Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Gabriela Crețu
Discurs
## **Doamna Gabriela Crețu:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Obiecțiile de ordin formal pe care le-au ridicat colegii mei din comisie, ca și Guvernul, pot fi corecte, dar este rolul Parlamentului să găsească soluția legislativă cea mai bună dacă conținutul este cel pe care îl agreăm. Or, eu mă declar o susținătoare deschisă și permanentă a acestei idei, pentru că ni s-a spus că există „Etică și cultură civică”.
Da, stimați colegi, există etică și cultură civică menite să formeze cetățenii acestei țări. Se predă o singură oră pe săptămână, în clasele a VII-a și a VIII-a. Drept urmare, avem cetățeni la cursul scurt și nu trebuie să ne plângem că-i avem așa cum îi avem.
Avem nu numai lipsă de cultură civică, căci cultura civică, spre deosebire de diversele morale care pot să existe – și sunt multe morale, că fiecare cultură e marcată de o anumită morală –, trebuie să ne învețe să conviețuim, dincolo de diferențele care pot, la un moment dat, chiar să ne despartă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.