Stenogramă plen

Stenogramă plen · Senatul · 21 septembrie 2011 · monitorul.ai

Avem.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Un stadion, două stadioane, o sută de stadioane...”.

Vă mai amintiți, stimați colegi, cu câtă promptitudine a propus PDL Camerei Deputaților înființarea unei comisii de anchetă pentru evaluarea modului în care au fost cheltuiți banii publici pentru Stadionul Național, în special pentru gazonul arenei? Se întâmpla nu de mult, mai precis, săptămâna trecută.

Foarte bine, aș fi tentată să spun, ca o „exterioară” a fenomenului, știind că fotbalul este o chestiune cât se poate de serioasă. Mulți bani, mult orgoliu și tot atâta pasiune. Au râs francezii de noi și, pentru o națiune francofonă ca a noastră, ei bine, „ce n’est pas bon”!

Într-adevăr, stimați colegi, nu e deloc bine. Nu e bine, pentru că sunteți încă o dată, a câta oară?, ipocriți! Chiar vă interesează cine a greșit cu celebrul de acum „câmp de cartofi”? Nu cred. Este doar o nouă armă de atac politic, menită să deturneze atenția de la problemele cu adevărat importante cu care se confruntă românii. Să nu se înțeleagă că dezaprob dorința colegilor din principalul partid de guvernământ de a clarifica această situație cel puțin stânjenitoare, nici că cer PDL-ului o comisie care să studieze cauzele pentru care românii nu trăiesc bine. Ne-am obișnuit ca astfel de teme să nu fie pe agenda actualei puteri.

Pentru a-mi atenua senzația că solicitarea formulată săptămâna trecută nu este decât un nou act politicianist și o răzbunare, vă rog să cereți, stimați colegi de la PDL, anchete la fel de serioase pentru a afla cu cât folos s-au cheltuit banii publici pentru bazele sportive din mediul rural, pentru că și acolo sunt gazoane de miliarde, știți foarte bine, iar fotbalul este același peste tot, nu? De ce să faceți discriminare?

Verificați stadioanele construite în păduri sau pentru echipe inexistente, ori în sate în care asfaltul rămâne un vis demn de mileniul IV, verificați patinoarele aruncate cu atâta dărnicie către firmele și primarii prieteni. Și acolo sunt bani publici, câteva miliarde ici, câteva miliarde colo... Totalul ar face să pălească, vă asigur, efortul financiar făcut pentru finalizarea Stadionului Național.

Vă mulțumesc.

Alexandru Pereș

#8254

## **Domnul Alexandru Pereș:**

Mulțumesc. Domnule președinte, Onorați senatori și doamnă senator,

La sfârșitul săptămânii trecute, am avut plăcuta surpriză să fiu invitat să asist la faza națională a concursului „Tinerii dezbat”. Este vorba despre un concurs de dezbateri oratorice, care s-a desfășurat în aula Universității „1 Decembrie” din Alba Iulia.

Sincer, am fost impresionat de prestația pe care acești liceeni au avut-o, de implicarea și de seriozitatea de care au dat dovadă. Sunt tineri care au un cuvânt de spus, cărora le pasă de problemele cu care se confruntă societatea în care trăiesc și care pot veni oricând cu propuneri sau idei novatoare pentru a le rezolva.

Concursul s-a desfășurat în perioada 15–16 septembrie 2011 și cred că nu întâmplător a fost stabilită ziua de 15 septembrie pentru deschiderea Concursului național de dezbateri oratorice „Tinerii dezbat”. Acea zi a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite drept Ziua Internațională a Democrației. Și ce altă zi mai bună ar fi putut alege organizatorii pentru desfășurarea unui concurs de dezbateri?

Într-o democrație, dezbaterea și schimbul de idei sunt încurajate și acceptate, pentru că – nu-i așa? – nimeni nu deține adevărul absolut, totul este argumentabil, discutabil, chiar supus criticii, iar prin schimbul de idei nu facem altceva decât să ne îmbogățim punctele de vedere, să găsim soluții optime la problemele din societate.

Concursul național de dezbateri oratorice „Tinerii dezbat” a debutat în anul 2009, la nivelul municipiului București, și mă bucur că a ajuns să se extindă la nivel național. Inițial, acest concurs a fost organizat de Rețeaua națională a tinerilor romi, cu sprijinul Agenției „Împreună”, în ideea de a

ameliora și de a combate prejudecățile despre minoritatea romă în rândul populației majoritare, și au răspuns acestei inițiative opt licee din București. Ulterior, proiectul a fost extins în șapte județe din țară, iar din 2010 concursul național a trecut la pasul următor, desfășurându-se la nivelul întregii țări.

Este foarte important ca astfel de evenimente să se organizeze, deoarece în școlile din alte țări acestea sunt extrem de populare. De ce? Pentru că dezvoltă gândirea critică și abilitatea de comunicare a tinerilor, îi provoacă să rezolve probleme în mod creativ și să găsească soluții pentru diverse situații.

Este esențial să fii capabil să combați idei în mod diplomatic, să-ți susții punctul de vedere cu argumente pertinente sau să răspunzi contraargumentelor. În plus, acest tip de exercițiu dezvoltă gândirea critică, îi ajută pe tineri să fie mai informați și-i determină să fie mult mai atenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Temele alese în cadrul concursurilor de oratorie și dezbatere acoperă subiecte sensibile, care afectează societatea în care trăim și-i provoacă pe elevi să vină cu idei, cu argumente sau cu soluții la dificultățile cu care se confruntă România azi.

Sunt convins că, dintre cei care au participat la acest concurs, o parte poate intra sau chiar va intra în clasa politică, iar noi, politicienii, trebuie să ne îndreptăm atenția către acești tineri, fiindcă avem și noi ce învăța de la ei.

În plus, cred că ar fi interesant ca acest tip de dezbateri să fie organizat și la nivelul colegiilor sau liceelor cu un anumit specific. Se pot organiza astfel de dezbateri între colegiile militare – este o problemă care ne frământă –, între liceele agricole sau cele de arte și meserii, unde se pot aduce în discuție teme care intră exclusiv în sfera de studiu a elevilor înscriși acolo.

Așa cum am mai spus, este important să susținem astfel de concursuri de dezbateri, să încurajăm libera exprimare, deoarece, contrar opiniilor celor care critică tinerii sau învățământul românesc, vom descoperi în cadrul acestor evenimente liceeni inteligenți, bine pregătiți, care fac cinste instituțiilor de învățământ din care fac parte.

Vă mulțumesc.

Sorin Constantin Lazăr

#12467

## **Domnul Sorin Constantin Lazăr:**

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Full de ași cu popa-n coadă”.

Masa puterii este una mare, pătrată, greoaie, la care stau ciorchine diferiți indivizi cu pretenții de oameni politici și de stat. Ca la o partidă de poker în care miza este România, se strâng și-și mai dezbat ultimele bucăți dintr-o țară ciuntită și chelită de tot ce are.

Fiecare mare pot este urmat de o măsură de criză, în care prostimea, în viziunea lor, este consiliată zile întregi cu privire la necesitatea de a mai strânge puțin cureaua aia cu elasticitate nelimitată. Dacă stai bine și te uiți la aceste personaje ce împart cu nonșalanță destinele românilor, care trasează viitorul fără niciun scrupul, afectând multe generații de aici încolo, ai de multe ori impresia că ai nimerit în „Star Trek” – Bătălia de pe Klingon.

De la reptilianul care se află în fruntea găștii și până la ultimul aprod, toți sunt croiți pe modelul „scopul scuză mijloacele”, încât până și lui Machiavelli nu i-ar veni să creadă că și-a găsit așa discipoli, care să-i aplice _ad litteram_ controversata-i teză.

Vorbim de tipi a căror venalitate iese prin toți porii pielii rozalii, urâțiți de minciuna și de gândul intereselor proprii, de femei îmbătrânite înainte de vreme de greutatea funcțiilor în care au fost cocoțate pentru a tăia cât mai bine felii grase din tortul numit România.

Da, știm cu toții discuțiile de genul: „Există moralitate în politică?” Dar parcă este prea mult ceea ce se întâmplă zilele acestea în politică. Este mult prea mult și mult prea mult rușinos.

La masa colțuroasă a poturilor puterii, dialogul se desfășoară cam așa:

„Tu ai luat prea mult. Mai trebuie să-mi dai și mie. Contractul X este al meu. Tu, data viitoare.”

„Vreau să-l pui pe cutărică în funcția asta. Este om de-al nostru.”

Sau: „Stai, că m-am mai gândit. Zona aia chiar este neexploatată. Ar merge acolo să facem ceva. Ți-l trimit pe omul meu.”

„Vrei să votez «pentru»? Deconcentratul ăla trebuie să treacă la noi. Și mai dați-ne și nouă câte ceva, că la următoarea moțiune rămâneți singuri. Interesul național vă dictează să țineți cont de cei care asigură stabilitatea țării.”

Sau altfel: „Prea mult ați luat voi. Ieșim din coaliție dacă nu țineți cont de drepturile noastre. Drepturile minorităților sunt cele mai importante.”

## „Șefu’, iar le dați ăstora?”

Și tot așa, variațiuni pe aceeași temă, cu o țară mai pârjolită decât după atacurile turcilor și cu români din ce în ce mai cocoșați, care, într-un final, or să-și strângă cureaua în jurul gâtului. Cu atât mai bine pentru puterea care va cheltui mai puțini bani pe pachete și-și va bate mai puțin capul la împărțirea colegiilor.

Până la urmă, full de ași cu popa-n coadă, nu? Vă mulțumesc, domnilor colegi.

Dumitru Oprea

#15498

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică de astăzi are titlul „În opoziție și cu interesele țării?”.

În România, este un lucru unanim acceptat faptul că relația cu Statele Unite ale Americii este una vitală pentru interesele naționale. Alături de Uniunea Europeană, America este și va fi mereu unul dintre garanții securității în regiune și un aliat de nădejde.

În aceste condiții, orice întâlnire la nivel înalt între cele două state ar trebui, în mod firesc, să aducă un plus de seriozitate din partea mediului politic românesc. Animozitățile și fricțiunile interne ar trebui să lase locul rațiunii și maturității în declarații.

Din păcate însă, recenta vizită a președintelui țării la Washington dă naștere unor păguboase reacții infantile. Analiștii aflați în solda anumitor trusturi, precum și liderii opoziției, găsesc un nou prilej de a face o propagandă dăunătoare.

Deși vizita oficială a avut o minimă expunere media tocmai pentru a evita discuțiile neavenite din România, corul cârtitorilor nu a întârziat să se facă auzit. Așa se aud dintre cele mai ridicole acuzații și frustrări personale: cum că nu a fost bună primirea, că a durat prea puțin sau că a fost sub rangul unui președinte de țară. Alți nemulțumiți au chiar pretenții mai mari. În contul găzduirii scutului antirachetă, șeful statului ar fi trebuit să ceară, la schimb, investiții sau măcar vize, de parcă politica externă ar fi un troc, în care să punem pe o tarabă diplomatică tot ce avem de cerut.

În tot acest vacarm mediatic, puțini clevetitori menționează faptul că majoritatea costurilor pentru programul antirachetă din România sunt suportate de partea americană. La fel, nu binevoiesc să pomenească despre serviciul strategic făcut țării, în condițiile unor turbulențe politice periculoase pe plan mondial. Au rămas doar gâlceava, ponegrirea și admonestările.

## Doamnelor și domnilor colegi,

Peste trei ani, președintele țării se va schimba. Va veni altcineva în acest post. Nădăjduim că nu unul dintre pseudoliderii actualei opoziții. Dar, oricine ar fi acea persoană, va urma aceeași cale de politică externă legată de Statele Unite ale Americii. Sperăm ca până atunci, măcar în chestiuni atât de importante, politicienii din România vor reuși să vorbească la unison sau, cel puțin, să păstreze o tăcere decentă.

Vă mulțumesc.

Mario Ovidiu Oprea

#18029

## **Domnul Mario Ovidiu Oprea:**

Mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,

Declarația mea politică o rostesc cu ocazia Zilei Internaționale a Păcii.

Acțiunea politică ar trebui orientată în funcție de anumite valori, în jurul unor mecanisme care au la bază idei, credințe și principii care să devină practici concrete în relațiile cu indivizii. Tocmai de aceea, astăzi, când marcăm Ziua Internațională a Păcii, am hotărât să mă declar un mesager al acestei cauze pentru care milioane de cetățeni de pe glob mor sau luptă, din 1981, întâmplător sau nu.

Anul acesta, Ziua Păcii se axează pe consolidarea democrației, considerând că este esențială pentru drepturile omului și instrumentul ideal pentru aplanarea conflictelor. Așa cum explică și reprezentanții Organizației Națiunilor Unite, democrația nu apare singură, ci este ca un copil, care trebuie susținut, întreținut și apărat. Dacă vreți, intervenția mea poate fi un apel pentru politicienii capabili să militeze pentru a readuce puterea în mâinile poporului. Este un îndemn spre a face front comun în asigurarea securității, a egalității de șanse și a libertății presei.

V-aș ruga să vă gândiți că, înainte de a ocupa scaune și funcții, suntem oameni cu voințe proprii, care mai devreme sau mai târziu vom da socoteală pentru îndeplinirea mandatului nostru, și că democrația pe care o asociem păcii s-a format în jurul parlamentelor, pentru că Parlamentul este cel care legitimează guvernământul democratic.

Să ne reamintim faptul că avem o datorie morală față de cei peste 7.000 de militari români care au fost angrenați în misiunile de menținere a păcii, România începând să participe la operațiunile ONU de menținere a păcii din aprilie 1991, și suntem datori cu o plecăciune în fața zecilor de soldați căzuți la datorie pentru apărarea identității, respectării legii și garantării drepturilor fundamentale.

Aș vrea ca 21 septembrie să fie ziua în care abandonăm săbiile imaginare cu care ne răfuim în restul zilelor și să fim mediatorii propriei conștiințe. Dacă în această zi, de șase ani încoace, pe pământ încetează orice conflict armat, și noi putem pune punct unui război politic personal și să sprijinim modelul oamenilor care cooperează. Să devenim o entitate capabilă să ducă de la serviciu până acasă pacea și dreptatea, nu ca pe o temă de studiat, ci ca pe o necesitate umană. Să le spunem copiilor că luptăm cu adevărat pentru a aduce speranță în viața celor marginalizați și să dovedim că putem face asta într-un cadru legal și în armonia justiției sociale. Să fim voluntari în propriile misiuni, probabil mai vechi decât războiul însuși.

Violența, orice formă ar îmbrăca ea, înseamnă instabilitate și lasă răni pe caractere, care cu greu se pot închide. Să ne gândim că refuzul păcii înseamnă alimentarea a încă unui conflict mondial, care poate fi asemănat unei crime fără morți. Să ne gândim că atacurile pentru deținerea controlului sunt de fapt atentate asupra cetățenilor, transformați fără voie în recruți, nevoiți să răzbune abuzurile efectuate asupra familiilor lor.

Nu cer să ținem un moment de reculegere, deși eroii acestei patrii merită, cer să ne tragem singuri la răspundere pentru momentele în care, regretabil, pozăm în niște rebeli, care exploatează periculos bunăstarea și credința de mai bine a poporului. Să conștientizăm că nu putem fi mereu într-un tanc cu care să putem trece peste așteptările alegătorilor noștri.

Pe pământ sunt zone unde de Ziua Păcii curge sânge. Ca lideri, părinți, prieteni, să încheiem un armistițiu care să răspundă, dragi colegi, rugăciunilor unei națiuni exasperate și, poate, cel mai important, înainte de a ne adresa celorlalți, să tragem clopotul în propriile ființe, pentru că pacea interioară este primul pas către pacea mondială.

Mulțumesc.

Adrian Țuțuianu

#22098

## **Domnul Adrian Țuțuianu:**

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Bolșevicii de ieri și de azi”.

Această declarație pleacă de la o anumită acumulare de revoltă în fața unei cantități de impostură care a atins cote fără precedent și care, personal, îmi repugnă. Evident, și de data aceasta vorbim de Partidul Democrat Liberal.

În discursurile liderilor PDL, începând cu președintele Traian Băsescu, continuând cu doamna Udrea, cu doamna Anastase, cu domnul Boc și până la oamenii din teritoriu, apare constant un termen cu puternice rezonanțe: „bolșevici”. În cele mai neobișnuite situații, în cele mai nepotrivite contexte, în cele mai neindicate momente, zdrăngănitorii de mai sus cataloghează pe oricine li se opune: „Ești bolșevic!”. Scurt, irațional, fără să stea pe gânduri, fără să le pese pe cine ștampilează și pentru ce motive, ca dintr-un reflex bolnav.

În spatele valului de bolșevici care îi stau în față președintelui și întregului PDL, poate că ar fi însă util să privim cu ceva mai multă atenție cine sunt respectivii bolșevici, care este motivul pentru care au fost catalogați astfel și cine sunt cei care se cred îndreptățiți să pună astfel de ștampile.

Nu ne mai împiedicăm de amănunte istorice, cu originile termenului, cu Rusia începutului de secol al XX-lea, cu Lenin și Revoluția din Octombrie. La (in)cultura unora dintre exponenții puterii de astăzi, ar fi, oricum, de prisos.

Așadar, cine sunt bolșevicii zilei și de ce? Câteva exemple:

Ioan Oltean ne-a făcut bolșevici pe noi, cei din opoziție, atunci când am criticat vehement furtul Robertei Anastase la Legea pensiilor. Nu hoția colegei sale îl deranja pe domnul Oltean, ci faptul că hoția era criticată. Drept urmare, în filozofia PDL, bolșevic este cel care reclamă un abuz flagrant și care cere pedepsirea abuzului. De notat!

Doamna Udrea și-a făcut, la rându-i, timp să introducă termenul în vocabular, firește, tot cu referire la opoziție, opoziție care e arogantă, perfidă, rea și nu salvează țara, în opoziție fiind. Ca urmare, cei din opoziție sunt bolșevici.

Președintele Băsescu a catalogat drept propagandă de tip bolșevic criticile pe care noi, ticăloasa opoziție, le aduceam prevederilor extrem de dure din acordul încheiat în genunchi de Guvernul Boc cu Fondul Monetar Internațional. Am învățat și de acolo lecția: ești bolșevic dacă nu vrei să le fie tăiate salariile oamenilor, ești bolșevic dacă nu vrei să fie concediați zeci de mii de bugetari, ești bolșevic dacă nu vrei să falimentezi zeci de mii de firme.

