Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 septembrie 2010
other · retras
Lia Olguța Vasilescu
Discurs
## **Doamna Lia Olguța Vasilescu:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,
Pentru cei care nu au aflat încă, László Tökés, vicepreședintele Parlamentului European, ales pe voturile europarlamentarilor PDL, a declarat astăzi, la Oradea, că dorește introducerea autonomiei teritoriale în județele Bihor și Satu Mare. Dacă până acum se vorbea doar despre Harghita – Covasna – Mureș, iată că acum se bifează și culoarul de trecere către Ungaria.
O să vă citez, fără prea mare plăcere, din conferința de presă a domnului László Tökés de astăzi: „Avem de gând să introducem autonomia teritorială, cu consimțământul politicului românesc și, desigur, prin înțelegere reciprocă, și în alte regiuni din afara secuimii, în ținuturile așa-numite Partium, adică Bihor și Satu Mare, unde suntem în relativă majoritate, într-o oarecare regiune restrânsă.”
Nu pot să nu mă întreb care politicieni români ar consimți oare la așa ceva. Cumva cei șantajați că vor rămâne fără voturile UDMR împotriva suspendării Președintelui României?
Știm ce drepturi au minoritarii maghiari în România, însă haideți să vedem și ce se întâmplă în Ungaria cu minoritatea românească.
Este bine cunoscut faptul că românii din Ungaria continuă să se confrunte cu foarte multe probleme: nu au acces la învățământ în limba maternă, asociațiile culturale românești sunt foarte puțin sau deloc sprijinite, nu au acces la mass-media în limba maternă. Mai mult decât atât, actuala Lege a minorităților din Ungaria prevede că minoritățile naționale și etnice au dreptul de a fi reprezentate în Parlament și de a participa la luarea deciziilor, lucru care însă nu s-a întâmplat în mod real. Principala problemă a comunității românești este fenomenul etnobusiness-ului: deși există autoguvernări ale românilor – sună frumos, nu-i așa? –, ele există doar cu numele. De fapt, acestea sunt coordonate de reprezentanții altor etnii, iar cel mai elocvent exemplu în acest sens este autoguvernarea românilor din Budapesta.
Coaliția Românilor din Ungaria și Asociația femeilor ortodoxe române din Budapesta subliniază faptul că în Budapesta și în unele localități din Ungaria există așa-numiții „pui de cuc”, intruși necunoscuți în rândul comunității românești, care vor să candideze ca români la alegerile de autoguvernări minoritare. Este clar că unele persoane doresc să-și satisfacă ambițiile politice pe spatele comunității românești din Ungaria și folosesc în acest sens Legea minorităților.
De aceea, este necesar să solicităm Ungariei crearea unor mecanisme care să garanteze că actuala legislație maghiară este pusă în aplicare pentru a elimina cauzele fenomenului de etnobusiness.
Autoritățile de la Budapesta au obligația de a respecta angajamentele luate față de statul român nu doar pentru că normele europene le obligă, ci și ca garanție pentru demersurile de sprijinire a minorității maghiare din România.