Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2004
other · respins
Maria Petre
Respingerea propunerii de a se introduce pe ordinea de zi un punct cu probleme organizatorice
Discurs
## **Doamna Maria Petre:**
Un senator este independent atunci c‚nd a fost ales ca atare Ón scrutinul general din 2000. Domnul senator Aurel Pan„ revine pe listele partidului c„ruia Ói datoreaz„ alegerea sa ∫i...
Stima˛i colegi,
Domnule pre∫edinte,
Cred c„ Ón Senatul Rom‚niei se poate vorbi totu∫i, undeva, de la un microfon, ∫i nu Ón cor. ™i v-a∫ ruga s„ m„ ajuta˛i chiar s„ fac lucrul „sta.
O s„ mai fac doar c‚teva preciz„ri, cu rug„mintea s„ ave˛i bun„voin˛a s„-mi da˛i voie s„ le fac, stima˛i colegi, pentru c„ ∫i dumneavoastr„, dac„ a˛i fi Ón locul meu, a˛i face strict acela∫i lucru.
Preciz„rile sunt urm„toarele: Grupul Partidului Democrat Ó∫i p„streaz„ structura pe care a anun˛at-o la Ónceputul acestei sesiuni, deci nu avem nici un fel de modific„ri Ón conducerea grupului, Ó∫i p„streaz„ toate
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 16/2.III.2004 nominaliz„rile pe care le-a avut f„cute pentru Biroul permanent ∫i pentru func˛iile care i s-au repartizat pe negocierea ini˛ial„ ∫i, ca s„ v„ fie mai clar, stima˛i colegi, o s„ v„ mai rog o dat„ s„ ave˛i r„bdarea s„ facem c‚teva preciz„ri legate strict de litera ∫i spiritul regulamentului pe care cred c„ to˛i Ól respect„m, nu doar cei care v„ vorbesc ast„zi.
Preciz„rile pe care vreau s„ vi le fac sunt urm„toarele. ™i voi da c‚teva citate din regulament, cu rug„mintea s„ m„ ∫i l„sa˛i s„ le fac Ón lini∫te.
Grupurile se constituie, potrivit prevederilor regulamentului, ∫i cred c„ este un lucru pe care Ól ∫tim, dar e bine s„-l repet„m ast„zi, din cel pu˛in 7 senatori ale∫i pe listele aceluia∫i partid. V„ fac precizarea necesar„, colegul Aurel Pan„ nu ∫i-a dat niciodat„ demisia din Partidul Democrat ∫i nu s-a Ónscris Óntr-un alt partid politic.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.