Definiția nu se limitează însă la atât. Într-o vizită de interes la Roșia Montană, același domn Traian Băsescu a luat la ochi un țăran, care i s-a adresat respectuos, transmițându-i că nu este de acord cu exploatarea și că își va apăra ferm pământul, chestiune care l-a scos din minți pe un președinte atât de democratic, încât nu suportă alte puncte de vedere decât pe ale lui. Urmarea previzibilă: țăranul a fost declarat pe loc bolșevic și mitocan. Lecția învățată: dreptul de proprietate nu mai este un drept fundamental, cu valoare constituțională, consacrat ca atare de Convenția europeană a drepturilor omului, ci un pretext parșiv din arsenalul bolșevicilor. Și exemplele pot continua până mâine. Și eu, de exemplu, am la mine în județ un fruntaș pedelist din galeria Pinalti, Falcă, Flutur, pe Florin Popescu, baron cu acte în regulă, tupeist, arogant, disprețuitor – mândria partidului! Și domnul Popescu a înțeles că e de bine să arunci cu bolșevicii în stânga și în dreapta, legat la ochi. Îi ceri să se oprească din jaful banului public, ești bolșevic, îi spui să se oprească din abuzuri, ești bolșevic, nu devii complice cu el la furat, ești bolșevic!

Nici pe domnul Popescu nu îl întreb dacă are habar ce înseamnă bolșevic, situându-se cam la același nivel de (in)cultură dovedit de alți colegi ai săi. Ar avea totuși posibilitatea să afle cu precizie despre sensul corect al termenului, dacă i-ar întreba pe cei mai apropiați colaboratori ai săi, oameni cu trecut serios în calitatea de slujbași ai Partidului Comunist sau ai Securității.

La fel cum și pedeliștii cu pretenții de moralitate ar putea să-l întrebe pe șeful lor formal, la domnul Emil Boc mă refer, cum slujea voinicește Partidul Comunist, în calitate de activist-șef al UASCR.

Cât despre domnul Traian Băsescu, de când i s-a spart oglinda în care se vedea comunist, omul este total desprins de lume. Rămân după el vorbele pe care i le-a aruncat aceluiași țăran de la Roșia Montană: „Ați făcut școala la Stalin.”

Era, probabil, o lecție de superioritate și aroganță din partea președintelui, din postura sa de absolvent al unei școli mult mai pretențioase cum era cea care l-a trimis la Anvers.

Vă mulțumesc.

Ioan Chelaru

#27078

## **Domnul Ioan Chelaru:**

Bună dimineața!

Vă rog să-mi permiteți să prezint și eu o scurtă declarație politică, intitulată „Good-bye, Schengen, rămâi cu bine! Un vis cam îndepărtat”.

Tot ce trebuia actuala putere să facă era să parcurgă pașii stipulați în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, în care sunt prevăzute clar aderarea României la Spațiul Schengen în anul 2011 și faptul de a nu permite niciunui stat european să atragă politicul într-o chestiune pur tehnică.

Ce au făcut? Se plâng ca niște babe în fața blocului că Olanda a legat în mod abuziv Mecanismul de Cooperare și Verificare de aderarea la Spațiul Schengen, dar, citez: „Nu le-am putut refuza acest exercițiu”.

Suntem pregătiți tehnic, strigă ei, și avem 99% șanse să aderăm la Spațiul Schengen după Consiliul JAI din 22 septembrie 2011. Nu neg asta. România, din punct de vedere tehnic, lucru certificat de grupurile de lucru ale Uniunii Europene, este pregătită să asigure securizarea granițelor și să își îndeplinească obligațiile ca stat membru Schengen.

Dacă tehnic suntem pregătiți, politic însă avem maturitatea unor preșcolari. Declanșăm un „război al lalelelor”, ne justificăm pe la televizor că suntem pregătiți, dar copiii mai mari nu vor să se joace cu noi, că am avut întâlniri bilaterale, ca de obicei, pe bani publici, dar că s-a rezolvat și nu se poate, și așteptăm ca Olanda și Finlanda să își exercite

mâine dreptul de veto împotriva aderării noastre, încălcând acquis-ul comunitar, și, în loc să acționăm la nivelul Comisiei Europene, al Curții Europene de Justiție sau al altor mecanisme pe care un stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene le are la dispoziție atunci când alt stat al aceleiași construcții nu își respectă obligațiile, puternicii zilei, portocalii sau verzui, se pregătesc să explice populației cum că ei au făcut tot posibilul, dar extremiștii de dreapta olandezi și pescarii finlandezi au dictat altfel.

Suntem pe punctul să ratăm, poate, cel mai important obiectiv de politică externă din actualul mandat și, pe principiul deja consacrat de președintele Băsescu și ai lui, nici ministrul Igaș, nici ministrul Baconschi, nici ministrul Predoiu nu își vor asuma răspunderea pur politică pentru acest monumental eșec, căci – nu-i așa? – nu ei sunt de vină, ci copiii mai mari, mai exact dinamica politică europeană, conflictele politice interne din statele care se opun și multe alte motive, oricum, externe, în niciun caz aparținând României.

Vă mulțumesc.

Mihail Hărdău

#29789

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică se referă la „Nevoia unui învățământ diferențiat”.

Stimați colegi,

Examenul de bacalaureat din acest an a generat, înainte de toate, o dezbatere publică necesară și sănătoasă despre valorile și principiile educației, cu focalizare spre contribuția efectivă a elevului, părintelui și profesorului în procesul educațional.

În vara deznădejdii naționale, s-a pornit la vânătoarea de vrăjitoare. Opoziția a bătut monedă pe rata de promovabilitate din anii anteriori, uitând să precizeze că acele cifre mimau o reușită pe hârtie, în discrepanță severă cu realitatea de pe piața muncii, cu dezvoltarea socioeconomică națională sau cu rezultatele de la testările internaționale.

Pe de o parte, cifrele din acest an au relevat proporțiile în care acest examen de maturitate era fraudat an de an. Pe de altă parte, aceste rezultate au subliniat lipsa de capacitate predictivă a bacalaureatului pentru selecția la nivelul învățământului superior. Laxitatea criteriilor de selecție în ciclul universitar, conjugată cu renunțarea la organizarea unui examen de admitere, a contribuit în mare măsură la deteriorarea practicilor de examinare a elevilor la nivelul ciclului secundar, dar și la lipsa unei coerențe în privința corelării parcursului liceal cu cel universitar.

Apreciez că supraevaluarea la clasă a condus la o lipsă de interes a elevului și părintelui pentru performanțe școlare autentice, dar și la menținerea unor false așteptări, prin coagularea unei mediocrități nocive pentru percepția reală asupra capacităților individuale.

Oricât de mult ne-am dori, ca părinți sau profesori, rezultate pozitive pentru copiii noștri, realitatea este că fiecare elev este diferit și manifestă inegalități aptitudinale, în funcție de evoluția personalității sale proprii. De aceea, consider că sistemul de educație, conform principiilor definite în Legea nr. 1/2011, trebuie să pună accent pe o abordare diferențiată a beneficiarilor săi, manifestată nu numai în ceea ce privește structura învățământului, dar și în ceea ce privește diplomele obținute, respectiv eficiența componentei de consiliere profesională.

Dezvoltarea unei societăți nu depinde de o resursă umană calificată aleatoriu, în funcție de locurile disponibile la cutare universitate, după cum nu depinde nici de diplomele la minut, fără acoperire în cunoștințe. Avem nevoie de precizie și responsabilitate în selectarea și formarea de specialiști pentru domenii de educație și cercetare cerute de piața muncii și pentru care aceștia manifestă reale aptitudini și capacități intelectuale.

Prin urmare, consider că sistemul de educație trebuie să asigure nu numai dezvoltarea și implementarea învățământului profesional ca rută alternativă la cel liceal, dar și dezvoltarea unui sistem de clasificare diferențiată, pe domenii de studii, a diplomelor de bacalaureat, în funcție de profilul urmat de un elev, cu drepturi diferite de acces în învățământul superior. Apreciez că o condiționare a accesului într-un program de studiu universitar în funcție de profilul liceului absolvit ar contribui semnificativ la limitarea loteriei manifestate anual la admiterea în universități, dar și la adecvarea învățământului secundar la cel superior, printr-o orientare profesională coerentă a absolvenților de liceu spre programe de studii în raport direct cu parcursul și aptitudinile individuale ale fiecărui elev.

Consider că o promulgare a Legii nr. 1/2011 în acest sens se impune în perioada imediat următoare, dacă dorim să credibilizăm examenul de bacalaureat în conformitate cu procesul de selecție și formare a tinerilor noștri în mediul universitar.

Vă mulțumesc.

Florin Constantinescu

#33693

## **Domnul Florin Constantinescu:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică am intitulat-o „Un minister pentru liniștea PDL”.

Doamnelor și domnilor senatori,

## Stimați colegi,

Săptămâna trecută, printr-o mișcare heirupistă, puterea portocaliu-verzuie a trimis Parlamentului propunerea de înființare a unei structuri care să gestioneze fondurile europene și absorbția lor. Ieri, în Parlament, a fost aprobată modificarea structurii Guvernului și înființarea noului minister. Mai bine zis, ministerul respectiv va coordona absorbția fondurilor și nu va avea propriu-zis un portofoliu.

Într-un studiu realizat în luna mai de o companie americană de consultanță și audit (KPMG) se arată că România se află pe ultimul loc în Europa Centrală și de Est în privința accesării fondurilor europene, cu o rată de absorbție, plăți efective, de 7% în perioada 2007–2010, cele mai slabe performanțe fiind consemnate la capitolele transporturi și mediu, care beneficiază de cele mai mari

sume. Astfel, România a obținut până la sfârșitul anului trecut plăți efective de numai 1,5 miliarde de euro (7%) din bugetul total de 23,3 miliarde de euro, disponibil în perioada 2007–2013, prin șapte programe operaționale, de la Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune și Fondul Social European.

La nivel regional, în cele zece țări care au aderat la Uniunea Europeană după 2004, rata plăților efective este de 17%. Letonia are cele mai bune performanțe, cu un procent de 30, urmată de Lituania cu 30%, Slovenia – 27%, Cehia – 26%, Estonia – 21%, Slovacia – 17%, Ungaria și Polonia – 16% fiecare, Bulgaria – 10%, iar România –7%.

România a înregistrat cele mai slabe performanțe în privința plăților efective obținute prin programele operaționale sectoriale „Transport” și „Mediu”, care au alocate cele mai mari sume. În perioada 2007–2013, Uniunea Europeană pune la dispoziția României suma de 19,2 miliarde de euro, reprezentând fonduri structurale, bani care trebuie cheltuiți până în anul 2015. La sfârșitul lunii mai 2011, plățile efectuate către beneficiarii de fonduri au totalizat aproape 9,7 miliarde de lei sau 2,37 miliarde de euro, astfel încât rata de absorbție a ajuns la 12%.

Stimați colegi,

Ministerul pe care puterea vrea să-l înființeze este un minister de fațadă, doar pentru liniștea unor miniștri. În loc să-i sancționeze pe cei care greșesc constant în folosirea banilor europeni, Guvernul înființează o structură pentru a spăla imaginea României în străinătate.

O prioritate ar fi fost, de exemplu, modificarea legislației în domeniu. Am spus-o și cu alte ocazii, dați-mi voie să o repet: avem o legislație greoaie, stufoasă în domeniul absorbției fondurilor europene. Din acest motiv, suntem foarte performanți în a scrie proiecte, a lucra cu actele, dar mult mai greu ne este să implementăm toate aceste proiecte pe care le punem pe hârtie. De aici vine și proasta gestionare a fondurilor repartizate, deficitara absorbție de fonduri. Deci schimbarea legislației în domeniu este o condiție necesară pentru eliminarea intervențiilor politice în întocmirea și aprobarea finanțărilor.

Ministerul propus nu va crește absorbția fondurilor Uniunii Europene, pentru simplul fapt că nu are atribuții clare. În mod firesc, dacă s-ar fi dorit cu adevărat redresarea acestui domeniu atât de important, era nevoie de un minister unic, cu atribuții clare și serioase, cu autoritate de management, legislație și corp de audit unice, care să producă un impact pozitiv real asupra absorbției.

Nu sunt de ajuns vorbe frumoase despre o structură care să coordoneze toate unitățile de gestionare a fondurilor europene. Este o păcăleală ieftină, care se va întoarce împotriva puterii actuale. Credeți că întâmplător acest minister ia ființă cu un an înaintea alegerilor? Cine credeți că va câștiga cele mai multe proiecte? Cine va lua cele mai multe fonduri europene? Evident, clientela PDL. Și totul vine ca un prim pas spre câștigarea alegerilor din 2012 de actuala putere.

Noi nu avem nimic împotriva acestui minister, cât a faptului că atribuțiile lui nu sunt de a impune o disciplină în absorbția fondurilor europene, ci de a acoperi, pentru ochii publicului și ai europenilor, gestionarea oneroasă a fondurilor. Cum ar putea domnul Leonard Orban, altminteri un profesionist remarcabil, să impună o asemenea disciplină doamnei Boagiu sau domnului Borbély? Practic, vorbim despre o structură fără mâini și fără picioare, care nu va avea nicio putere în gestionarea fondurilor europene.

USL nu este de acord cu înființarea unui minister cu atribuții clare de control, cu activitate mai puțin transparentă, care să ducă la păcălirea oficială a românilor.

Vă mulțumesc.

Gheorghe David

#38593

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,

Am intitulat declarația mea „Un nou an de învățământ universitar”.

Spre deosebire de anii anteriori, noul an de învățământ universitar, deschis deja la mijlocul acestei luni pentru unele universități, nu poate fi separat de reformele care l-au precedat, dintre care cea mai importantă, deși doar tangentă cu el, este cea legată de modul de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat. În fond, este vorba despre pragul de start al celor doritori să devină deținătorii unui titlu academic, indiferent de specialitatea aleasă.

Privit chiar din momentul audierii primului curs, de reținut mi se pare, în primul rând, faptul că s-au auzit multe voci potrivit cărora exigența deosebită la testele examenului de maturitate ar fi fost exagerată, că s-ar fi produs prea dintr-odată. Îmi permit să afirm – și o fac în deplină cunoștință de cauză, nu doar pentru că sunt cadru didactic, ci și fiindcă nu-mi este străină realitatea din teren – că acest pas decisiv trebuia să se producă. Practic, s-a revenit la normalitate!

Faptul că suntem una dintre cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, și nu dintre cele mai mici, ne obligă să acceptăm paradigma competitivității în toate domeniile. Alinierea la exigențele Programului Bologna îi dă dreptul absolventului de la noi să beneficieze de aceleași drepturi ca și colegul său de generație titrat la Cambridge ori Sorbona, ceea ce înseamnă că el este dator să demonstreze abilitățile profesionale dovedite în activitatea desfășurată.

Faptul că am dovedit-o de-a lungul timpului prin atâtea nume ilustre, afirmate în toate domeniile științei, cercetării și inovației, nu trebuie să constituie un argument că am fi intrat în posesia unui drept pe deplin câștigat. Dimpotrivă, bunul-simț și realitatea în care trăim ne obligă să vedem că este vorba despre un teren pe care suntem datori să-l cucerim zilnic, ba mai mult, să-l stăpânim, dacă nu dorim să fim marginalizați.

Nu sunt un ins atât de dependent de statisticile furnizate de organizații ori instituții specializate în monitorizarea evoluției economice sau sociale, al căror principal scop este să stabilească ierarhii. Le privesc însă cu luare aminte, ca pe niște avertismente peste care nu putem trece.

Ultimul dintre ele, dar nu singurul, firește, care mi-a dat de gândit și ar trebui să rețină atenția fiecăruia dintre noi, arată că niciuna dintre universitățile românești nu figurează încă în „Top 500” mondial. Mă întreb și vă întreb: de ce? Nu este

locul, și nici cadrul potrivit să încerc a răspunde la o astfel de întrebare, însă, repet, la ea trebuie să răspundem cu toții, în primul rând, ca oameni politici, iar acolo unde ne desfășurăm activitatea, indiferent de profesie, ca cetățeni.

Iată de ce, și nici pe departe întâmplător, mi-am început intervenția referitoare la începutul noului an de învățământ universitar pornind de la exigențele sporite de desfășurare a examenului de bacalaureat din vara și toamna acestui an.

Știu, sunt instituții de învățământ superior, de stat ori private, care au rămas cu locuri neocupate și, drept consecință, cu diminuarea surselor de venit. Continuând raționamentul, vor putea fi acoperite mai puține posturi, se vor reduce investițiile, dar, dacă privim spre celălalt capăt, peste 3, 4, 5 ori 6 ani, vor fi mai puține solicitări de posturi care necesită o diplomă universitară, un gol care va da însă mai multă consistență calității celor care dețin una și, bineînțeles, competitivității, care, în final, se va regăsi între activitate și productivitate.

Sub aceste auspicii a început ori va începe noul an universitar. Nădăjduiesc că așa va fi. Vă mulțumesc.

Elena Mitrea

#42500

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „«Scapă cine poate» – deviza actualei guvernări în domeniul social”.

Misiunea mea de senator constă, în principal, tocmai în contribuția la adoptarea unor legi bune pentru cetățenii României. În acest sens, sunt gata să sprijin adoptarea oricărui proiect de lege sau propunere legislativă care ar constitui un progres în ceea ce privește calitatea vieții oamenilor și/sau buna funcționare a statului nostru social democratic de drept.

Spre dezamăgirea mea, prevederile Proiectului legii asistenței sociale, pe care actuala guvernare ni-l supune aprobării, sunt în total dezacord cu sistemul de valori sociale, morale, politice și umane care ar trebui instrumentate printr-o lege a asistenței sociale. Au fost evidențiate de către inițiatori cele trei mai obiective ale proiectului în discuție: reducerea dependenței asistenților, eliminarea fraudelor și a erorilor, economii la buget. Țin să apreciez că acestea sunt obiective nu pentru, ci anti asistență socială.

Asistența socială se referă la persoane bolnave, bătrâne, sărace, cu handicap sau la copii. Acestea sunt stări obiective, generate de cauze naturale cum ar fi: îmbătrânirea, îmbolnăvirea, copilăria, handicapul și, în parte, sărăcia. Nu poți să-ți propui ca obiectiv ca oamenii să nu mai îmbătrânească, să nu mai sufere de boli și accidente, să nu mai aibă handicap. Chiar și sărăcia are o parte subiectivă, dar și cauze obiective sau, mai rău, care țin de proasta guvernare.

