Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 mai 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Mihaela Popa
Discurs
## **Doamna Mihaela Popa:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea de astăzi este intitulată „Tinerii au fost și trebuie să rămână o voce importantă și decisivă în stabilirea propriului lor viitor”.
Pe 2 mai România a sărbătorit „Ziua tineretului”. În ciuda acestui fapt însă, puțini tineri știu că există o zi a lor. Generația tânără reprezintă o parte a societății mereu în schimbare, tot mai rapidă în dezvoltare și tot mai însetată de cunoaștere. Astfel, dorințele și preocupările tinerilor se schimbă în mod frecvent. Distanța dintre o generație și alta devine tot mai mică în ani și tot mai mare în diferențe privind modul și nivelul de culturalizare și informare. De aceea, comunicarea cu tinerii trebuie să ocupe un loc primordial în viața noastră de părinți, îndrumători sau prieteni.
Avem nevoie de politici coerente pentru tineri, de măsuri și programe care să implice tinerii în viața socială. Tinerii au fost și trebuie să rămână o voce importantă și decisivă în stabilirea propriului lor viitor. Trebuie să oferim tinerilor noștri posibilitatea de a evolua nu doar în România, ci și în întreaga Europă. Să oferim acele inițiative legislative care să aducă în prim-plan decizia tinerilor.
Stimați colegi,
Într-un mod sau altul, ultimii 20 de ani au schimbat ireversibil România. Dreptul la exprimare, dreptul la informare și liberă circulație sunt printre cele mai importante câștiguri ale Revoluției. De aceste drepturi și libertăți, precum și de politicile pe care vrem și trebuie să le promovăm pentru tineri ar fi trebuit să beneficieze și tinerii care au luptat în Revoluție și au murit acum 20 de ani.
În spiritul acestei lupte a tinerilor, vreau să vă readuc aminte că acum un an în Republica Moldova zeci de mii de tineri basarabeni au ieșit în stradă să lupte pentru valorile democrației: respectarea drepturilor omului, egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii, separația deplină a puterilor în stat.
În timpul acestor evenimente a fost ucis tânărul Valeriu Boboc.
Declarația mea nu este întâmplătoare. Astăzi, 5 mai, acest tânăr, Valeriu Boboc, ar fi trebuit să împlinească 25 de ani.
## Stimați colegi,
În memoria acestui tânăr și a acestor evenimente, în memoria lucrurilor care s-au întâmplat acum un an, pentru viața pe care și-a sacrificat-o acest tânăr în lupta pentru valorile democratice, vă rog să ținem un moment de reculegere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.