Monitorul Oficial·Partea II·31 mai 2005
other · adoptat
Viorel Pupez„
Discurs
## Doamna pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Declara˛ia politic„ se adreseaz„ domnului ministru Mircea Cintez„, ministrul s„n„t„˛ii ∫i familiei.
## Domnule ministru,
Cu ceva vreme Ón urm„, mi-am Óng„duit, prin intermediul unei interpel„ri, s„ v„ aduc Ón aten˛ie una dintre problemele care men˛in Ón stare de convalescen˛„ segmentul pe care Ól conduce˛i. Poate ar fi mai corect„ formularea îar trebui s„-l coordona˛i“, pentru c„, de fapt, ceea ce se Ónt‚mpl„ Ón sistemul s„n„t„˛ii, de jos p‚n„ sus, dovede∫te cu prisosin˛„ c„ segmentul social numit s„n„tate nu este condus. ™i dac„ v„ aducem aminte c„ ministerul pe care-l ave˛i Ón îsold„“ cuprinde ∫i familia avem tabloul complet al haosului generalizat ce cuprinde cele dou„ domenii.
M„ refeream atunci la problema medicamentelor gratuite ∫i compensate, la greut„˛ile pe care le-a˛i creat colegilor de breasl„ — medicii de familie — care, Ón loc s„ se ocupe de actul medical Ón sine, Ón loc s„ fie preocupa˛i Ón majoritatea timpului de lucru de s„n„tatea bolnavului, ei trebuie s„ fie aten˛i c‚nd Óntocmesc re˛etele, spre a nu dep„∫i plafonul pe care l-a˛i stabilit; Ón loc s„ g‚ndeasc„ dac„ nu cumva un anume medicament este mai eficient pentru afec˛iunea pacientului, el trebuie s„ aib„ grij„ de plafon. Ca s„ nu mai vorbim de bietul bolnav, de am„r„∫tean, la care nu se mai g‚nde∫te nimeni. Actuala guvernare ∫i-a cam Óntors spatele de la cei mul˛i.
Œntrebarea fireasc„ este: actuala guvernare este bun„, mai ales cu cei s„raci?
R„spunsul vi-l oferim: Nu. Argumente suficiente g„sim fie ∫i numai Ón domeniul pe care-l ave˛i Ón r„spundere. Nu mai comit gre∫eala de a folosi termenul conduce˛i. Pentru c„, a∫a cum dovede∫te, sistemul nu este condus.
Poate v„ lipse∫te experien˛a, cuno∫tin˛ele manageriale pentru c„ altfel nu se poate explica de ce Ón acest sistem unde ne promitea˛i Ón campania electoral„ c„ ve˛i face ordine se instaleaz„ haosul deplin. Nu e vorba doar de segmentul medicamentelor compensate ∫i gratuite, ci de Óntregul sistem.
De la instalarea actualei guvern„ri, doar asupra unei probleme v-a˛i aplecat: banii. A˛i uitat c„ bunul gospodar a f„cut Óntotdeauna mult ∫i cu bani pu˛ini. Numai c„ i-a chivernisit cu mult„ ∫tiin˛„, ceea ce nu este cazul Ón sistem. Motivele sunt numeroase. Dintre toate a˛i atacat doar unul: risip„ Ón achizi˛ionarea medicamentelor ∫i a altor materiale necesare actului medical.
S„ fie doar unicul mod de risipire a banului public? ™i dac„ acesta este unicul, sunte˛i Óndrept„˛it moral s„ stopa˛i acest fenomen? Ave˛i puterea moral„ s„ dispune˛i eliminarea din competi˛ie tocmai a firmei pe statele de plat„ ale c„reia figura˛i drept consultant? Mi-e team„ c„ nu.
A∫ dori s„ aduc Ón aten˛ie ∫i o alt„ problem„ care este, nu doar dup„ p„rerea mea, mult mai grav„: calitatea actului medical.
Eu cred c„ asupra acestei probleme trebuie s„ se aplece mai mult ministrul Cintez„. Indiferent c‚˛i bani vom pompa Ón s„n„tate, p‚n„ la urm„ hot„r‚toare este d„ruirea celui ce se afl„ la c„p„t‚iul bolnavului.