Propunându-vă să reduceți dependența acestor persoane, înseamnă să le considerați vinovate și să le mai aplicați încă o condamnare. Or, asistența socială trebuie să-și propună să ajute persoanele aflate în una sau mai multe astfel de stări sau dificultăți, nu să le elimine. Cât privește eliminarea riscurilor de fraudare și eroare, este și acesta un obiectiv cinic, nedrept și irațional. Nu înțeleg cum poți să crezi că săracii, bolnavii, persoanele cu handicap, bătrânii și copiii sunt hoții care trebuie stârpiți. Există suficientă legislație și instituții care să combată corupția și să corecteze erorile.

Decidenților în domeniu le trebuie însă voință, competență și multă înțelegere a semenilor, nu un cadru legislativ general și vag, așa cum se prezintă proiectul supus adoptării.

Despre reducerea bugetului asistenței sociale, care aduce economii de 0,8%, precizez că – și nu este o noutate – cheltuielile României cu protecția socială sunt, pe cap de locuitor asistat și ca procent din produsul intern brut, cele mai mici din Uniunea Europeană. Românii suferă de prea puțină protecție socială, nu de îmbuibare cu ajutoare sociale.

Se încearcă adoptarea imediată, fără o dezbatere amplă, a unei legi care va fi cadru pentru un număr însemnat de legi și acte normative noi, iar asta pentru că România, prin reprezentanții Guvernului, și-a luat angajamentul în fața Uniunii Europene, Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale și în privința Legii asistenței sociale, angajament pe care vrea să-l respecte indiferent de efectul pe care îl va avea asupra românilor și chiar dacă Fondul Monetar Internațional s-a declarat mulțumit de ce se întâmplă în România, ba chiar „surprins”, ne-a spus domnul Lăzăroiu. Surprins de cât poate impune acest Guvern și de cât poate duce acest popor.

Toate acestea pentru a nu pierde credibilitatea țării, care, oricum, este la distanță astronomică de realitatea românească...

Elena Mitrea

#47502

„«Scapă cine poate» – deviza actualei guvernări în domeniul social”.

Cât privește eliminarea riscurilor de fraudare și eroare, este și acesta un obiectiv cinic, nedrept și irațional. Nu înțeleg cum poți să crezi că săracii, bolnavii, persoanele cu handicap, bătrânii și copiii sunt hoții care trebuie stârpiți. Există suficientă legislație și instituții care să combată corupția și să corecteze erorile.

Decidenților în domeniu le trebuie însă voință, competență și multă înțelegere a semenilor, nu un cadru legislativ general și vag, așa cum se prezintă proiectul supus adoptării.

Toate acestea pentru a nu pierde credibilitatea țării, care, oricum, este la distanță astronomică de realitatea românească, de percepția pe care o au străinii despre români și guvernanții lor. Aici românilor li se servește o altă iluzie, care vine în continuarea propagandei guvernamentale, prin care aceștia își prezintă măsurile și politicile aberante ca exemple pe care nimeni – în afara apropiaților – nu le apreciază și nimănui nu-i trece prin gând să le urmeze. Domnul Lăzăroiu a caracterizat sistemul de asistență socială ca unul al abuzului, fraudei și mitei electorale, dar toate acestea sunt trăsăturile cele mai pregnante ale puterii actuale.

Noua Lege a asistenței sociale nu este nicidecum un pas în eliminarea răului din sistem, ci face parte din numeroasele măsuri prin care actuala putere a introdus traiul rău în societatea românească și în viața românilor.

Iar dacă actualii conducători ai țării identifică asistența socială cu generozitatea preelectorală, se pune o întrebare firească: ce credibilitate poate avea un guvern susținut de partide care au dus mita electorală, corupția, furtul pe față și cumpărarea voturilor pe culmi inimaginabile?

Acesta este „adevărul” cu care românii sunt tratați în ultimii 2-3 ani!

În raport cu starea de dependență și sărăcie în care se găsesc sau în care au fost aduși românii de actuala guvernare, în raport cu prevederile Constituției, mai ales în privința drepturilor persoanelor cu handicap, proiectul de lege reprezintă un regres al asistenței sociale. Pare mai degrabă un fals tratat sociologic despre solidaritatea umană decât o lege a asistenței sociale.

În ciuda unor prevederi lozincarde, mai mulți români vor fi săraci, gradul de sărăcie, de îmbolnăvire, de lipsuri se va adânci, atâta timp cât se urmăresc economii la buget pe seama persoanelor îndreptățite la asistență socială.

Este, de altfel, și motivul pentru care USL nu va vota un asemenea proiect.

Florin Mircea Andrei

#53268

Declarația politică se intitulează „Ministerul fondurilor europene – o soluție de succes”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Săptămâna trecută, domnul prim-ministru Emil Boc a transmis celor două Camere ale Parlamentului propunerile

de completare a structurii Guvernului, prin înființarea Ministerului Afacerilor Europene.

Această propunere intervine ca urmare a rolului deosebit de important pe care accesarea fondurilor europene îl are în dezvoltarea economiei românești.

În opinia mea, această inițiativă este una mai mult decât benefică, întrucât principalul rol al acestui nou minister va fi unul de coordonare. Acest minister nu va prelua programele operaționale care există la diferite ministere, pentru că asta ar însemna reînceperea procesului de evaluare, lucru care ar dura extrem de mult, ci el va constitui o coordonare pe orizontală, o gestionare a problematicii extrem de largi, care se întâlnește pentru toate programele operaționale.

Înființarea noului minister al fondurilor europene va fi o măsură de revigorare a absorbției de fonduri UE și va fi un pas înainte pentru România. Orice acțiune concretă în mărirea gradului de absorbție este bine-venită.

Este absolut necesară constituirea unei structuri guvernamentale care să coordoneze toate ministerele și agențiile care au atribuții pe fonduri europene. Este important să existe o asemenea structură de coordonare a tuturor entităților care lucrează cu fonduri europene.

În prezent, marile probleme identificate în ceea ce privește problema legată de accesarea fondurilor europene sunt legate de birocrația excesivă, lipsa de încredere între parteneri, necorelările între programe, îmbunătățirea legislației existente.

Un alt rol important al viitorului minister pentru fonduri europene va fi acela că va reuși să urmărească gestionarea banilor în teritoriu.

Un aspect important de semnalat este importanța acestui minister din punct de vedere al gestionării banilor. Dacă s-ar înființa, noul minister va avea de gestionat cele mai mari sume dintre toate instituțiile existente, având în vedere că în perioada 2007–2013 România are la dispoziție fonduri structurale în valoare totală de 19,2 miliarde de euro. Mai sunt încă sume foarte mari care trebuie alocate, în condițiile în care la sfârșitul lunii mai rata de absorbție a ajuns abia la 12,4%.

Am toată convingerea că persoana desemnată pentru conducerea acestui minister va avea deschiderea necesară, contact și colaborare permanentă cu societatea civilă.

În derularea acestui proiect ambițios, trebuie avut în vedere modelul polonez, unde acest minister a fost un real succes. Guvernul polonez a luat măsurile speciale pentru absorbția fondurilor europene. Măsurile au dus la angajarea în contracte de investiții a peste o sută de miliarde de euro, 68 de la UE, restul – cofinanțare națională. Polonia reușește performanța să folosească în întregime sumele acordate de Uniunea Europeană.

De asemenea, un aspect important de semnalat este faptul că Polonia a beneficiat de fondurile europene încă din perioada 2004–2006. În această situație, au putut acumula experiență în ceea ce privește implementarea lor, au identificat potențialele probleme și au reacționat rapid. România nu a avut o astfel de perioadă de pregătire, a intrat în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, în același timp cu începerea exercițiului noului buget al UE.

Iulian Urban

#56684

Declarația politică este intitulată „Ce nu a spus Lăzăroiu, dar spun eu...”.

„Jocurile politicianiste ale senatorilor PSD și PNL pun în pericol credibilitatea României în fața finanțatorilor internaționali”, a susținut, miercuri, într-o conferință de presă, ministrul muncii Sebastian Lăzăroiu, referindu-se la votul din Parlament pentru amânarea Proiectului legii asistenței sociale, potrivit „Agerpres”.

Ce nu a spus domnul Lăzăroiu, fiind elegant, este faptul că nu senatorii PSD sau PNL sunt de vină exclusiv pentru scoaterea Legii asistenței sociale din ordinea de zi. Senatorii USL votează contra a absolut tot ce vine de la Guvern. Nicio scuză nu se poate atribui însă senatorilor PDL, UNPR, UDMR, care și-au făcut un obicei din a veni la ședințele de plen când și dacă au chef. Ba chiar vreo doi așa-ziși senatori care susțin Guvernul cred că și-au propus să bată recordul negativ al lui Crin Antonescu, pentru că îi vedem la fel de rar ca pe distinsul senator liberal.

Deși se laudă oficial că există 70 de voturi ale senatorilor puterii și 67 ale celor din opoziție, în realitate, conducerea partidului ar trebui să vadă că la vot niciodată numărul total al senatorilor „puterii” nu trece de patruzeci și ceva... Lucru absolut inadmisibil.

Unde umblă? Nu se știe. Contracte, cafele, combinații..., treaba lor.

Însă aștept și eu să văd ce soluții au unii „gânditori” din partid – gen Cristian Preda, care spunea că eu trebuia să fiu dat afară din partid în șuturi, pentru că am jignit multiculturalismul european – față de chiulangiii care, prin absența lor, fac ca proiecte majore ale Guvernului să fie îngropate în Senat de o opoziție care știe și poate să își mobilizeze senatorii la vot.

La votul pe Legea asistenței sociale, lipseau jumătate din senatorii UDMR, jumătate din cei ai UNPR și jumătate din cei ai PDL. Se poate lua lista de vot, să se vadă exact. Vă mulțumesc.

Alexandru Mocanu

#58608

Declarația politică se intitulează „În Teleorman, Dragnea folosește banul public după bunul său plac”.

Regret că cei care conduc astăzi Alexandria n-au împrumutat nimic din însușirile patronului acestui municipiu, Sfântul Alexandru. În greaca veche, Alexandru înseamnă „cel ce apără poporul”, iar Sfântul Alexandru ne îndeamnă să nu fim egoiști, apărându-ne doar pe noi înșine, ci să-i apărăm și să-i ferim și pe ceilalți de nenorociri, greutăți și păcate, cu exemplul râvnei și răbdării noastre și cu tot ce le poate folosi.

Că nu așa stau lucrurile în județul Teleorman, birjărit de Liviu Nicolae Dragnea de peste 10 ani, o confirmă o deturnare de fonduri fără precedent în administrația publică din România, ceva greu de imaginat și pentru o minte bolnavă, darămite pentru una sănătoasă.

Aflu că, din 2007, taxele și impozitele plătite de fabrica de rulmenți din Alexandria, SC KOYO – SA, nu au intrat în bugetul Primăriei Alexandria, ci în cel al Primăriei Municipiului Turnu Măgurele, fără ca cei de la KOYO să știe ori să aibă vreo vină. De peste 10 ani, ambele primării sunt conduse de PSD. Uluitor, taxele plătite de cel mai mare contribuabil al Alexandriei „îngrașă” ilegal bugetul municipiului Turnu Măgurele.

La prima vedere, „ingineria” pare a fi opera funcționarilor trezoreriei și ai fiscului, dar și a celor din primăriile Alexandria și Turnu Măgurele, pentru că, de cinci ani, una „nu a observat” că nu primește niciun leu de la cel mai mare contribuabil al ei, iar cealaltă pentru că primește bani necuveniți. Apoi, sunt cei de la Curtea de Conturi, care, zice-se, au verificat an de an, ba i-au și descărcat de gestiune pe unii, și mai ales pe alții.

Nu-i vorbă, că nici consilierii locali ai celor două orașe n-au fost mai breji, mai ales cei care pretind că sunt de specialitate. Și aici nu e vorba de câțiva lei de la decontul unui bilet de tramvai, aici vorbim de 64 de miliarde de lei! Sper să nu ni se spună că totul s-a întâmplat din cauza... șoselei Turnu Măgurele, cea care trece prin fața firmei KOYO!

Cu siguranță, explicația este la Liviu Dragnea, pentru că, sunt convins, el este creierul acestei mânării ordinare, în beneficiul orașului în care-și are domiciliul. Apoi, să fim serioși, nimeni n-ar fi avut curajul să facă o asemenea deturnare de fonduri fără înaltul patronaj al celui care, de mulți ani, a patentat „gestiunea premeditat frauduloasă” a banului public în România și căruia, culmea, nu i se întâmplă nimic. Ca de obicei, el nu a semnat, doar a ordonat, iar proștii au executat. De va fi întrebat, viclean cum îl știți, va îmbrăca haina de habarnist: „Nu știu, n-am văzut, nici pe-acolo n-am trecut!”

Domnul Dragnea ar trebui să explice credibil de ce Consiliul Județean Teleorman este suspect de darnic cu Primăria Turnu Măgurele, transferându-i sume frumușele. Știți ce face municipiul Turnu Măgurele cu ele? A început să restituie Alexandriei mici picături din „oceanul” încasat necuvenit timp de cinci ani. Să mai zică cineva că Dragnea n-are nicio legătură cu ingineria!

Tare sunt curios să aud din gura acestui alexandrean – devenit proprietarul „bojdeucii” cu intrare din strada Ion Creangă și ieșire în strada Tudor Vladimirescu – pentru care considerente și-a arătat în acest fel dragostea și recunoștința față de capitala județului. Până atunci, mă opresc aici și aștept să se pronunțe instituțiile statului. Se aude și până la domnul Văcăroiu, președintele Curții de Conturi a României?

În încheiere, ca purtător al aceluiași nume sfânt Alexandru, propun alexandrenilor să ne rugăm astfel: „Sfinte ierarhe Alexandre, noi, turma ta, îți mulțumim ție, preabunule păstor, și te rugăm fii mijlocitorul nostru către Preamilostivul Dumnezeu, să stingă El toată viclenia din sufletele vremelnicilor noștri conducători și să ne izbăvească de nevoia și necazul care tulbură odihna și liniștea vieții noastre! Amin!”

Toader Mocanu

#62515

Declarația politică este intitulată „Ministerul Afacerilor Europene – o nouă dovadă că Guvernul Boc face ce trebuie pentru România”.

- Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Stimați invitați,

Evenimentul care a avut loc ieri în Parlament a fost unul de bun augur, o nouă dovadă a faptului că Guvernul Boc face ce trebuie pentru România. Decizia și, apoi, votarea înființării Ministerului Afacerilor Europene nu au fost numai un act administrativ intern, ci mai ales o declarație de intenție față de partenerii europeni și piețele financiare externe, instituții ce își sporesc încrederea și mai mult în competențele Guvernului condus de Emil Boc.

De ce un Minister al Afacerilor Europene? Pentru că acest minister va coordona două domenii de politică fundamentală: politica absorbției fondurilor europene și politica afacerilor europene. Concret, ministerul va avea în interior două componente majore: ACIS – Autoritatea de Coordonare a Instrumentelor Structurale și Departamentul de Afaceri Europene. Celelalte structuri acreditate în raporturile cu UE rămân neschimbate, adică autorități de management, organisme intermediare, Autoritatea de Certificare și Plăți.

După cum vedeți, s-a ales o soluție eficientă, specifică coaliției de la guvernare, care nu presupune angajarea în valuri a unor noi bugetari și creșterea piramidei birocratice, așa cum prefera USL când a fost vorba de reorganizarea administrativă. Iată un nou exemplu al diferenței dintre cele două viziuni politice, una axată pe reorganizare eficientă, cea a PDL, și cea păguboasă, clientelară, a USL-ului.

De ce este nevoie acum de un impuls suplimentar în materia absorbției fondurilor europene? Pentru că, anul următor, absorbția lor rămâne unul dintre motoarele principale ale creșterii economice, alături de investiții, iar România, în acest moment, stă bine la capitolul depunerii de proiecte europene, proiecte aprobate, precum și contracte sau decizii de finanțare semnate. Există proiecte europene depuse pe fondurile structurale în valoare de 56 de miliarde de euro, în condițiile în care fondurile de coeziune sunt de doar 19 miliarde de euro.

Deci, practic, proiecte avem, multe dintre ele sunt aprobate, dar a sosit momentul acestui minister care să coordoneze mult mai bine atât autoritățile de management din cadrul ministerelor, cât și să întărească relația cu autoritățile de implementare a fondurilor europene, autorități care, în esență, sunt primăriile, consiliile județene sau agenții privați, în funcție de specificul fondurilor europene.

Iar în fruntea acestui minister a fost ales domnul Leonard Orban, fostul comisar european, înzestrat cu o serie de calități morale incontestabile, expertiză profesională în domeniu, o persoană cu legături puternice la Bruxelles, ce poate ajuta România într-un moment important al absorbției fondurilor europene. A fost ales acest domn tocmai pentru că nu are culoare politică, este un independent și un tehnocrat de marcă, pentru că absorbția fondurilor europene nu are și nu trebuie să aibă culoare politică. Am fost cu toții puși ieri în fața unei decizii de interes național, nu de interes de partid, dar, din păcate, nici de această dată opoziția nu a dat dovadă de rațiune, nu s-a detașat de maniera populistă și ipocrită pe care a practicat-o din 2009 neîncetat.

Regret această incapacitate a unor colegi parlamentari de a înțelege că, uneori, în politică este nevoie să susții interesul național indiferent că ești la putere sau în opoziție. Și, din păcate, se pare că este o problemă doar a opoziției din România, care încă nu a învățat regulile unei democrații autentice. Așa cum spunea și premierul Emil Boc, suntem singura țară din Uniunea Europeană în care, în această perioadă de criză, Guvernul nu a beneficiat niciodată de suportul opoziției pentru vreo măsură anticriză.

Astfel, coaliția de guvernare e îndreptățită să-și asume ieșirea României din recesiunea economică, iar la anul, când vom avea creștere economică de peste 2-3%, sunt sigur că

românii vor da dovadă la vot că au înțeles că, în aceste vremuri grele, doar cu măsuri corecte se poate asigura viitorul acestei țări, chiar dacă acestea presupun uneori și sacrificii.

În încheiere, nu pot decât să mă bucur că previziunile PDL se adeveresc din ce în ce mai mult. România iese din criză, coaliția de guvernare e la fel de puternică – a se vedea votul de ieri din plen –, iar colosul cu picioare de lut, USL, se destramă pe zi ce trece – a se vedea vociferările partidului „Antenelor”.

