Minerva Boitan

## **Doamna Minerva Boitan:**

## Mulțumesc, domnule președinte.

Am intitulat declarația mea politică „Pensionarii salvează bugetul României!”.

Stimați colegi,

Dacă în 1990 în România existau 8,1 milioane de salariați și 3,6 milioane de pensionari, raportul s-a inversat dramatic în ultimii 20 de ani: în prezent, există 5,5 milioane de pensionari și 4,4 milioane de salariați, cu o consecință previzibilă, respectiv deficitul financiar în sistem, situație motivată de politici sociale și economice nepotrivite. Astfel, în centrul blamărilor din ultima perioadă se află pensionarii, acei oameni atât de bogați, încât sunt numiți de ministrul care ar trebui să vegheze asupra lor „asistați social”. Probabil că luxul în care trăiesc îi determină să stea la cozi imense sau să semneze o adeziune pentru vreun partid „darnic”, și totul pentru o pâine. Sunt atât de bogați în ochii celor care acum ocupă jilțuri de miniștri, încât aceștia se gândesc să le impoziteze acea „bogăție”. Cu toții suntem martori la greutățile pe care le întâmpină acești oameni după ani grei de muncă. Și totuși, ei sunt aceia datorită cărora bugetul României supraviețuiește.

Oare nu mai există strop de bun-simț, de au ajuns onorabilii guvernanți să se joace de-a alba-neagra cu pensiile lor de doi bani? Nici nu știi ce este mai rău în România: să fii pensionar sau să fii cerșetor?

Potrivit specialiștilor, pentru echilibrarea bugetului pensiilor, România are nevoie de 6,07 milioane de angajați plătiți cu salariul mediu pe economie. Fără a se gândi la modalități economice de creștere a locurilor de muncă pentru alte două milioane de români, Guvernul, cu profunda-i preocupare de reducere a deficitului din sistemul de pensii, găsește că singura metodă pentru creșterea economică este impozitarea pensiilor.

Președintele statului român afirma, în luna iulie 2010, că pensionarii sunt una dintre „zonele cancerigene” ale bugetului de stat, iar „soluția de vindecare” constă în impozitarea pensiilor.

Singura răsplată pentru pensionari, după atâția ani de muncă, este, în fapt, o cruntă umilință. Și eu mă opun acestei umilințe!

Cine îndrăznește să uite că acești pensionari au muncit zeci de ani pentru un regim totalitar? Că tot ei au ieșit cu sutele de mii, în anul 1989, pentru a le oferi copiilor crescuți cu cheia de gât o altă viață, liberă și democrată? Și au reușit! Copiii lor guvernează România. Dar cu ce preț? Cu sacrificarea lor, cu renunțarea la ei. Ei au cotizat la sistemul de pensii pentru părinții lor. Noi ce facem? Pe tineri îi alungăm din țară, pe alții îi dăm afară din serviciu și acceptăm socoteli meschine de reducere a tubului de oxigen pentru pensionari.

Cu ce au greșit aceste generații ca acum să nu mai beneficieze de asistență medicală, să le fie blocate pensiile și, apoi, să vă gândiți și la impozitarea lor?

Cred, într-adevăr, că pensionarii au încă o datorie, să mai salveze încă o dată România, dar nu prin sacrificiul lor, ci prin votul lor.