analiza cu deosebită atenție toate hotărârile pe care le va adopta în fruntea Guvernului României.
Fiind o persoană care nu agreează încercările, care știe ce riscuri își poate asuma și ce nu, avem speranța că ne vom bucura de mai multă coerență, de echilibru și claritate în actul de guvernare. Meticuloasă cum o știu, sunt sigură că va asigura o argumentație și justificare riguroase tuturor inițiativelor și deciziilor guvernamentale.
Ca președintă a femeilor social-democrate, doamna premier a dovedit că știe să dialogheze cu oamenii din toate categoriile sociale și profesionale, că știe să asculte puncte de vedere, chiar dacă sunt diferite și incomode uneori, dar, cu profesionalism, are răspunsurile pentru fiecare și, de bună seamă, această experiență politică va putea fi valorificată în activitatea guvernamentală.
Mai mult, ca europarlamentar cu vizibilitate apreciată în forurile Uniunii Europene, doamna premier Dăncilă va fi în măsură să îmbogățească și să îmbunătățească dialogul și cooperarea dintre România și celelalte state europene, cu organismele Uniunii și cu cele internaționale.
Avem ca obiective importante să accesăm toate fondurile europene alocate României, să intrăm în spațiul Schengen, să ieșim de sub MCV – Mecanismul de Cooperare și Verificare, să exercităm cu succes președinția Uniunii din anul 2019 și să pregătim economia și societatea pentru aderarea la zona euro.
Sunt obiective de anvergură ale politicii interne și externe, obiective de mare prestigiu pentru țară și, cu un premier precum cel pe care tocmai l-am învestit la Palatul Victoria, cu echipa pe care și-a ales-o, avem așteptări rezonabile și, până la finalul acestei legislaturi, vom înregistra progrese notabile pe toate planurile.