Domnule Leonard Orban,

Uitați-ne pe noi, politicienii, și treceți la treabă. Ați avut un start cu succes în Guvern, țineți-o tot așa până la absorbția ultimului euro din fondurile structurale.

Petru Filip

#67256

Declarația politică se intitulează „Ministerul Afacerilor Europene – un proiect pe termen lung”.

Înființarea Ministerului Afacerilor Europene nu poate să fie decât bine-venită. Motivul principal este lesne de înțeles. România are nevoie de o coordonare unitară cu privire la gestionarea proiectelor europene și a fondurilor europene. Nici nu mai trebuie să amintim diversele probleme întâmpinate de România în ceea ce privește procesul de absorbție, probleme care încep de la nivel central și ajung până la nivel local. Neregulile la achizițiile publice, conflictele și incompatibilitățile, gradul scăzut de eligibilitate al proiectelor și multe altele sunt probleme care necesită o rezolvare urgentă.

Problemele tehnice au fost legate, în principal, de întârzierea elaborării strategiilor necesare începerii licitațiilor pentru fondurile europene, de schimbarea regulilor în timpul jocului, respectiv a criteriilor de eligibilitate, impredictibilitatea în lansarea sesiunilor de proiecte și timpii mari de evaluare în cazul fondurilor structurale și de coeziune, precum și probleme cu privire la întârzierea încheierii contractelor de finanțare (Fundația Soros România, Cătălin Dărășteanu, „Accesarea fondurilor europene de către autoritățile publice locale. Analiza regională”).

Ministerul Afacerilor Europene va avea misiunea de a simplifica procedurile și de a înlesni procesul de absorbție, ceea ce nu poate să fie decât foarte bine.

Toate aceste disfuncționalități pe care România le are în ceea ce privește absorbția fondurilor europene par să aibă nevoie de o coordonare din partea unei singure instituții. Va depinde foarte mult și de atribuțiile pe care le va avea acest minister. Este clar că nu va putea face minuni peste noapte, însă la fel de clar este că acest proiect este unul cu bătaie lungă, ce va avea nevoie de toată susținerea politică a Guvernului.

România trebuie să recupereze într-un timp relativ scurt ceea ce nu a reușit să facă până acum. Avem nevoie de fonduri europene pentru problemele de infrastructură, de mediu sau de dezvoltare regională, mai ales că trăim într-un context al unei creșteri economice limitate și într-un context internațional sensibil.

Prin preluarea unor structuri deja existente, ca ACIS-ul – Autoritatea de Coordonare a Instrumentelor Structurale și Departamentul Afacerilor Europene, Ministerul Afacerilor Europene rezolvă și misterul bugetului, despre care, probabil, opoziția se întreba cu nedumerire: „De unde fonduri?” Partea sensibilă în ceea ce privește această mutare instituțională o reprezintă modul în care aceste departamente se vor putea adapta noii misiuni. Este clar că vor fi probleme, însă abilitățile și competențele ministrului Orban le vor putea rezolva din timp.

Ministerul Afacerilor Europene va avea o misiune dificilă, însă, cel mai probabil, rezultatele vor demonstra dacă acest lucru a fost o mișcare inteligentă și eficientă pentru procesul de absorbție.

Ioan Mang

#70229

Declarația politică se intitulează „Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului – repetent la autorizația sanitară de funcționare a școlilor”.

Stimați colegi,

În urmă cu aproximativ un an de zile, într-o declarație politică rostită chiar de aici, de la tribuna Senatului, atrăgeam atenția asupra situației îngrijorătoare care se repetă la începutul fiecărui an școlar: foarte multe grădinițe și școli din România nu obțin autorizația sanitară de funcționare, astfel încât procesul educațional se desfășoară în condiții inadecvate, ceea ce are repercusiuni negative asupra performanței școlare a tinerilor.

Declarația de anul trecut am intitulat-o „Reforma în educație începe cu o autorizație sanitară”. Din nefericire pentru preșcolarii și elevii din România, anul acesta mă văd nevoit să revin asupra subiectului, pentru că lucrurile nu s-au îndreptat deloc. Să vă dau exemplul concret al județului Bihor – situația este însă identică și în alte județe ale țării, problema autorizării sanitare a școlilor fiind una națională.

Anul trecut, în Bihor, din cele 213 unități de învățământ cu personalitate juridică 27 nu au obținut autorizația sanitară de funcționare, iar 26 au început cursurile cu procedura de autorizare nefinalizată. De asemenea, din cele 719 unități școlare fără personalitate juridică doar 142 au primit autorizație, restul de 577 nu au obținut, până la debutul anului școlar, avizul sanitar de funcționare. Dintr-un calcul simplu, rezultă că mai mult de jumătate din școlile din Bihor nu au fost autorizate din punct de vedere sanitar, o situație similară înregistrându-se și în cazul grădinițelor din județ.

Anul acesta observ că situația nu s-a îmbunătățit mai deloc. Din cele 202 școli cu personalitate juridică 28 nu au autorizația sanitară sau sunt în curs de obținere. Sunt însă și 659 de școli fără personalitate juridică, din care 468 nu au autorizație, ceea ce înseamnă că în 2011, față de anul 2010, în Bihor, numărul unităților de învățământ fără autorizație a rămas aproape neschimbat. Rămân foarte multe unități școlare, aproape toate în mediul rural, care nu beneficiază nici de grupuri sanitare corespunzătoare și nu pot asigura nici apă potabilă pentru elevi și dascăli.

Problema aceasta este cunoscută nu de ieri sau de azi. Ea a devenit deja una cronică pentru sistemul de învățământ autohton. Și, cu toate acestea, lucrările de reabilitare la școli și grădinițe sunt întârziate nepermis de mult în fiecare an, astfel încât debutul anului școlar ne prinde mai mereu în șantier.

Ceea ce nu pot să înțeleg aici este pasivitatea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, care tolerează o astfel de situație. În loc să găsească soluții pentru a rezolva cât mai repede problemele, cei din minister caută țapi ispășitori. De vină pentru această situație dezastruoasă

nu este niciodată ministerul, întotdeauna alții poartă responsabilitatea – primarul, directorul de școală –, și asta în condițiile în care finanțarea proiectelor de modernizare fie este întârziată de la București, fie pur și simplu a fost sistată tot la ordinul factorilor de decizie din minister.

Stau să mă întreb ce plan de măsuri există – dacă există așa ceva – la nivelul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, astfel încât problema autorizațiilor pentru școlile și grădinițele din România să fie rezolvată o dată pentru totdeauna. Aș fi curios să aflu de la domnul ministru Daniel Petru Funeriu când vor avea toate școlile și grădinițele din țară autorizație sanitară de funcționare. Ar fi un excelent prilej pentru Domnia Sa de a arăta că educația reprezintă pentru PDL o prioritate nu doar pe hârtie, dar și în realitate.

Domnul ministru Funeriu și-a văzut anul acesta visul îndeplinit: are o nouă lege a educației, una „reformatoare” și „inovatoare”. Elevii și profesorii, în schimb, trebuie să mai aștepte ceva vreme până să li se îndeplinească și lor visul, acela de a avea în școală grupuri sanitare corespunzătoare și apă potabilă. Nu sunt lucruri mari, sunt chiar elementare pentru orice stat civilizat și guvern responsabil, care se preocupă de calitatea procesului educațional. Din păcate, nu și în România.

Pentru copiii și elevii din satul românesc degeaba există Legea educației naționale, atâta timp cât și anul acesta Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului rămâne repetent la capitolul asigurarea unor condiții civilizate pentru toți elevii. Poate avea Guvernul cele mai bune intenții, iar ministrul să dea cele mai bune legi, atâta timp cât nu reușesc să rezolve această problemă simplă – toate grădinițele și școlile din România să funcționeze în condiții sanitare corespunzătoare –, orice demers este unul lipsit de credibilitate.

Constat că, în ciuda reformelor mărețe inițiate de domnul ministru Funeriu, la capitolul autorizație sanitară de funcționare, școlile din România au rămas tot repetente. La fel și ministerul condus de domnul Funeriu.

Gheorghe Pop

#75217

Declarația politică este intitulată „Puterea vă pregătește botniță!”.

- Stimate colege, Stimați colegi,

Se zice în popor că toamna se numără bobocii. Cu alte cuvinte, e rost pe undeva de tras linie, de făcut calcule. Azi este 21 septembrie, nu a mai rămas decât un trimestru și un pic din acest an, iar, din punct de vedere astronomic, de azi începe toamna – anotimpul sintezelor și al calculelor, cum am mai spus –, motiv pentru care îmi permit să trag cu ochiul în ograda lui Boc și să număr „bobocii”.

N-am să enumăr aici toate ororile economice, sociale și legislative comise de actuala guvernare, „la umbra” oblăduirii portocalii. Totuși, am să mă opresc asupra unor gesturi importante, care au subminat puternic exercițiul democratic din România.

Știu, pe burta goală, nimănui nu-i arde să dezbată astfel de subiecte. De altfel, sunt convins că acestea au fost și socotelile celor cinci cabinete Boc. Datele sunt destul de sumbre atât pentru poporul sărăcit și rămas fără locuri de muncă decente, cât și pentru orice are legătură cu drepturile omului și democrația. S-au anunțat cu surle și trâmbițe disponibilizări în rândul profesorilor, în rândul angajaților CFR sau al celor de la Ministerul Administrației și Internelor, s-au anunțat tăieri de salarii, majorări de prețuri la gaze și electricitate, și toate s-au revărsat pe umerii românului de rând. Toate au venit, mai puțin ieșirea din criză, cea pentru care Boc a întins covorul roșu de nu știu câte ori.

Pe acest fundal, se întâmplă însă ceva la fel de monstruos. Încet-încet, se încearcă crearea cadrului perfect pentru o nouă epocă totalitaristă. Mișcările sunt mici, subtile, făcute metodic, dar insistent.

Ultima găselniță? Ministerul Administrației și Internelor, în frunte cu Traian Igaș, a elaborat un nou proiect de lege privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, care a fost publicat pe site-ul instituției pentru dezbatere publică. Gestul se înscrie într-o „țesătură” mai largă – a se vedea aici hărțuirea prin reforme nedemocratice a mass-mediei, a Parlamentului, a justiției, împărțirea teritorială a țării sau abuzul de interpretare în ceea ce privește Constituția, siguranța națională.

Revenind în zilele noastre, proiectul lui Igaș intenționează să modifice Legea nr. 61/1991. Dacă în 1991 scopul era facilitarea și garantarea libertății de exprimare, aberația legislativă pe care v-o supun azi atenției vrea să facă taman pe dos, altfel nu-mi explic dispariția suspectă din „tentativa” de lege a chiar primului paragraf al primului articol, care prevede că „libertatea cetățenilor de a-și exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstrații, manifestații, procesiuni și orice alte întruniri și de a participa la acestea este garantată prin lege”.

Pentru cine continuă totuși lectura, lucrurile devin mai limpezi atunci când vezi că procedura de declarare a adunărilor publice este înlocuită cu cea de aprobare a lor. Or, diferența este enormă!

„Declararea adunărilor publice” are ca scop informarea autorităților competente pentru a lua măsurile necesare ca adunarea publică să se poată desfășura și pentru a-i proteja pe participanții la adunare. În schimb, „aprobarea” prevede o serie de măsuri și condiții restrictive împotriva organizării unor adunări publice. Se vorbește despre riscurile pe care le implică astfel de adunări de protest, ca și cum libera exprimare reprezintă un pericol, o netrebnicie, care trebuie anihilată din fașă.

Un alt aspect îngrijorător ar fi articolul 7 din acest proiect, care prevede că este interzisă „organizarea adunărilor publice în imediata apropiere (...) a obiectivelor militare sau a celor asigurate cu pază militară”, spre deosebire de legea în vigoare în prezent, care se referă strict la obiective militare.

Pentru cei care nu știți, vă anunț că puteți regăsi pe lista obiectivelor protejate cu pază militară locații ca Palatul Parlamentului, sediul Guvernului, dar și sediile tuturor ministerelor, precum și ale altor instituții publice.

Subiectul poate părea facil, dar nu este deloc așa. Puterea pregătește o botniță bine lucrată pentru toți cei care nu se înscriu în logica ei.

Vă avertizez, rezistența în fața abuzurilor va fi mai dificilă, reacțiile vor fi mai întârziate, chiar și din simplul motiv că art. 10 prevede declararea protestelor cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte. Deci se va protesta despre știrea de săptămâna trecută, când oricum faptul va fi împlinit, iar agenda zilei va fi alta.

Tarele proiectului sunt multe și grave. Vă invit să vă aplecați asupra lui cu toată atenția și să-l cântăriți cu responsabilitatea cuvenită.

Vă mulțumesc.

Alexandru Cordoș

#79911

Declarația politică se intitulează „Demisia Guvernului – o necesitate pentru oprirea declinului României”.

## Stimați colegi,

Recenta revocare din funcție a fostului ministru al muncii este, dincolo de orice răfuială internă de partid sau jocuri politice, un act de dreptate. Într-o declarație anterioară am semnalat faptul că acesta producea pe bandă rulantă declarații politice iresponsabile pentru poziția de ministru, declarații care nu aveau nimic în comun cu domeniul pe care ar fi trebuit să îl gestioneze.

În timpul scurtei șederi în fotoliul ministerial, fostul ministru se ocupa de orice: de la analize politice la promovarea electorală a PDL-ului și a președintelui, mai puțin însă de problemele concrete, de altfel nu puține la număr și deosebit de serioase, pe care le presupunea portofoliul pe care îl deținea.

În ce mă privește, nu faptul că Domnia Sa se întrecea în declarații aberante mă deranja, ci ignorarea constantă și sistematică a invitațiilor de a participa la lucrările Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, chiar și atunci când în dezbatere erau legi de o importanță deosebită pentru țară și pentru cetățean.

Stimați colegi,

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale este ministerul care se confruntă cu unele dintre cele mai grave probleme de ordin social. Cu toate acestea, măsurile iresponsabile luate de guvernanți în ultimii doi ani, reflectate în disperarea acestora de a tăia de oriunde, oricum și de la oricine, nu au contribuit cu nimic la rezolvarea problemelor țării, ci doar la adâncirea stării de sărăcie a populației. Ele nu indică altceva decât incapacitatea cronică a acestui Guvern de a concepe soluții viabile, de a identifica soluții care să creeze noi locuri de muncă și care să împingă înainte economia națională.

Nu cu mult timp în urmă, președintele Băsescu se plângea că sunt prea mulți pensionari și că deficitul generat de fondul de pensii nu ar permite Guvernului să facă investiții. Cu alte cuvinte, cauza răului o reprezintă... chiar pensionarii.

Te întrebi, față de o asemenea logică și în raport cu astfel de declarații, la ce se poate aștepta această categorie socială din partea acestui Guvern: la genocid, la exterminare, la anihilare fizică?

Partidul Social Democrat consideră că statul are o datorie morală și constituțională față de fiecare cetățean și că este de datoria Guvernului să găsească soluții raționale, coerente și eficiente pentru rezolvarea problemelor țării, iar în cazul în care nu poate sau nu știe cum să facă aceasta, el are datoria morală și, aș zice, constituțională să plece.

Odată cu numirea unui nou titular la conducerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ne putem face oare speranțe că situația pensionarilor se va îmbunătăți, când este știut faptul că ordinele vin totdeauna mai de sus? Bineînțeles, mereu cu aceleași rezultate dezastruoase pentru țară, pentru cetățean și pentru economia națională. Va reuși oare doamna Sulfina Barbu să impună o nouă strategie la conducerea acestui minister, să echilibreze bugetul asigurărilor sociale și să stopeze politica aberantă a Guvernului Boc de restrângere a măsurilor de protecție socială?

Dați-mi voie, stimați colegi, să nu fiu prea optimist.

De aceea, pentru a schimba direcția greșită în care se îndreaptă România, atât din punct de vedere politic, social, dar mai ales economic, soluția este demisia – demisia întregului Guvern, și nu schimbarea structurii lui sau remanieri fără sfârșit.

Vă mulțumesc.

Emilian Valentin Frâncu

#87178

Declarația politică este intitulată „Depășirea stării de impas”.

Numeroase articole din presa națională și internațională descriu situația României ca fiind una fragilă, nu numai prin prisma incertitudinii semnării unui nou acord cu FMI, dar și din cauza instabilității politice. În comparație, se prezintă și starea economică a țărilor membre ale Uniunii Europene din Europa Centrală și de Est, care se află mai mult sau mai puțin în aceeași situație, făcându-se o scurtă analiză la fiecare în parte și la posibilitățile lor de relansare economică.

În țară, PDL-ul a intrat în vrie, momentan doar în sondaje, și membrii acestuia demonstrează aproape zilnic că nu sunt capabili nici de perpetuarea lor ca partid. În restul Europei Centrale și de Est, cel puțin din exterior, guvernele acestor țări nu trec nici ele printr-o perioadă prea fericită, scăzând la fel în sondaje, iar până acum măsurile pe care le mai pot adopta au fost catalogate ca fiind limitate.

O diferență majoră între guvernarea noastră și a lor este că în toți acești ani Guvernul român nu a realizat nimic din ce se promisese în campaniile electorale. Ne referim la creșteri salariale sau măcar menținerea acestora la nivelul din momentul respectiv, modernizarea infrastructurii și reforma sistemelor de sănătate și învățământ, ce par a fi în stare de letargie, trezite din când în când doar de câte un nou scandal. În schimb, în restul țărilor vizate, mare parte din bani au fost folosiți pentru modernizarea infrastructurii, și nu doar pe hârtie, aceasta fiind la standardul recomandat de Uniunea Europeană.

Un articol al ziarului „Financial Times” prezenta un studiu al companiei de consultanță „AT Kearney” cu privire la valoarea medie a depozitelor bancare ale cetățenilor Uniunii Europene, care ne plasa pe ultimul loc, cu o valoare medie de numai 1.193 de euro, în urma vecinilor bulgari sau unguri și, bineînțeles, mult în spatele cetățenilor unor state vestice ale Uniunii, cum ar fi francezii sau nemții, cu o valoare medie a depozitelor cuprinsă între 16.773 și 20.638 de euro.

