Mircea Diaconu

Prin ’94–’95, doamnă ministru, eram la țară, în satul meu, și acolo aveam, mă rog, câțiva oameni care munceau ceva. Era vorba de pietre: cărat, încărcat. În fine, făceam ceva la casă.

Un prieten din copilărie, șofer, venise cu doi băieți ai săi cât malul și munceau cu toții.

Într-o mică pauză, unul dintre băieții acestui șofer – colegul meu de păzit vaca – a venit la mine și a zis:

- „– Domnu’ Mircică, vreau să vă rog ceva.

- Zi, i-am spus.

- Vă rog din suflet, zice el, găsiți-mi și mie un serviciu, să

- scap de muncă!”

Sper că ați râs, măcar ați zâmbit.

Și i-am zis:

Îmi doresc ca prin aparatele statului – ale ministerului, ale Curții de Conturi, depinde de caz, ale procuraturii și așa mai departe – să fie făcut acest gen de ordine în tot sistemul. După care, probabil, trebuie trasă o linie, adunate cifrele, și ies cu totul alte cifre. Abia atunci poți să zici: o clipă, vreau să modific sistemul. Dar nu pot să modific sistemul înainte de a face ordine. Acest gen de ordine elementară trebuie făcut, repet, zilnic. Abia după aceea putem modifica sistemul.

Este o sugestie, dacă vreți, este motivul, dacă vreți personal, pentru care eu nu voi vota pentru, nu voi susține acest proiect de lege. După aceea însă, pe baza unor cifre reale, un gând sănătos despre cum muncim și cum trăim este necesar.

Mersi.