Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 mai 2013
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 13–18 mai a.c. 3 3
Discurs
Doamna pledează cu sufletul, dar eu pledez cu legea care există, doamnă. În momentul ăsta dumneavoastră sunteți obligați să prezentați următorului control, adevărat, care este corespondența făcută cu toți debitorii din 2008, timp de trei ani, după care îi scoateți din activ și-i urmăriți în continuare. Care este corespondența? Eu chiar vă rog în cazul acesta să ne prezentați și nouă ca probe, în Parlamentul României, corespondența prin care chiar nu ați putut recupera sumele. Pentru că voiam ca și persoanele – fiindcă nu sunt de ordinul miilor, nici de ordinul sutelor, sunt zeci... E o formă foarte comodă de a spune că n-am. N-aș fi recuperat alte sume? Atunci, puneți asta pe vinovat. Chiar este o procedură simplă și cred că la Curtea de Conturi nu s-a spus: schimbați legea, ca să vă iert de banii ăștia. Nu cred. Nu poate să facă așa ceva Curtea de Conturi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.