Aceste subiecte ale realității economice nu par a fi în ordinea de zi a membrilor puterii și a președintelui Traian Băsescu, care par a fi concentrați doar pe măsuri de supraviețuire politică, și nu pe cele firești de redresare economică. Din fericire, cel puțin acestea nu par a fi eficiente.

De ceva vreme, viitorul țării este în ceață, având nevoie mai întâi de stabilitate politică, care să fie asigurată de o majoritate politică capabilă, una care să privească mai puțin la interesele proprii și mai mult la interesele țării. Pe termen scurt, țara are nevoie de stabilitate executivă, legislativă și juridică, dar și de mult discutata redresare economică. Pe termen mediu și lung, ar trebui să se ia în calcul și viitorul energetic al țării. Acesta a redevenit un subiect de actualitate odată cu scăderea nivelului Dunării și cu prezentarea unui raport care estimează că rezerva țării de combustibili fosili se va epuiza în 10 ani.

Concluzia este că puterea primește semnal după semnal în vederea efectuării multiplelor reforme de care avem nevoie și ezită, iar acest lucru este din cauza neputinței sau incompetentei sale. În inconștiența lor, PDL-iștii consideră că suntem pe un făgaș bun... sau poate lor chiar nu le pasă.

Ion Toma

#90517

Declarația politică se intitulează „În apărarea generațiilor de sacrificiu”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Distins auditoriu,

Se fac, iată, 20 de ani de tranziție în România și tot ceea ce știm este că încă mai avem mult drum în față. 20 de ani reprezintă o generație, o generație care, dacă s-a născut în fumul prafului de pușcă și al agitației revoluționare, nu înseamnă că trebuie și sacrificată. Mai grav este faptul că avem nu una, ci multe generații sacrificate. Din neștiința și poate chiar și din răutatea unora, cei care s-au aflat la cârma țării au sacrificat, rând pe rând, milioane de destine tinere, până când, sătui să fie carne de tun, tinerii acestei țări au strigat: „Destul!” Și, în loc să se ridice ei împotriva unui sistem incorect, au decis să părăsească sistemul și să-și caute o viață mai bună în alte țări.

Reprezint, sub măreața cupolă a Senatului României, județul Olt, un județ nici sărac, dar nici bogat, cu un imens potențial economic și de dezvoltare. În același timp, Oltul, ca și celelalte județe din țară, este locul a nenumărate drame umane generate de faptul că tinerii acestei țări ne părăsesc: părinți plecați la muncă în străinătate, care și-au lăsat copiii în grija bunicilor sau a altor rude, copii plecați peste granițe care nu mai apucă să-și vadă bătrânii sau să le fie alături în ultimele clipe, frați dezbinați – unul aici, altul plecat în zări străine cu munca. Și sunt convins că lucrurile stau așa în fiecare dintre județele dumneavoastră.

Am spus că se fac 20 de ani de tranziție. În acest timp, viața tinerilor din această țară a fost răsturnată din temelii. De la Revoluție încoace, fiecare campanie electorală vorbește despre moștenirea care trebuie lăsată generațiilor viitoare, fără să se uite la actuala generație de tineri, care nu știe cum să facă rost mai repede de un pașaport cu destinația străinătate. Și, la un interval de timp mai mic sau mai mare,

mai auzim pe câte unii comentând despre generațiile de sacrificiu, de parcă tinerii acestei țări sunt niște miei de tăiat. M-am săturat eu să aud despre generații de sacrificiu, așa că nu-mi pot imagina cum se vor fi simțit cei cărora le erau adresate aceste cuvinte nefericite.

Cred că este destul și că a venit momentul să spunem stop unei asemenea gândiri. Cred că este momentul să fim cu adevărat bărbați și femei de stat și să apucăm taurul de coarne. Cred că este momentul în care trebuie să facem ceva pentru tinerii noștri, nu să așteptăm să facă, mereu și mereu, ei ceva pentru noi.

Că situația economică este dificilă o știm cu toții, tineri și bătrâni. Că prioritatea sunt locurile de muncă o știm, de asemenea, cu toții. Că avem un echilibru financiar delicat este iarăși un adevăr. Dar ce le lăsăm în urmă acelora care se nasc în acești ani de criză sau celor care s-au născut cu doar câțiva ani în urmă? O să folosim criza ca pe un pretext și vom spune că asta este o altă generație de sacrificiu, generația crizei?

Sper că nu, stimați colegi. Sper că vom avea curajul și înțelepciunea să lăsăm ceva mult mai util și mai puternic acestor tineri. Eu vreau să înarmez tinerii acestei țări cu instrumentele necesare pentru a se apăra singuri, dacă alții nu vor să-i apere.

În ultimii 20 de ani, am făcut toate lucrurile imaginabile, mai puțin pe cele cu adevărat importante. Am făcut toate reformele posibile, mai puțin pe cele cu adevărat curajoase și cele cu adevărat reformatoare.

De aceea, vreau să vă propun să luați, cu toții, în considerare următoarea idee: vârsta minimă de vot în România ar trebui redusă la 16 ani. Se întâmplă deja în Austria, unde deja tinerii de 16 ani au putut vota la alegerile europarlamentare din 2009. Este pe cale să se întâmple în Franța, unde liderii analizează această opțiune.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a recomandat deja coborârea vârstei de vot la 16 ani și îndeamnă țările membre să analizeze extrem de serios această opțiune. Europa se mișcă și se schimbă sub presiunea tinerilor. Ei cer să se facă auziți și să-și spună cuvântul, și nebun este acela care se gândește să-i împiedice.

Aceasta este revoluția secolului al XXI-lea, revoluția unor generații tinere, mai educate și cu mai mult acces la informație decât predecesorii lor, tineri care știu ce vor și cum să obțină ce vor, tineri care au putere și știu că această putere stă în urne, tineri care sunt dornici să voteze, să se implice și să întoarcă destinul țării și al continentului lor. Este un proces la care nu putem fi decât martori și față de care nu putem avea niciodată ambiția de a ne opune.

Argumentele pentru micșorarea vârstei minime de vot la 16 ani sunt evidente: dacă un tânăr poate munci legal de la 16 ani, de ce să nu poată vota? Este bun să-i luăm banii pe taxe și impozite, dar nu este bun să voteze? Avem, ca societate, încredere să-l lăsăm pe tânărul de 16 ani să conducă o mașină, în anumite condiții tehnice, dar nu să voteze? Tinerii de 16 și 17 ani au deja destule responsabilități în societate, dar nu au dreptul să voteze. Asta nu este corect!

Și apoi, stimați colegi, să ne gândim că și așa ne confruntăm cu un deficit de interes în politică și cu o tot mai redusă prezență la vot. Prin micșorarea vârstei de vot la 16 ani am reduce acest dezinteres, am stimula generațiile noi, mai puțin cinice și mai puțin blazate, să intre în politică, am crește participarea la vot și am crește reprezentarea parlamentarilor. În câteva cuvinte, am întări democrația românească.

Iar pentru cei care cred că aceasta este o invenție nouă și Toma de la Olt caută să reinventeze roata, vă aduc aminte că tendința, de-a lungul timpului, a mers spre micșorarea vârstei de vot. În 1831 se vota de la 25 de ani, apoi, în perioada interbelică, de la 21 de ani la Cameră. Regimul carlist a majorat vârsta la 30 de ani, pentru ca regimul comunist să o micșoreze la loc, la 20 de ani, apoi la 18 ani.

Stimați colegi,

Mai avem un an de mandat. Apoi ne va judeca istoria și ne vor judeca generațiile care urmează. Chiar vrem să le lăsăm tinerilor care vin în urma noastră doar un munte de datorii, și nicio putere politică? Chiar vrem să-i lăsăm fără posibilitatea de a se apăra și de a se face auziți în fața unor măsuri care le afectează destinul? Chiar credem că, dacă nu facem ce trebuie, vom fi iertați? Vă asigur că nu.

Intenția mea este să port această bătălie de partea corectă, din tabăra tinerilor. Vă invit alături de mine și fie ca moștenirea pe care o lăsăm tinerilor în această țară să însemne un cuvânt mai puternic și o forță mai mare în fața deciziilor care îi privesc!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Adrian Țuțuianu

#98385

|**Domnul Adrian Țuțuianu:**|| |---|---| |Albert Álmos Andrei Florin Mircea|prezent absent| |Andronescu Ecaterina|prezentă| |Antonescu George Crin Laurențiu absent|| |Arcaș Viorel|absent| |Ariton Ion|prezent| |Badea Viorel Riceard|absent| |Banias Mircea Marius|absent| |Bara Ion|prezent| |Bașa Petru|prezent| |Bădescu Iulian|absent|

|Bălan Gheorghe Pavel Belacurencu Trifon|absent prezent| |---|---| |Berca Gabriel|prezent| |Berceanu Radu Mircea|absent| |Bîgiu Marian Cristinel|absent| |Bîrlea Gheorghe|prezent| |Blaga Vasile|prezent| |Boagiu Anca Daniela|Guvern| |Boitan Minerva|prezentă| |Bokor Tiberiu|prezent| |Borza Dorel Constantin Vasile|prezent| |Bota Marius Sorin Ovidiu|absent| |Calcan Valentin Gigel|prezent| |Câmpanu Liviu|absent| |Chelaru Ioan|prezent| |Chirvăsuță Laurențiu|prezent| |Chivu Sorin Serioja|prezent| |Cibu Constantin Sever|absent| |Cinteză Mircea|absent| |Coca Laurențiu Florian|prezent| |Constantinescu Florin|prezent| |Constantinescu Viorel|prezent| |Cordoș Alexandru|prezent| |Corlățean Titus|delegație| |Crăciun Avram Cseke Attila Zoltán|prezent prezent| |Daea Petre|absent| |David Cristian|absent| |David Gheorghe|prezent| |Diaconescu Cristian|prezent| |Diaconu Mircea|prezent| |Dobra Nicolae|absent| |Dumitru Constantin|absent| |Fekete-Szabó András Levente|prezent| |Feldman Radu Alexandru|absent| |Filip Petru|absent| |Fodoreanu Sorin|prezent| |Frâncu Emilian Valentin|prezent| |Frunda György|absent| |Găină Mihăiță Geoană Mircea Dan|absent absent| |Ghișe Ioan Greblă Toni Grosu Corneliu Günthner Tiberiu Gyerkó László Hașotti Puiu Hărdău Mihail|absent prezent prezent prezent prezent prezent prezent| |Humelnicu Augustin Daniel Ichim Paul|absent absent| |Igaș Traian Constantin|prezent| |Ion Vasile|absent| |Iordănescu Anghel|prezent| |Jurcan Dorel|prezent| |Lazăr Sorin Constantin|prezent| |Luca Raymond|delegație| |Mang Ioan|prezent| |Marcu Gheorghe|prezent| |Mardare Radu Cătălin|prezent| |Marian Ovidiu|absent| |Marian Valer|prezent| Markó Béla Guvern Mazăre Alexandru absent Măgureanu Cezar Mircea absent Mărcuțianu Ovidius absent Meleșcanu Teodor Viorel prezent Mihăilescu Petru Șerban prezent Mitrea Elena prezentă Mitrea Miron Tudor absent Mîrza Gavril prezent Mocanu Alexandru prezent Mocanu Toader prezent Moga Nicolae absent Mustățea Vasile prezent Mutu Gabriel absent Necula Marius Gerard prezent Nedelcu Vasile prezent Nicoară Marius Petre absent Nicoară Romeo Florin absent Nicolaescu Sergiu Florin concediu FP Nicula Vasile Cosmin prezent Nistor Vasile absent Niță Mihai absent Onofrei Orest prezent Oprea Dumitru prezent Oprea Mario Ovidiu prezent Panțuru Tudor absent Pașca Liviu Titus prezent Păran Dorin prezent Pereș Alexandru prezent Pintilie Vasile absent Plăcintă Sorina Luminița absentă Pop Gheorghe prezent Popa Cornel prezent Popa Mihaela prezentă Prodan Tiberiu Aurelian prezent Prunea Nicolae Dănuț prezent Rasaliu Marian Iulian absent Rădulescu Cristian prezent Rădulescu Șerban prezent Robu Nicolae prezent Rotaru Ion prezent Rușanu Dan Radu absent Rușeț Ion prezent Saghian Gheorghe prezent Savu Daniel absent Sârbu Ilie prezent Sbîrciu Ioan absent Secășan Iosif prezent Severin Georgică delegație Silistru Doina prezentă Staicu Dumitru Florian prezent Stănișoară Mihai absent Șova Dan Coman prezent Tămagă Constantin prezent Toma Ion prezent Țopescu Cristian George absent Țuțuianu Adrian prezent Udriștoiu Tudor învoire Urban Iulian prezent Valeca Șerban Constantin absent Vasilescu Lia Olguța prezentă

Verestóy Attila absent Voicu Cătălin absent Voiculescu Dan absent Vosganian Varujan absent

Cristian Diaconescu

#106076

Mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să vă mulțumesc, în primul rând, pentru celeritatea, rapiditatea adoptării acestei decizii, pe care o considerăm absolut necesară.

Sigur, eu am să parcurg un text. Sunt bine-venite orice fel de îmbunătățiri, orice fel de adăugiri, pentru a avea o declarație de substanță într-un moment important pentru noi toți.

Declarația Parlamentului României cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen:

„Parlamentul României ia act cu îngrijorare și dezaprobă categoric deciziile luate în parlamentele naționale ale unor state partenere din Uniunea Europeană privind blocarea aderării țării noastre la Acordul Schengen.

Încălcarea drepturilor cetățenilor români în spațiul comunitar reprezintă, în principal, o gravă atingere adusă principiilor fundamentale care stau la baza construcției europene și un act fără precedent.

Totodată, așa cum rezultă din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și din Tratatul de aderare, România a îndeplinit integral cele trei criterii de la Copenhaga, respectiv politic, economic și acquis comunitar, ca, de altfel, și pachetul de obligații Schengen, preluat în cadrul juridic general al Uniunii Europene.

România a dovedit vocație europeană constantă și consecventă, în acest fel devenind membră cu drepturi depline în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Considerăm că exprimarea solidarității și unității europene va trebui să prevaleze în continuare în fața exceselor de politicianism intern, exprimat prin gesturi de natură să accentueze tendințele populiste, xenofobe și eurosceptice.

Parlamentul României constată ca fiind îndeplinite toate obligațiile tehnice cuprinse în criteriile de aderare, aspect confirmat, de altfel, și de Parlamentul European în luna septembrie 2011, și solicită statelor membre luarea unei decizii juste în ceea ce privește finalizarea procesului de integrare a României în Spațiul Schengen.”

Vă mulțumesc.

Dan Coman Șova

#109233

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Opinia mea personală este că trecem cu foarte mare ușurință peste acest lucru. Firește că inițiativa domnului senator Cristian Diaconescu este una bine-venită. Parlamentul României trebuie să aibă o poziție vizavi de acest lucru, dar, în același timp, prin această declarație, nu aș vrea să se înțeleagă că Parlamentul României își asumă vreo responsabilitate în fața acestui eșec.

Neaderarea la Spațiul Schengen este o chestiune care privește exclusiv Executivul. Executivul este cel care a ratat acest obiectiv și cel care ar fi trebuit, în opinia mea, dacă este vorba despre chestiuni politicianiste interne, așa cum se afirmă în această declarație... Și, iarăși, cred că ar trebui să fim foarte atenți la asemenea exprimări, pentru că acuzăm unul dintre cele cinci state fondatoare ale Uniunii Europene de un lucru foarte grav, anume că în relațiile din interiorul Uniunii Europene se folosesc de chestiuni de politică internă, și este o acuzație la care trebuie să reflectăm cu mare atenție, dacă îi dăm drumul în mod public. Eu cred că, dacă este adevărat ceea ce spune domnul senator Cristian Diaconescu, Executivul ar fi avut obligația să se mute în Olanda și să-i convingă pe oameni că nu există niciun motiv să nu adere România la Spațiul Schengen.

Pe de altă parte, vreau să luăm aminte cu toții la un lucru foarte important. Acuzația principală a colegilor de Uniune din Olanda este că România nu are stat de drept. Noi știm cu toții că una dintre condițiile pentru aderarea la Uniunea Europeană, în 2004, era să avem stat de drept. Păi, dacă aveam stat de drept în 2004, și astăzi nu mai avem stat de drept, acuzația Olandei, iarăși, este una foarte gravă.

Firește că, dincolo de reacții, trebuie să ne și gândim dacă Olanda are sau nu are dreptate. Eu nu pot să spun, de la microfonul Senatului României, că Olanda are dreptate. Cred cu tărie că Olanda nu are dreptate – cu tărie cred treaba asta! –, dar cu tărie cred că impresia care se lasă este că nu prea avem stat de drept și că eforturile care ar fi trebuit făcute de Executiv trebuiau să fie mai mari.

Adică, atunci când s-a declanșat – și bine a fost că s-a declanșat – acțiunea din vămi, cred că nu trebuia să ne rezumăm la câțiva vameși. Nu cred că putem să-i convingem pe olandezi că un număr atât de mare de vameși corupți acționau de capul lor, în timp ce responsabili mai înalți din statul român erau complet nevinovați și neștiutori, mai ales. Puteau să fie nevinovați, dar nu cred că erau neștiutori.

Vreau să spun că avem o problemă puțin mai complicată, iar acum noi, cei din opoziție – care am tot avertizat în legătură cu problema Schengen și permanent ni s-a spus că nu este nicio problemă, că o să aderăm la Schengen prin aer, că o să aderăm pe sub pământ, că o să aderăm parțial..., color, că o să facem diverse lucruri –, astăzi, suntem puși într-o situație imposibilă. Trebuie – și cred că toată lumea este de acord – să votăm această declarație a Parlamentului României, a Senatului României, dar, în același timp, să semnalăm, cu toată tăria, că nu se poate arunca în curtea Senatului României o chestiune care ține numai de Executiv și care, din punctul nostru de vedere, cel puțin în ultimul an de zile, nu a fost deloc bine administrată.

Eu cred că ar trebui să fie un semnal de alarmă mai puțin pentru Olanda și mai mult pentru Executivul român.

Zilele trecute, îl ascultam pe..., citeam, de fapt, o declarație a domnului senator Diaconescu, care a spus: „Putem merge cu Olanda să ne judecăm la Curtea Europeană de la Luxemburg.”

