Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2021
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mirela-Elena Adomnicăi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Doamna Mirela-Elena Adomnicăi:**
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Pentru început aș vrea să abordez o chestiune de formă, în sensul în care, atât în raportul comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă și protecție socială, cât și la comisiile sesizate pentru avizare, respectiv Comisia pentru drepturile omului, proiectul de lege supus acum dezbaterii este încadrat ca fiind o lege ordinară.
În schimb, în raportul Comisiei juridice acest proiect de lege este calificat ca fiind lege organică.
Pentru viitor, având în vedere respectul pe care îl datorăm acestei instituții, mai multă rigoare și să corectăm și să corelăm rapoartele comisiilor sesizate.
În ceea ce privește fondul problemei, la Comisia pentru muncă și protecție socială parlamentarii PSD au votat împotriva acestui proiect de lege, motivați de faptul că reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne, același domn secretar de stat care a prezentat astăzi din partea inițiatorului, nu a fost capabil să ne răspundă la întrebarea: „Câte persoane au fost angajate fără concurs?”
De altfel, ce să ne mai mirăm, dacă însuși premierul României a scăpat de sub control cheltuielile salariale, astfel încât, pentru o informație corectă, consultând site-ul Ministerului Finanțelor Publice, am constatat că de anul trecut, din noiembrie, practic, din noiembrie 2019, de când *guvernarea PNL1