Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 decembrie 2017
procedural · respins
Gabriela Crețu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Doamna Gabriela Crețu:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Am observat în ultimele zile o instrumentalizare a Uniunii Europene și a valorilor sale pentru interese de partid, în calitatea mea, dacă vreți, oficială de președinte al Comisiei pentru afaceri europene, care urmărește cu atenție tot ceea ce se întâmplă la nivel european și în statele membre, ceea ce nu observ în sală totdeauna la dezbaterile pe care le avem pe temele respective. Aș ruga din suflet să nu mai faceți acest lucru.
Nu se compară România – faceți un rău României – și ceea ce se întâmplă acum cu ceea ce se întâmplă în Polonia sau s-a întâmplat în Polonia la nivelul sistemului judiciar. Noi am validat inclusiv propunerea Președinției pentru Livia Stanciu, față de care puteam avea mari dubii că iubește democrația și cunoaște regulile de drept, în timp ce în Polonia, de exemplu, au fost anulate cinci nominalizări la Curtea Constituțională și făcute alte nominalizări, lucruri brutale absolut, de intervenție în sistemul puterilor în stat, în genere.
Deci, din punctul ăsta de vedere, cu toții dorim să ne promovăm ideile. E foarte bine. Eu sunt prima, poate, care, din anumite motive, țin la acest lucru și sunt de acord că fiecare trebuie să se exprime, dar să fim atenți la consecințele a ceea ce spunem și la felul în care instrumentalizăm, repet, pentru interese uneori înguste, ceea ce se întâmplă.
Și să nu uităm un lucru: că trebuie totdeauna un echilibru. Statul de drept fără democrație e dictatură curată, căci legi există și în dictaturi. În timp ce, e adevărat și acest lucru, democrația fără norme, fără reguli e anarhie curată. Ceea ce, de asemenea, nu ne dorim. Cel puțin nu în această sală. Mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.