Ce să ne judecăm cu Olanda la Curtea Europeană de la Luxemburg? Exprimarea unei opinii cu privire la faptul că România nu este stat de drept? Eu cred că ar trebui să vedem ce facem, întâi, cu Mecanismul de Cooperare și Verificare. Poate, eventual, când vin birocrații de la Bruxelles în România să se întâlnească cu mai mulți oameni, nu doar cu câteva ONG-uri și cu niște secretari de stat de la Ministerul Justiției, care să-i pună să scrie în rapoartele acelea niște lucruri care nu prea corespund adevărului.

Dacă vrem să ne facem cunoscuți în Europa, nu putem, cu ajutorul Executivului, să confiscăm puterea politică și, după aceea, să venim, ca niște copii de școală, cu jalba în proțap la Senat, să salvăm Executivul de ce s-a întâmplat cu Schengen.

Vă rog să ne gândim. Sunt de acord să votăm această declarație, pentru că este de interes național, dar susțin că Executivul chiar ar trebui să-și facă treaba. Și, dacă tot avem

certitudinea că, în urma Consiliului de Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene din 22–23 septembrie 2011, Olanda și Finlanda vor bloca prin veto, eu îi sugerez domnului ministru Traian Igaș, cu tot respectul, să se mute în Olanda și să-i convingă de faptul că avem stat de drept. Vă mulțumesc.

Vasile Blaga

#115204

Mulțumesc.

Eu aș începe prin a vă propune ca domnul senator Meleșcanu, împreună cu autorul și încă doi colegi, să lucreze puțin textul, vreo 5–10 minute, și apoi să venim cu el în plen.

Și, fără nicio undă de politicianism, aș vrea totuși să fac câteva precizări vizavi de acest aspect al aderării României la Spațiul Schengen.

După câte știți, negocierile s-au încheiat, dacă țin bine minte, în decembrie, parcă 14 decembrie 2004, cu o serie de observații, inclusiv cu o clauză de salvgardare, și am spus în permanență: bine că s-au încheiat negocierile, chiar și cu o clauză de salvgardare, pentru că evoluția ulterioară a arătat cât de greu puteam, până la urmă, să intrăm și în Uniunea Europeană. Obiectivul a fost atins la 1 ianuarie 2007, clauza de salvgardare a fost terminată. Erau șapte condiționalități, trei și jumătate pe interne, trei și jumătate pe justiție. Internele și-au făcut datoria și nu există mecanism de verificare pe interne, de atunci. Între timp, pe justiție, sigur, avem de rezolvat lucruri și astăzi.

Procesul de aderare la Spațiul Schengen a început de atunci, pentru că una dintre condiționalitățile din clauza de salvgardare era implementarea acquis-ului Schengen. Mai departe, se refereau la tot ceea ce înseamnă a avea personal competent pe toate frontierele, și atunci s-au angajat vreo 15.000 de oameni, dacă țineți minte, vreo 7.000 în Poliție, vreo 8.000 în Poliția de Frontieră. În cea mai mare parte nu au provenit din școli, ci a trebuit să-i pregătim, cu mare efort, în interiorul ministerului, pentru că așa era capacitatea la momentul respectiv, ca, de altfel, și astăzi, nu ne asigura numărul necesar de oameni.

Pas cu pas, România și-a îndeplinit toate obligațiile așa cum scrie la carte. Sigur, au fost două reevaluări, pe două frontiere, dar, până la urmă, toate aceste lucruri au fost rezolvate, ultima reevaluare a fost pe frontierele aeriene. Problema era finalizarea celor două terminale de la Timișoara și București, și știți foarte bine că s-au rezolvat și astea.

Aș îndrăzni să spun că România mai are aeroporturi care deja îndeplinesc condițiile Schengen mult mai bine ca aeroporturile din capitale ale unor state membre ale Spațiului Schengen, ca, de exemplu, aeroportul din Sibiu și cel din Cluj. Dar, am spus că acestea..., după ce ești în Spațiul Schengen, tu ți le reabilitezi, deci nu mai este nevoie de comisii de abilitare din partea Comisiei Europene.

Știu că aici discutăm, de fapt, de probleme politice. Nu vreau să insist, nu aș fi așa de dur cu un stat sau altul, dar aș spune totuși că Guvernul Olandei este susținut de un partid ultranaționalist, și au avut, nu mai departe de săptămâna trecută, dacă țin bine minte, o moțiune de cenzură, și de abia au trecut.

Nu vreau să dau vina pe ei, dar obligațiile la care România s-a angajat, așa cum sunt prinse în tratat, au fost, din punct de vedere tehnic, îndeplinite toate, și mă bucur că acest punct de vedere este împărtășit de toți europarlamentarii români, indiferent din ce partid fac parte, și e un consens care cred că trebuie apreciat.

De aceea, cred că este nevoie de această declarație. Nu facem altceva decât să spunem că dorim să fim tratați ca toți ceilalți.

Sigur că trebuie lucrat, sub aspectul unor precizări diplomatice, mai atent. Nu sunt de meserie în zona aceasta, dar domnul senator Meleșcanu, împreună cu domnul senator Diaconescu și cu alți colegi, pot să facă, în 10–15 minute, corecțiile necesare, în așa fel încât să fim de acord cu tot ceea ce înseamnă această declarație.

Vă mulțumesc.

Ioan Chelaru

#120024

Mulțumesc. Îl invit la microfon pe domnul ministru Igaș. Vă rog.

Microfonul central.

## **Domnul Traian Constantin Igaș** – _ministrul_

_administrației și internelor_ **:**

## Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,

Apreciez declarația pe care, astăzi, Senatul României o susține în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen.

Dacă, mai devreme, colegul Șova spunea că nu este treaba Parlamentului României să se pronunțe într-un fel sau altul, eu vreau să vă spun că Olanda a luat decizia de a nu susține cauza României în urma unui vot în Parlamentul olandez. Mi se pare normal ca noi, parlamentarii români, să ne pronunțăm atunci când este vorba de destinul României și atunci când e vorba de evoluția României în contextul european.

Nu aș vrea și nu vreau să politizăm sub nicio formă acest subiect. Sigur că Executivul trebuie să se ocupe și să facă pașii necesari pentru ca România să adere la Spațiul Schengen, dar și clasa politică, fie că este în opoziție, fie că este în arcul guvernamental, trebuie să fie alături de toți acești pași pe care România îi face spre integrarea în totalitate în contextul european.

Așa cum spunea și domnul senator Vasile Blaga, România îndeplinește în totalitate acquis-ul Schengen. Dacă în anumite etape ale evoluției noastre ca țară democrată aveam anumite restanțe, de această dată, în ceea ce privește aderarea la Spațiul Schengen, România și-a îndeplinit cu brio toate sarcinile pe care le avea de dus la bun sfârșit. Nu avem ce să ne reproșăm aici absolut nimic, și nu cred că, din punct de vedere tehnic, puteam să facem mai mult decât s-a făcut.

Sigur că este o decizie politică. Din această seară voi fi prezent la Bruxelles, mâine va fi ședința în care voi susține cauza României privind aderarea la Spațiul Schengen.

Știm, deocamdată, că sunt două țări care au rezerve. Am avut discuții cu miniștrii de interne din țările europene, chiar și cu ministrul olandez. Astăzi, urmează să am o discuție cu ministrul de interne finlandez pentru a afla ultimele detalii vizavi de poziția Finlandei, dar cred că noi, ca țară, ca reprezentanți ai acestei țări, trebuie să facem tot ce ne stă în putință să ducem la bun sfârșit acest proces de aderare a României la Spațiul Schengen și nu cred că ne avantajează sub nicio formă declarațiile politice în care dăm vina unii pe ceilalți.

Repet cu demnitate că România a îndeplinit acquis-ul de aderare la Spațiul Schengen. Vă mulțumesc.

Puiu Hașotti

#123900

Eu am aici o părere puțin diferită. Eu cred că Ministerul Administrației și Internelor și-a făcut treaba. A făcut o treabă bună..., dinainte de 2004. În schimb, Ministerul Afacerilor Externe..., aici ne aflăm în fața unei catastrofe. Acesta este cuvântul. Pentru că eu știu foarte bine că, încă din martie anul trecut – și mă uit la domnul senator Blaga, care deja mă aprobă, și la domnul senator Diaconescu –, erau deja semnale că România nu va intra în Spațiul Schengen. Din primăvara acestui an știam obiecțiunile Germaniei și ale Franței. Se știa această situație.

Ministerul Administrației și Internelor s-a descurcat bine în zona lui și a pregătit România pentru acces în Spațiul Schengen, dar Ministerul Afacerilor Externe, că e nevoie de o acțiune conjugată, nu a făcut nimic. Acțiunea domnului ministru Baconschi a fost una..., nu a fost una dezastruoasă, pentru că nu a făcut nimic.

Întreb și vă întreb... Domnule senator Blaga, domnule senator Diaconescu, știți mai bine decât mine că, practic,

domnul ministru Baconschi nu a avut... sau a avut extrem de puține întâlniri bilaterale cu omologii săi din Uniunea Europeană.

Când a fost, în sesiunea trecută, o ședință reunită a celor două Camere, întâlnindu-mă pe hol cu distinsul domn ministru, i-am spus: „Domnule ministru, sunt tot felul de zvonuri că avem probleme cu Spațiul Schengen”. M-a bătut pe umăr și mi-a spus: „Domnule senator, stați liniștit, că știu eu cum se procedează aici”.

Păi, dacă așa se procedează, un singur cuvânt mai este valabil pentru domnul ministru Baconschi: demisia. Demisia, stimați colegi!

Probabil, Domnia Sa se simte foarte bine în vila de la RA-APPS, de peste 200 metri pătrați, de aici, din București, dintr-un cartier select.

Și lucrurile nu sunt așa în regulă. Eu nu am vrut ieri să-i dau o replică domnului prim-ministru Emil Boc, care, după ce a trecut noul Guvern – și eu le urez succes și domnului ministru Orban, și doamnei ministru Sulfina Barbu –, a spus că România a trecut de recesiune, lucrurile merg bine. Aș fi vrut să-l invit pe domnul prim-ministru – și poate o voi face cu altă ocazie – să vină cu mine pe stradă – fără SPP-iști! –, să ne plimbăm, să nu vorbim cu nimeni, să vedem dacă România stă chiar așa de bine.

Însă, concluzionând, evident, vom vota această declarație. Dar profit că a venit în sală domnul senator Mircea Diaconu și îi spun că îl înțeleg perfect să nu o facă, fiindcă dânsul este „cel mai mare corupt” al României.

Sulfina Barbu

#136462

Vă mulțumesc.

Așa cum spuneam, proiectul de lege stabilește responsabilitățile privind dezvoltarea capacității de integrare socială și soluționarea situațiilor de dificultate, precum și situațiile în care statul trebuie să intervină pentru crearea de oportunități egale pentru categoriile defavorizate.

Sistemul de asistență socială este complementar sistemelor de securitate socială. Beneficiile și serviciile sociale constituie un pachet de măsuri corelate și complementare, serviciile sociale primând față de beneficiile sociale.

Aș vrea să subliniez principalele elemente de noutate care sunt aduse de acest proiect de lege:

– corelarea sistemului național de asistență socială cu modelele existente în alte state membre ale Uniunii Europene;

– limitarea dependenței față de ajutorul acordat de stat, prin participarea activă a persoanei, a familiei la programul de intervenție individualizat;

– constituirea și corelarea beneficiilor de asistență socială și a serviciilor sociale într-un pachet de măsuri corelate, dar și complementare;

– simplificarea procedurilor administrative. Cred că este un lucru extrem de important să fie instituit formularul unic de solicitare a beneficiilor de asistență socială și se stabilește cadrul prin această lege;

– stabilirea nivelului beneficiilor sociale în baza indicatorului social de referință care este utilizat la stabilirea drepturilor de șomaj, respectiv ISR-ul;

– focalizarea beneficiilor de asistență socială spre categoriile sociale aflate în dificultate, și mă refer la risc de sărăcie și risc de excluziune socială.

Prin aplicarea prevederilor Legii asistenței sociale, se instituie patru categorii de beneficii de asistență socială, și anume:

– măsuri pentru prevenirea sărăciei și a riscului de excluziune socială;

– asistența socială a familiei și copilului;

– asistența socială a persoanelor cu nevoi speciale;

– alte tipuri de ajutoare și facilități.

Iar cele patru categorii de beneficii sociale cuprind, la rândul lor, nouă tipuri de alocații, indemnizații și facilități, comparativ cu 54 de indemnizații și facilități câte sunt astăzi.

Vă mulțumesc și vă rog să dați un vot favorabil raportului comisiei de specialitate.

Vă mulțumesc, domnule președinte, și vă asigur de prezența mea în fața dumneavoastră ori de câte ori este necesar.

Laurențiu Florian Coca

#141467

## **Domnul Laurențiu Florian Coca:**

## Mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să vă spun că, în momentul în care am primit o scrisoare de la fostul ministru al muncii, chiar am fost emoționat, pentru că mi se cerea ajutorul, în interesul național, și am fost gata să discutăm pe marginea Legii asistenței sociale.

Vreau să spun că, spre dezamăgirea mea, obiectivele și prevederile proiectului de lege la care ni se cere sprijinul sunt în total dezacord cu sistemul de valori sociale, morale, politice și umane care ar trebui instrumentate printr-o lege și care își propune să reglementeze materia asistenței sociale.

Nu poți să-ți propui ca obiectiv de reglementare să elimini procesele naturale, ca oamenii să nu mai îmbătrânească, să nu mai sufere de boli și accidente, să nu mai fie cu handicap.

Este o utopie, dragi colegi, să reglementezi împotriva gravitației sau a viscolului. Poți să aperi oamenii de ger și viscol, desigur, nu prin tăierea subvenției la căldură – o altă formă de asistență socială, dar trecem peste asta –, dar nu poți să elimini îmbătrânirea. Este imposibil să faci așa ceva.

Propunându-vă să reduceți dependența acestor persoane, să le considerați vinovate, le mai aplicați încă o condamnare, dragii mei colegi.

Aș vrea să merg mai departe. Se tot vorbește în acest proiect de lege despre fraudare, despre erori. Din punctul meu de vedere, este cinic și nedrept, și poate irațional să spui că săracii, bolnavii, persoanele cu handicap, bătrânii și copiii sunt cei care trebuie pedepsiți pentru situația în care se află. În al treilea rând, ne propunem să reducem cu 0,8% cheltuielile vizavi de asistența socială. Acesta este un obiectiv? Suntem pe penultimul loc. Avem ca obiectiv să ajungem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la asistență socială?

Acest proiect de lege reprezintă un regres al asistenței sociale și, din punctul meu de vedere – am spus-o și la comisie, o repet și în fața dumneavoastră –, acest proiect de lege mi se pare mai mult un fals tratat sociologic despre solidaritatea umană decât o lege de asistență socială.

În acest caz, noi, Grupul parlamentar al PSD, vom vota împotrivă.

Vă mulțumesc.

Alexandru Cordoș

#143742

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnă ministru, Stimați colegi,

Vorbim despre o lege-cadru, o lege foarte importantă pentru milioane de cetățeni români, care, din păcate, pe zi ce trece, sunt tot mai mulți.

Vorbim de Legea asistenței sociale. Mi-ar fi plăcut să vorbim de o lege-cadru care, de fapt, să fie cuprinsă într-un cod al prestațiilor sociale, pentru că nu este suficient să înșirăm într-un număr de articole anumite elemente care să vină și să pară că reglementează tot ceea ce înseamnă atât prestațiile sociale, cât și serviciile sociale.

De aceea, aș vrea să atrag atenția asupra câtorva elemente, pentru ca votul nostru de astăzi să fie pe măsura importanței acestui proiect de lege – cum spuneam –, și nu a unui cod al prestațiilor sociale, pentru că, dacă această lege vine și modifică ulterior 15 acte normative, plus încă cinci, vom avea 20 de acte normative care, sub o formă sau alta, vor pecetlui soarta a milioane de români.

Aș vrea să vă spun că suntem în fața unui aviz negativ de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, care ne atrage atenția asupra unor confuzii de termeni, noțiuni și chiar asupra încălcării Constituției, cel puțin cu privire la art. 50 din Constituție, referitor la persoanele cu handicap.

Aș vrea să vă mai spun că avem un aviz negativ de la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, iar Consiliul Legislativ, la fel, ne atrage atenția că sunt foarte multe lucruri care sunt cuprinse și – aș completa eu – făcute pe picior.

În urma unor dezbateri prelungite cu cei mai importanți parteneri sociali – sindicate, ONG-uri, Colegiul Național al Asistenților Sociali –, au rezultat foarte multe amendamente, pe care le-am depus, împreună cu ceilalți colegi, atât de la PSD, cât și de la PNL, le-am susținut în comisia de specialitate. Cu toate acestea, credem că textul final, pe care noi îl avem astăzi în dezbatere, nu răspunde exigențelor unei legi-cadru.

Aș vrea să mai atrag atenția asupra câtorva lucruri. Se condiționează calitatea de persoană cu dizabilități, nu cu handicap, așa cum este prevăzut în Constituție, de venituri. Și v-aș cita câteva lucruri.

Prin acest proiect de lege, practic, de la bun început, persoana cu dizabilități – a se înțelege „handicap”, conform art. 50 din Constituție – este tratată ca o ființă umană neliberă, dependentă de familie, după cum o spun chiar reprezentanții unor ONG-uri, și dependentă de intențiile protectoare confuze ale autorităților, fără mijloace proprii de asigurare a autonomiei sau a independenței.

Și anume, art. 80 alin. (2) spune: „Statul, prin autoritățile administrației publice centrale și locale, are obligația de a asigura măsurile specifice de protecție și de asistență socială, în conformitate cu nevoile particulare ale persoanelor cu dizabilități, precum și în funcție de situația familială și socioeconomică a acestora.”

Iar la art. 82 alin. (2): „În funcție de gradul de dizabilitate, situație familială, socioeconomică, persoanele cu dizabilități beneficiază de alocații, de indemnizații și facilități, precum și alte forme de sprijin financiar și în natură.”

Nu cred că este permis acest lucru, pentru că ori suntem în fața unei persoane cu handicap, ori suntem în fața unor persoane cu venituri de subzistență, care au nevoie ca statul să intervină în această situație.

Aș vrea să mai spun că nu am primit multe răspunsuri, cel puțin de la fostul ministru: Câți asistați social sunt în România? Câte prestații sociale și servicii sociale sunt? Câte vor rămâne, concret?

Poate că doamna ministru, astăzi, poate să ne răspundă la aceste întrebări.

