Maria Petre

## **Doamna Maria Petre:**

Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Doamnelor ºi domnilor colegi,

Declaraþia mea politicã de astãzi se intituleazã: ”A ignora nu înseamnã a rezolvaÒ. De ce are acest titlu? Pentru cã situaþia persoanelor cu handicap din România reprezintã, din punctul nostru de vedere, un subiect permanent ocolit.

De-a lungul anilor, politica socialã în domeniul handicapului a diferit foarte mult de la o þarã la alta. Aceasta a mers de la ignorarea completã a fenomenului ºi izolarea persoanelor cu handicap în diverse instituþii, pânã la recunoaºterea, în zilele noastre, a handicapului ca fenomen social, ca o problemã ce þine, pânã la urmã, de drepturile omului.

Organizaþia Naþiunilor Unite, prin Organizaþia Internaþionalã a Persoanelor cu Handicap, Uniunea Europeanã, prin Forumul European pentru Handicap ºi multe alte organizaþii internaþionale acordã, în mod permanent, o atenþie deosebitã problematicii handicapului, recunoscând faptul cã persoanele cu dizabilitãþi existã în toatã lumea ºi la toate nivelurile societãþii.

Conform statisticilor O.N.U. ºi studiilor Organizaþiei Mondiale a Sãnãtãþii, numãrul acestor persoane reprezintã peste 10% din populaþia oricãrei þãri.

Adunarea Generalã O.N.U., în cea de-a 48-a sesiune, a adoptat regulile-standard privind egalizarea ºanselor pentru persoanele cu handicap, sub deviza: ”O lume mai bunã pentru persoanele cu handicap este o lume mai bunã pentru toþi!Ò.

României i-au trebuit aproape 4 ani sã recunoascã oficial existenþa acestui document, cu toate cã O.N.G.-urile persoanelor cu handicap arãtau importanþa ºi necesitatea implementãrii lui la nivel naþional ºi local. Din nefericire, recunoaºterea acestui document nu a însemnat, pânã acum, ºi aplicarea lui.

În România, politica actualã paternalistã, de protecþie specialã ºi nu de protecþie socialã, este o continuare, cu alte mijloace ºi mecanisme legiferate, ale caritãþii sau milei.

Cu alte cuvinte, dacã ai un handicap, nu eºti util, pentru cã nu poþi face nimic folositor. Pentru asta legea îþi conferã facilitãþi care, trecând peste aspectul cã trezesc sentimente de gelozie socialã, nici nu rezolvã lucrurile.

De fapt, nici nu cunoaºtem dimensiunile subiectului pe care îl discutãm. În urmã cu un an a avut loc recensãmântul populaþiei. Din pãcate, nu se menþioneazã nimic despre numãrul persoanelor cu handicap ºi acest lucru corespunde unei binecunoscute practici: dacã nu se vorbeºte despre ceva, poate acel ceva nici nu existã.

Cum se mai potriveºte politica actualã a României privind recunoaºterea drepturilor omului, cu aceastã situaþie sau cu declaraþiile, de peste un deceniu, cã noi tindem spre Uniunea Europeanã ºi ne dorim sã trãim ca ei? Sigur cã vrem, cel puþin aºa susþin sondajele efectuate în rândul populaþiei sau cele realizate în rândul clasei politice, dar responsabilitãþile ºi obligaþiile ce ne revin, pe acelea, ni le asumãm?