Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 septembrie 2025
other · respins
Gabriela-Corina Ene
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Doamna Gabriela-Corina Ene:**
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Stimată doamnă președinte,
Stimați colegi,
Doamnă ministru,
Astăzi dezbatem moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului mediului, Diana Buzoianu.
PSD abordează dezbaterile din Parlament cu responsabilitate și maturitate. Nu ne interesează spectacolul politic, ci soluțiile!
România traversează un moment dificil: facturi ridicate la energie, presiuni economice asupra familiilor și companiilor, instabilitate în plan regional și provocări internaționale fără precedent. Într-un asemenea context, datoria noastră este să construim, nu să blocăm și nici să dărâmăm.
Moțiunea atinge un subiect vital: hidrocentralele nefinalizate, multe aflate la peste 90% stadiu fizic. Blocajele administrative și refuzul de a emite avize nu sunt detalii birocratice; ele afectează direct securitatea energetică a României.
România importă energie la prețuri mari! Fiecare lună în care aceste lucrări rămân blocate înseamnă facturi mai grele pentru oameni și competitivitate pierdută pentru economie. A refuza punerea în funcțiune a unor capacități hidro deja construite, curate și ieftine este de neexplicat și este de neacceptat.
Hidroenergia nu înseamnă doar kilowați-oră „verzi”. Ea stabilizează sistemul, echilibrează rețeaua, oferă servicii esențiale la vârf de sarcină, ajută la prevenirea inundațiilor și asigură rezervele de apă în perioade de secetă. A bloca asemenea proiecte, când românii plătesc printre cele mai mari facturi din Europa, înseamnă să ignori interesul național.