Aș mai pune câteva întrebări:

Dacă s-au făcut simulări pe acest proiect de lege, care este efectul bugetar sau economia la buget? Cum afectează categoriile sociale care astăzi sunt beneficiare, cel puțin, ale celor 54 de servicii și prestații sociale? Poate, dacă definiția de economie socială rămâne doar o definiție în acest proiect de lege sau, într-adevăr, așa cum există în foarte multe state, este o economie socială, care este bazată pe reguli și principii foarte bine definite.

Apoi, vorbim despre această Lege a asistenței sociale, unde asistentul social nu există sau poate este amintit în trecere, în condițiile în care în România au fost școlarizați peste 20.000 de asistenți sociali, din care doar 5.000 sunt încadrați în sistemul public sau privat. În schimb, legea duce responsabilitatea pentru îngrijirea personală către membrii de familie, poate către prieteni, vecini, voluntari sau către oricine își asumă responsabilitatea îngrijirii acestor persoane.

Față de aceste considerente, consider că noua formă a Legii asistenței sociale va aduce și mai multă sărăcie populației și este o nouă lovitură pentru asistații din România.

De aceea, Grupul parlamentar al PSD nu va vota o astfel de lege, considerând că ea trebuie îmbunătățită. Cu responsabilitatea pe care o avem toți, va trebui să dăm țării și celor care astăzi se uită la noi o lege dreaptă, o lege care, într-adevăr, să ajungă la cei care au nevoie de prestații sociale, de servicii sociale, și nu o lege care, eventual, să arunce toată povara acestor cheltuieli pe primari, iar de aici nu mai este decât un pas până la a împărți după bunul-plac al celor care se află la putere, considerând că și prin acest mod, sărăcind populația, dar totuși dând ceva din palmă fiecăruia, ar putea cumva să se mențină la putere.

Voi vota și vom vota împotriva acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.

Minerva Boitan

#149414

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnă ministru,

Stimați colegi,

Sigur că antevorbitorii mei au atins aspectele esențiale ale acestui proiect de lege, care, de fapt, se dorește o partitură românească a asistenței sociale de tip european. Nu este prima dată, și parcă chiar este prea mult, când Guvernul vine cu proiecte de lege, parcă, anexând cumva Parlamentul și asumându-și rolul de for legislativ.

Sigur că argumentul suprem îl știe toată lumea: acordurile cu fondurile internaționale. A spus-o și fostul ministru, o știe și actualul ministru. Deci, practic, noi suntem cumva împinși, obligați să adoptăm sau să nu adoptăm inițiative legislative în regim de urgență la dispoziția creditorilor internaționali. Sunt de acord, o înțelegere trebuie respectată, dar eu cred că guvernanții au avut și ceva înțelegeri cu poporul român.

A fost Legea educației naționale, a fost Legea pensiilor, a fost Codul muncii, a fost Codul de dialog social, au fost așa de multe inițiative legislative și a rămas, practic, această masă mare a celor nevoiași social, a celor care au probleme fizice, a celor care au probleme psihice, a celor care au probleme economice, care au probleme sociale neexecutată legislativ.

Argumentele emise de domnul fost ministru al muncii Lăzăroiu spun, în mare, cam așa: „Trebuie să scădem dependența individului de stat”. De acord, dar cum poți să-i scazi dependența? Crescându-i independența. Și independența nu și-o poate câștiga decât dacă ai programe economice prin care să crești numărul de locuri de muncă, dacă ai programe de recuperare, dacă ai programe de inserție sau reinserție socială. Altfel, nu putem vorbi.

Aseară, pe un canal național de televiziune, era un tânăr din Timișoara cu un handicap locomotor. Întrebat ce își dorește cel mai mult a spus: „Îmi doresc independența”. Așa este. Fiecare individ este normal să-și dorească independența.

Spune în continuare argumentația ministerială că trebuie să crească prestațiile sociale. Așa este, nu alocațiile sau beneficiile, cum le numește noul proiect de lege, trebuie să crească prestațiile sociale. Dar prestațiile sociale, doamnă ministru, se fac pe bani și, în condițiile în care un alt argument spune că trebuie să reducem bugetul cu 0,8% din PIB, cu ce vor fi plătiți cei care vor fi angajați pentru a acorda servicii sociale?

Este nevoie de ele, este corect ca ele să fie prioritare față de beneficii, dar se fac pe bani, și atunci ajungem la celălalt argument, care spune să eliminăm eroarea și frauda din sistem. Păi cum poți elimina eroarea și frauda din sistem, când angajatul pe sistemul social este plătit la nivelul indemnizației de asistat social, deci și angajatorul și beneficiarul sunt plătiți cu o indemnizație de asistat social.

Ultimii 20 de ani cel puțin au arătat că orice tăiere dintr-un sistem generează fraudă și, de cele mai multe ori, eu zic că având un singur scop: supraviețuirea.

Sigur că această lege, care se dorește o lege-cadru... Noi avem legi ale asistenței sociale, nu-i nimic că se mai face încă una care să cuprindă toate aspectele. Aceasta are niște probleme de fond și de formă, cum a spus colegul Cordoș, dar sunt problemele de fond. Nu poți să-ți axezi asistența socială decât pe nevoia socială, că este individuală, că este colectivă, trebuie să vorbești întâi de nevoie. Nu faci nevoia sau nu creezi nevoia după buget. Încerci să adaptezi bugetul la nevoia exprimată la un moment dat, fie că este la nivel de țară, fie că este la nivel de comunitate.

Din păcate, a fost un moment jenant în comisie când reprezentantul de vârf al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale n-avea nicio dată concretă vizavi de ce se întâmplă în acest moment în sistem. S-ar putea să avem asistați social prea mulți, s-ar putea ca unii să primească alocații nejustificate, dar s-ar putea – și asta v-o spun sigur – să fie foarte mulți care ar trebui să primească mult mai mult din partea acestui sistem, dar, neavând date în urmă cu o săptămână, nu încerc să mai solicit astăzi noului ministru, care va avea timp să ia cunoștință, să se informeze în legătură cu ce înseamnă repartiția bugetului pe asistența socială, care este tipul de nevoi care acum sunt satisfăcute de sistem, care este tipul de nevoi care ar trebui să intre în sistem.

Nu se poate, doamnă ministru, să spunem că un copil cu un handicap congenital este mai puțin handicapat dacă provine dintr-o familie bogată decât un copil care provine dintr-o familie de șomeri. Handicapul este unul singur, indiferent că este locomotor, fizic sau psihic. Este doar handicap și noi trebuie să acordăm beneficiile sistemului la tipul de handicap. Sigur că are importanță și nivelul socioeconomic al familiei de unde provine, asta privind alte aspecte, nu cele legate neapărat de nevoia lui de adaptare și de integrare socială.

Această lege-cadru vorbește de eficiență, de eficacitate, de standard de cost, de raport cost – beneficiu. Este foarte bine, dar trebuie să avem și cifrele cu care să le calculăm. Dacă noi tot reducem din acest buget, ce Dumnezeu o să mai calculăm? Nu mai avem ce calcula.

Se vorbește în aproape toate capitolele de trecerea atribuțiilor la nivelul comunităților locale, la nivelul autorităților locale. Este foarte bine ca domnii primari și domnii consilieri să se implice în problemele comunității – așa este, este corect –, dar nu poți, dintr-odată, să le ceri acestor comunități să creeze adăposturi, să creeze centre, să creeze cămine, să facă dosare, să facă evaluări, să facă rapoarte, pentru că n-au această capacitate, și noi o știm foarte bine.

Și mai știm un lucru esențial: la ora actuală, asistența sau ajutorul social este un argument electoral foarte puternic pentru domnii primari. În condițiile în care noi îl reducem, el va deveni și mai puternic.

Nu cred, dar eu sper, sper totuși că, prin legea specială, vom face în așa fel ca bugetul să fie dirijat de nevoile comunității respective, și nu de nevoile primarului de a obține voturi, și că el nu va fi dirijat – îmi pare rău că trebuie să o spun – de amprenta coloristico-politică a primarului aflat în funcție la acea dată.

Avem multe probleme pe asistența socială. N-o să le rezolvăm prin reducerea de buget, ci, poate, parțial, printr-o lege mai clară. Și eu închei, doamna ministru, întrebându-vă dacă v-ați gândit la două aspecte care nu țin neapărat de funcția dumneavoastră din acest moment, ci poate de preocupări ca – știu eu? – membru al unui partid aflat la conducere. Se prezintă de foarte multe ori, și, zic eu, la modul sfidător pentru acest popor, niște nunți „aurite”, la care dansează beneficiari ai sistemului de asistență socială și care – sunt convinsă – n-au nicio contribuție la acest sistem.

Și vă mai întreb în legătură cu un aspect care pe mine mă preocupă foarte mult: avem aproape 3 milioane de români care lucrează în afara granițelor, aproape 3 milioane de români care, lucrând în altă parte, cotizează la alte sisteme de asigurări, dar ai căror părinți și copii sunt în țară și sunt beneficiari ai sistemului de asistență socială românească.

Poate ne prezentați – știu eu? – un program sau o idee a dumneavoastră legate de acest aspect. Mulțumesc.

Dan Coman Șova

#156731

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Având în vedere că am de spus multe lucruri neplăcute, voi începe prin a destinde puțin atmosfera și a vă spune că doamna ministru Sulfina Barbu este într-o situație destul de delicată, aceea de a susține proiectul de lege propus de fostul ministru, domnul Sebastian Lăzăroiu. Și mă gândeam într-un context în care este o performanță pentru un om să fii ministru atât de puțin timp și să lași o moștenire atât de grea, în ea aflându-se și această Lege a asistenței sociale.

Prima observație pe care aș face-o este că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale propune astăzi abrogarea și înlocuirea Legii nr. 47/2006, pe care Partidul Democrat a votat-o în 2006. Dacă-mi aduc aminte bine, era chiar în Guvern.

De asemenea, scopul declarat al acestei legi este de a reduce cheltuielile de la 2,8% la 2%, adică de a le reduce cu 0,8%, în condițiile în care media Uniunii Europene pentru acest tip de cheltuieli este de 5%.

Pentru a avea o imagine a asistenței sociale din România, v-aș cita un caz foarte trist, pe care-l cunoaștem cu toții, fotbalistul Mihăiță Neșu. Probabil, nu toți dintre dumneavoastră urmăriți interviurile date de Mihăiță Neșu. Eu le-am urmărit. Domnia Sa, de pe un pat de spital din Olanda, nu din România, vine și spune următorul lucru: „În România sunt considerat o legumă. În Olanda oameni în situația mea sunt directori de bancă”. Cred că este o observație pe care a făcut-o un om într-o situație extrem de dificilă, care ar trebui să ne dea de gândit tuturor.

După 20 de ani, avem un sistem de asistență socială care nu răspunde niciunui deziderat.

Înainte de a discuta despre modificarea Legii nr. 47/2006, o să întreb onorații reprezentanți ai Guvernului și pe noi toți, aici, care sunt șansele unor copii cu handicapuri diverse, fie fizice, fie mentale, din mediul rural, în condițiile în care, potrivit Institutului Național de Statistică, doar 3% din copiii din mediul rural mai ajung astăzi la studii superioare. Se referă la copiii care n-au niciun fel de problemă, niciun fel

de dizabilitate. Dar copiii cu dizabilități din mediul rural din România ce șanse au, în condițiile în care 80% din familiile din mediul rural au ca venituri grădina din spatele casei? Iar noi venim, prin această lege, să spunem: „Cheltuim prea mult”.

A venit fostul ministru al muncii, domnul Sebastian Lăzăroiu, și ne-a spus: „Vin să-și ridice ajutoarele cu BMW-ul”. Bine, trecând peste gluma când am spus că poate nu era BMW-ul celui care a venit să ridice ajutorul social, chiar dacă ai ajutor social, ai dreptul să ai carnet de conducere, presupunând că l-a prins domnul Lăzăroiu pe unul cu BMW-ul care-și ridica ajutorul social sau ajutorul de handicap – se știe că avem organe de urmărire penală pentru asta, avem Poliție, avem Parchet –, nu e nevoie să aruncăm anatema asupra unei întregi categorii sociale eminamente defavorizate și căreia Constituția României i-a dedicat mai multe articole, pentru că avem câțiva oameni, mai mulți sau mai puțini, care încalcă legea. Cei care încalcă legea trebuie să răspundă, dar nu trebuie să stabilim, de exemplu, că toți cei care beneficiază de ajutoare au o problemă cu legea penală.

În România trebuie să-ți fie frică să fii beneficiar de ajutor minim garantat sau ești un paria dacă ai o dizabilitate, pentru că așa a spus domnul Lăzăroiu.

Vreau să vă spun că fac parte dintre parlamentarii care, prin convingerile mele social-democrate, sunt foarte interesat de orice lege care privește protecția și asistența socială și am avut răbdarea, curiozitatea și sistemul nervos necesar pentru a citi legea care astăzi ni se propune, integral și în paralel cu restul legislației.

Legea care ni se propune astăzi conține peste 30% definiții. Domnul Lăzăroiu, cu aghiotanții Domniei Sale, ne-a luat aproape 40% din lege, ca să fiu mai exact, să ne explice ce înseamnă fiecare cuvânt.

Ceea ce am observat eu – și-mi permit să spun asta nu în calitate de jurist, ci în calitate de conferențiar al Universității București –, nu sunt definiții juridice, sunt definiții sociologice. Nimeni care este angajat ca funcționar în asistența socială nu le va putea aplica. Va trebui să mai facă o facultate ca să înțeleagă legea domnului Lăzăroiu. Dar această lege nu ține cont de existența unui ansamblu de reglementări în domeniul social, nu ține cont de venitul minim garantat, nu ține cont de Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, nu ține cont de Legea privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, nu ține cont de Legea privind asistența socială a persoanelor vârstnice și, nu în ultimul rând, este foarte dezinteresată de prevederile constituționale din România.

Am să vă dau câteva exemple. O să-mi ofer sprijinul doamnei ministru Sulfina Barbu, pe care, neavând de ce o acuza, o putem bănui și de bună-credință. Și atunci, cu tot respectul, doamnă ministru, o să vă cer permisiunea să vă transmit un material făcut de profesioniști, pentru a observa contradicțiile legii pe care astăzi o propuneți – preluată de la domnul Lăzăroiu, este adevărat – cu alte legi din România.

Am să vă dau câteva exemple:

Art. 80 alin. (2) spune că statul are obligația de a asigura măsurile de protecție în funcție de situația familială și socioeconomică a persoanelor asistate, dar art. 50 din Constituția României – „Protecția persoanelor cu handicap” garantează acest drept, fără să-l condiționeze de situația social-economică. Este o problemă de constituționalitate foarte gravă, de altfel.

Art. 2 alin. (3) spune că asistența socială are drept scop dezvoltarea capacităților individuale, de grup, colective pentru asigurarea nevoilor sociale.

O limbă de lemn foarte interesantă, dar vine în contradicție sau reglementează diferit, ca să nu spunem în contradicție, cu actuala Lege nr. 47/2006, care definește asistența socială ca pe o componentă a sistemului național de protecție socială. Deci nu este asistența socială o treabă în care omul își dezvoltă capacitățile.

Nu aș vrea să dau exemple dure, dar când un om nu are două picioare, este foarte greu să-i explici cum își poate dezvolta capacitățile în continuare.

Art. 3 alin. (1) spune că: „Responsabilitatea privind dezvoltarea propriilor capacități de integrare socială și implicarea activă în soluționarea situațiilor de dificultate revin fiecărei persoane, precum și familiei acesteia.”

Aici avem o încercare vădită de diminuare a rolului statului.

Vreau să vă semnalez... Și-l auzeam pe domnul ministru Lăzăroiu explicând cum persoanele cu dizabilități, cu diverse dizabilități, trebuie să-și găsească locuri de muncă.

## Stimați colegi din Guvern,

Trecând peste minciuna instituționalizată la care asistăm cu toții când spunem că avem șomaj 4,8% – știm cu toții că nu sunt luați în considerare decât cei care stau nouă luni, după care ies din evidențe –, eu aș vrea să vă dau un exemplu personal. Am în familia mea o persoană cu o dizabilitate minoră și fac o propunere Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale: v-o trimit la ușă, să-i găsiți dumneavoastră loc de muncă. Are o dizabilitate minoră și v-o trimit să-i găsiți dumneavoastră loc de muncă!

Pentru că am ajuns aici la... Să nu ne imaginăm că cineva îi umple de bani pe oamenii cu dizabilități și este o afacere să fii un tip cu dizabilități în România. Persoana cu dizabilități de la mine din familie, la care mă refer, are o alocație de 290 de lei pe lună. 290 de lei pe lună în mână, pe care-i ia. Nu vreau să facem comentarii. Probabil că, din punct de vedere al clasificărilor sociologice ale domnului Lăzăroiu, dacă la 8 milioane de lei ești bogat, la 290 de lei ești un fel de mijlocaș. Ai putea chiar să fii un investitor mărunt.

Art. 4 alin. (1) spune că: „Toți cetățenii români aflați în situațiile respective au dreptul la asistență socială.”

Actuala Lege nr. 47/2006, în art. 7 alin. (1), spune că „dreptul la asistență socială este garantat”.

Aveți modificări de structură, modificări de conținut esențiale, prin care veți scoate de sub imperiul și protecția asistenței sociale foarte multe persoane.

Art. 8 alin. (3) vă spune că beneficiile de asistență socială se acordă fie doar în baza evaluării veniturilor bănești, fie în baza evaluării cumulate a veniturilor bănești.

## Stimați colegi,

Sunt două criterii și nu există niciun alt criteriu după care să stabilim care dintre cele două criterii se aplică, și asta nu va face decât să creeze confuzii.

Îl auzeam pe domnul ministru Sebastian Lăzăroiu plângându-se că are numai câte doi inspectori pe județ. Păi reglementați o excepție la ordonanța aia care vă împiedică să angajați oameni. Nu puteți angaja decât unul la șapte, 15%.

Veniți în contradicție, în această lege, cu ajutorul minim garantat, care se bazează pe principiul solidarității sociale, iar aici, în loc de solidaritate socială, îi trimiteți pe toți oamenii cu dizabilități în brațele familiei.

Art. 66 alin. (2) – eu vă dau exemple doar și am luat pe categorii – spune că: „Asigurarea creșterii și dezvoltării copilului se află în responsabilitatea părinților”, dar veniți în contradicție cu Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care vă spune că această responsabilitate aparține părinților, dar, în subsidiar, aparține colectivității locale, iar la alin. (4) vă vorbește despre intervenția statului.

Dumneavoastră, în legea pe care o propuneți, abrogați implicit, deși nu este posibil în dreptul românesc, un articol din Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, nemaivorbind de faptul că art. 49 alin. (1) din Constituție vă spune: „Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și asistență în realizarea dreptului lor.” Asta numai dacă domnul Lăzăroiu ar fi interpretat cu cinismul caracteristic, în sensul că regimul special este un regim inexistent.

În Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, cea mult criticată și dezbătută de noi, legată de concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, se stabilește că concediul pentru creșterea copilului și indemnizația lunară sunt drepturi. În noua lege pe care o propuneți dumneavoastră, transformați acest drept într-o chestiune strict contributivă. Și este suficient să vă uitați în Legea nr. 571/2003, în Codul fiscal, normal, care leagă indemnizația lunară, o condiționează, în cuantum și în contribuția de 12 luni anterioare, de lungimea concediului de odihnă pentru copii.

Noi ce să înțelegem? Că dacă o femeie nu a muncit în ultimele 12 luni înainte de a deveni mamă, nu-i mai dăm contribuție de creștere a copilului? Nu știu, trebuie să rezolvați problema aceasta.

O ultimă chestiune pe care v-o sesizez ar fi în legătură cu persoanele vârstnice. În legea pe care o propuneți se cere ca persoana vârstnică să ajungă la vârsta standard de pensionare, dar vârsta standard de pensionare este de 65 de ani și de 63 de ani.

Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice nu se leagă de vârsta standard de pensionare, ci de vârsta de pensionare, iar în reglementarea pe care dumneavoastră o propuneți excludeți de la această lege persoanele pensionate anticipat sau pe cele care au beneficiat de reducerea vârstei de pensionare. Asta presupun că este chiar o scăpare, și nu o rea-intenție.

Stimați colegi,

Eu cred cu tărie că noua Lege a asistenței sociale, pe lângă faptul că, dacă voiam să îmbunătățim ceva... Cred că actuala Lege nr. 47/2006 avea destule de puține îmbunătățiri de suportat și se puteau face, dacă era o problemă aceasta, dar dacă vrem o nouă lege, cred că ea ar trebui să se întoarcă la comisii în acest moment, să beneficieze de prezența poate mai puțin agresivă și supărată a noului ministru al muncii, familiei și protecției sociale și să discutăm, în mod serios, despre situația persoanelor cu dizabilități din România. Poate ar fi bună o discuție aplicată pe persoanele în vârstă, pe persoanele și, mai ales, pe copiii din mediul rural, pe șansele pe care le au ei. Poate ne uităm pe legislația europeană și la experiența altor state, să vedem că avem obligația de a depune toate eforturile și de a aplica principiile de solidaritate socială pentru a le integra și a avea șanse egale cu cei care au avut norocul și binecuvântarea de la Dumnezeu sau de la natură – cum doriți – să nu aibă niciun fel de problemă de sănătate fizică sau mintală.

Vă mulțumesc.

Elena Mitrea

#172674

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Oricât și oricâți am vorbi despre sistemul de asistență socială, despre Legea asistenței sociale, totdeauna cred că vor fi completări.

Ca membru în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, este de datoria mea să informez plenul că această lege s-a dezbătut într-o singură ședință, în câteva ore, unde s-au adoptat câteva amendamente susținute de opoziție, și lucrul acesta s-a desfășurat în condiții total nepotrivite pentru instituția în care ne aflăm, dar asupra acestui lucru nu doresc să revin acum.

Atât eu, cât și colegii mei din Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, am încercat să îmbunătățim proiectul de lege printr-o serie de amendamente, în parte venite de la ONG-uri, care, în ultimii 10 ani, au căpătat o experiență indiscutabilă în acest domeniu, având în vedere că peste 50% din serviciile sociale sunt acoperite de către acestea.

Consider, și s-a întărit ideea mea prin observațiile făcute de domnul senator Șova, că proiectul de lege trebuie lucrat în continuare, având în vedere că este o lege importantă, cadru pentru alte 20 de legi și acte normative. Înțeleg că se dorește adoptarea în regim de urgență și este și prioritatea doamnei ministru, și mă bucur că în fruntea acestui minister a ajuns o femeie, care, sper, să aibă înțelepciunea și aplecarea necesară către persoanele cu adevărat aflate în nevoie. Mă tem și sper să nu se întâmple acest lucru, ca șmecherii să rămână în sistem și adevărații asistați să sărăcească mai mult.

Am fost acuzați – și chiar personal – că încercăm tergiversarea adoptării acestei legi. Vreau să vă spun că nu încercăm tergiversarea, dorim o lege corectă. Aș putea spune același lucru despre putere, care amână înaintarea către Parlament, încă din octombrie anul trecut, a unui Cod de dialog social, care a devenit această lege destul de generală, asupra căreia îmi permit să fac câteva observații.

Prin această lege se transferă responsabilitatea pentru toate categoriile de asistați către administrațiile locale, cu o finanțare ambiguă.

Aș vrea să mă ascultați, dacă este posibil.

Mută responsabilitatea pentru persoana asistată către familie, prieteni, vecini, voluntari.

Introduce contribuții pentru persoanele care trăiesc în stradă și chiar pentru masa servită în cantinele sociale.

Introduce criteriul în funcție de venit pentru acordarea beneficiilor atât pentru persoanele cu handicap, cât și pentru alocațiile, indemnizațiile pentru copiii lipsiți temporar sau definitiv de ocrotirea părinților, ceea ce contravine principiului discriminării enunțat în lege.

Dar oricâte motive am aduce, scopul principal al acestei legi este reducerea cheltuielilor bugetare cu asistența socială, și nu combaterea sărăciei, fapt pentru care Grupul parlamentar al PSD nu va vota această lege.

Nu putem accepta reducerea cu o treime a acestor cheltuieli atâta timp cât indicele sărăciei a crescut din 2004 până în 2011, culminând în acest an, când 46% din populație se află în categoria săracilor, iar Guvernul, fără a veni cu alternative, continuă politica tăierilor, și, de asemenea, nu putem fi de acord cu această reducere atâta timp cât România cheltuiește mai puțin decât Uniunea Europeană, aproape la jumătate.

Aș vrea, doamnă ministru, să vă gândiți la incluziune socială și la ocuparea forței de muncă. Va trebui să vă gândiți la protejarea locurilor de muncă pentru persoanele cu handicap, pentru nevăzători, pentru că, astăzi, locurile de muncă, meseriile protejate sunt ocupate de persoane fără dizabilități, care pot ocupa alte locuri.

Vă mulțumesc.

Vă doresc succes!

Adrian Țuțuianu

#178616

## **Domnul Adrian Țuțuianu:**

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Am să fiu cât se poate de scurt și, în același timp, am să ridic câteva probleme care sunt de natură tehnică și juridică sau tehnico-juridică.

În primul rând, vreau să pun o întrebare pe care am pus-o și la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Întreb foarte serios, din nou, reprezentanții Guvernului – poate ne și acordă atenție și poate ne spun dânșii – ce aduce nou legea aceasta față de Legea nr. 47/2006. Am făcut eforturi să le citesc și pe una, și pe cealaltă și cred că principala concluzie este că ne jucăm de-a legiferarea, adică facem legi de dragul de a face legi și a le abroga pe cele anterioare, fără să ajungem vreodată la concluzii cu privire la modul de a pune în aplicare legea, deoarece, într-adevăr, legat de modul de aplicare ar trebui să discutăm mai mult.

A doua chestiune. Modul în care este redactat textul ne arată că este redactat de oameni care nu știu foarte multe nici despre asistența socială, dar nici despre ceea ce înseamnă construcția unui act normativ. Ca să exemplific, la art. 6 dăm niște definiții. Firesc ar fi să dăm definițiile care interesează pe toată legea. La art. 22 și următoarele revenim și mai dăm niște definiții. Dacă ne cunoaștem foarte bine meseria, atunci în partea introductivă a actului normativ dăm toate definițiile care au impact din perspectiva punerii în aplicare a actului normativ. Al treilea lucru. Punctând lucruri foarte concrete, am atras atenția domnului secretar de stat că unele definiții din această lege sunt ajuridice sau nu au nicio legătură cu ceea ce înseamnă respectivele lucruri în dreptul comun acceptat, și dați-mi voie să vă dau câteva exemple de definiții date în această lege.

„Se consideră familie și frații fără copii, care gospodăresc împreună...”

Sau definiție: „Prin termenul «copil» se înțelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nu a dobândit deplină capacitate de exercițiu...”

Asta, stimați colegi, în dreptul civil, după 1805, de la Codul lui Napoleon, se numește minor. Asta dacă ținem la acuratețea limbajului în care redactăm actele normative. Putem să-i spunem și copil, putem să-i spunem cum vreți dumneavoastră în limbajul comun, însă în limbajul juridic ar trebui să fim foarte atenți la asemenea lucruri.

Sau definiția noțiunii de „locuință” _._ Nu am mers la dreptul procesual civil, ca să vedem cum este definit acolo domiciliul, reședința, locuința, și dăm o definiție de tipul acesta: „locuința de domiciliu este construcția aflată în proprietate personală sau închiriată, sau în folosință”.

Stimați colegi,

Dacă cineva mi-ar cere să votez o lege cu asemenea texte, vă spun că nu aș face-o nici dacă – citând un exemplu mai cunoscut – aș fi sub influența alcoolului.

De asemenea, vreau să pun o întrebare legată de comisioane. La art. 20 proiectul de lege prevede că plata drepturilor de asistență socială se face, la opțiunea titularului, prin mandat poștal, cod bancar sau altă formă de plată și, prin art. 21 alin. (2), legiuitorul nostru vine și ne stabilește un comision de 0,1% pentru unitățile bancare, iar, la alin. (3), pentru Poșta Română ne stabilește un comision de 1,05%.

Întrebare: doriți cumva, pe baza drepturilor de asistență socială, să mai recuperați din pierderile imense de la Poșta Română? Sau de când, de exemplu, printr-un act normativ am putea noi stabili niveluri la comisioanele bancare și poștale, dacă discutăm de companii naționale sau societăți bancare dintre care multe au un caracter... sau au un capital privat?

Dar dincolo de discuția aceasta, că ar trebuie să le încheie, că nu vor fi prevăzute în contracte, vin și întreb încă o dată: de ce această diferență între comisionul bancar de 0,1% și comisionul poștal de 1,05%?

Ultimul lucru pe care vreau să-l întreb. Art. 110 din proiectul de lege vorbește despre organizarea „Observatorului Social”. Am făcut eforturi să înțeleg ce este acest Observator Social, care este natura lui juridică. Este o instituție publică? Este altceva? Nu am putut să mă lămuresc, pentru că definițiile sunt complet aiuritoare: „Observatorul Social face parte din mecanismul național de implementare...”. Și, mai jos, „Organizarea, funcționarea și finanțarea Observatorului Social se stabilesc prin hotărâre a Guvernului...”.

Întrebare: care este natura juridică a „Observatorului Social”? Ca să ne lămurim și noi dacă creăm o instituție nouă, dacă este altceva și poate nu am avut noi puterea să înțelegem.

Pentru toate aceste motive, eu cred că acest proiect de lege nu poate fi promovat așa cum este. Este de datoria noastră să-l revedem, motiv pentru care mă asociez propunerii colegului meu, domnul senator Șova, de retrimitere la comisie, cu rugămintea către Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale să vină cu definiții care sunt consacrate în legislație, nu cu definiții care nu au nicio legătură cu dreptul, așa cum este el consacrat de foarte multă vreme.

Vă mulțumesc mult.

Petre Daea

#185935

## **Domnul Petre Daea:**

## Domnule președinte de ședință,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Vă promit că voi vorbi puțin în comparație cu problematica și cu domeniul analizat și vă promit, de asemenea, că sunt în stare să rămân după prelungirea programului și trei-patru ore la microfon pentru a pune în pagina realității fiecare prevedere din actul normativ pe care îl avem astăzi de analizat.

## Domnule președinte de ședință,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Trebuie să fim triști. Să fim triști că avem mulți asistați social. Să fim triști că nu avem să le dăm ce le trebuie. Să fim triști, ca senatori, că nu putem influența prea mult actul normativ pentru a veni în întâmpinarea acelora care ne-au trimis în Senatul României.

Sunt unii bucuroși, sunt bucuroși că fac reformă în România. Înțeleg bucuria. Reformele au început în sănătate cu reducerea paturilor și s-au terminat cu reducerea spitalelor. În învățământ s-a început cu reforma la elevi și s-a oprit la desființarea școlilor. În Poliție s-a început cu reducerea polițiștilor și astăzi avem de-a face cu infractori care aleargă polițiști. Și vă spuneam atunci, cum spun și acum, să fim atenți nu la detalii sau și la detalii, că unele detalii iau prizonieri principiile.

Astăzi, stimați colegi, suntem bucuroși – o parte – că se reglează deficitul bugetar și că toată lumea este atentă la cele două cuvinte magice pentru economia și pentru sănătatea țării: reformele și deficitul bugetar. O bătrână m-a întrebat acum două zile: „Mamă, dacă toată lumea are grijă de deficitul bugetar, băgați-mă și pe mine în el, ca să pot beneficia și eu de un trai cum se cuvine, într-o țară care îmi este dragă și într-un colectiv pe care îl respect”, ascultând de fiecare dată cum se așază, cu tensiunea momentului și cu sudoarea zilei, în pagina de interes a fiecăruia dintre noi.

## Doamnelor și domnilor senatori,

E tulburător să auzi în Senatul României că aduci un act normativ care vrea să reglementeze un domeniu și căruia nu-i cunoști dimensiunea lucrativă. Nu cred că există vreo logică, indiferent în ce zonă, indiferent la ce altitudine, care să stăpânească ambiguitatea.

Păi, stimată doamnă ministru, cu respectul pe care vi-l port, vizavi de funcția pe care o aveți și de îndemânarea cu care pilotați telefonul acum

Sulfina Barbu

#190632

## Vă mulțumesc, domnule președinte.

Încep prin a promite că voi trimite datele concrete care au fost solicitate de colegii noștri către colegii deputați. Dacă discutăm despre nivelul cheltuielilor pe asistență socială din bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al instituțiilor aflate sub autoritatea sa, trebuie să știți că suma este de 14 miliarde de lei pe an, ceea ce înseamnă aproximativ 3,8 miliarde de euro.

Dacă discutăm de număr de beneficiari, ei sunt pe mai multe categorii, după cum bine s-a spus aici, și vă vom trimite toate datele. Trec în revistă câteva categorii:

– persoane cu handicap, adulți și copii: 640.000 de beneficiari;

- beneficiari pentru ajutoare de încălzire: 330.000;

- beneficiari pentru indemnizația de creștere a copilului:

- 200.000;

- beneficiari ai venitului minim garantat: 221.000;

- familii care beneficiază de ajutoare pentru încălzirea cu

- lemne: 900.000;

- alocații pentru copii: aproximativ 4 milioane;

- familii care beneficiază de alocații de susținere:

- 420.000.

Mai sunt și alte categorii, multe sunt cumulate.

Deci, pe categorii, de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, acestea sunt cifrele mari de beneficiari, la care se adaugă, sigur, beneficiarii ajutoarelor, indemnizațiile de la autoritățile locale și de la alte ministere, dar cuantumul cheltuielilor din bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale este de 14 miliarde de lei, ceea ce înseamnă, cum spuneam, 3,8 miliarde de euro. Ce ne-am propus să hotărâm prin această lege răspunde foarte multor cerințe, unele auzite și aici, în sală: să punem ordine în sistem și să primească, cu adevărat, cei care au nevoie, să primească aceia care fac parte din categoriile defavorizate. Asta ne-am propus și noi. Avem nevoie și de cadru legislativ și, după cum bine știți, cele 20 de acte normative specifice vor fi modificate ulterior, dar depinde de aprobarea acestei legi-cadru.

Vă rog să supuneți la vot raportul comisiei și mulțumesc senatorilor, care au venit cu amendamente importante. 14 amendamente au fost aprobate, sunt în raportul de admitere a legii, și vă rog să votăm acest raport pentru a merge la dezbateri și în Camera Deputaților.

Vă mulțumesc.

Sunt convinsă că la Comisia pentru muncă, familie și protecție socială vom avea discuții aplicate pe toate aceste subdomenii în perioada următoare.

Eu promit să vin ori de câte ori voi fi chemată. Vă mulțumesc încă o dată.

Ioan Chelaru

#202692

„Senatul României consideră neîntemeiate deciziile luate în parlamentele naționale ale unor state partenere din Uniunea Europeană privind blocarea aderării țării noastre la Acordul Schengen.

Atragem atenția forurilor comunitare și țărilor membre ale Uniunii Europene în legătură cu faptul că cetățenii români sunt cetățeni europeni cu drepturi depline în spațiul comunitar, drepturi care rezultă din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat de fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene. Încălcarea drepturilor cetățenilor români în spațiul comunitar reprezintă, în principal, o gravă atingere a principiilor fundamentale care stau la baza construcției europene și un act fără precedent.

Totodată, așa cum rezultă din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și din Tratatul de aderare, România a îndeplinit integral cele trei criterii de la Copenhaga, respectiv politic, economic și acquis-ul comunitar, ca de altfel și pachetul de obligații Schengen, preluat în cadrul juridic general al Uniunii Europene.

România a dovedit vocație europeană constantă și consecventă, în acest fel devenind membră cu drepturi depline în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Considerăm că exprimarea solidarității și unității europene va trebui să prevaleze în continuare în fața exceselor de politicianism intern exprimat prin gesturi de natură să accentueze tendințele populiste, xenofobe și eurosceptice.

Parlamentul României constată ca fiind îndeplinite toate obligațiile tehnice cuprinse în criteriile de aderare, aspect confirmat de Parlamentul European în luna septembrie 2011, și solicită statelor membre luarea unei decizii juste în ceea ce

privește finalizarea procesului de integrare a României în Spațiul Schengen.

În același timp, Senatul României încurajează Guvernul să își intensifice acțiunile în plan intern și internațional pentru finalizarea procesului de aderare a României la Spațiul Schengen.”

Deci supun adoptării dumneavoastră declarația. Ea este adoptată și la Camera Deputaților, ceea ce s-a mai specificat.

Cuprins

Stenograma

Declarații politice și intervenții ale senatorilor: – Doina Silistru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Un stadion, două stadioane, o sută de stadioane.