Doamnă președinte de ședință, Doamnelor și domnilor colegi,
Intervenția mea privește armonizarea legilor, modul în care noi reușim să le punem în acord și să avem o anumită coerență legislativă. Plec de la cazul deciziei Curții Constituționale privind CNSAS-ul, decizie care are în spate și
propunerile Avocatului Poporului. Atrag atenția că decizia CNSAS nu privește numai Legea nr. 187/1999 privind accesul personal la dosare, ci privește și ordonanțele de urgență – mai ales pe cea de-a doua, din 2006 – pe care Guvernul le-a emis în legătură cu CNSAS-ul.
De altfel, cred că este o obsesie a liberalilor, a Guvernului în cauză, de a susține cu orice preț menținerea CNSAS-ului împotriva unei decizii a Curții Constituționale, de a readuce la suprafață, ca să spun așa, un vas scufundat prin decizia Curții Constituționale.
Este foarte important să avem în vedere că legea trebuie respectată, că primul care trebuie să o respecte și să o aplice este Guvernul României, și mai semnalez aici că, din aceeași iubire ciudată pentru formațiuni și instituții care acționează pe lângă lege și în afara legii, sunt anumite institute de cercetare cum este Institutul Român de Istorie Recentă... Am să fac odată de aici bilanțul tuturor acestor institute care nu respectă regula cercetării, care nu se supun Academiei Române și care, de fapt, sunt instrumente politice, și nu de cercetare științifică.
De ce am făcut această intervenție? Pentru că CNSAS-ul este datorat unei legi care nu respectă Legea Arhivelor Naționale. Legea Arhivelor Naționale, care a fost dată în aprilie 1996, este o lege făcută în perfect acord cu legile arhivelor naționale din întreaga Europă. Subliniez lucrul acesta pentru că, mai ales după integrarea noastră în Uniunea Europeană, asemenea situații trebuie avute în vedere.
Legea Arhivelor Naționale ne arată cum se constituie Fondul Arhivistic Național al României, cine controlează acest fond, cum sunt aduse la un numitor comun toate celelalte instituții, care sunt, de fapt, subalternii Arhivelor Naționale. Este una dintre preocupările esențiale pe care le are un stat: să aibă Arhive Naționale. La noi, prin art. 3 al Legii Arhivelor Naționale, se precizează că: „Administrarea, supravegherea și protecția specială a Fondului Arhivistic Național al României se realizează de către Arhivele Naționale, unitate bugetară în cadrul Ministerului de Interne.”
Deci este o treabă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, iar ceea ce se precizează, în continuare, în această Lege a Arhivelor Naționale din 1996 este un aspect nerespectat, în general, și, mai ales, de așa-zisa Lege a CNSAS-ului: „Arhivele Naționale acordă asistență de specialitate și asigură desfășurarea unitară a operațiunilor arhivistice la nivelul tuturor creatorilor sau deținătorilor de documente”. Deci este cea care coordonează și controlează întreaga activitate de tip arhivistic din România. Este o mare bancă de date și este cea care pregătește, prin Facultatea de Arhivistică și Centrul național de perfecționare, cadre pentru toate unitățile unde există cercetători și arhive.
Este vorba, deci, de o lege foarte riguroasă, care are un aspect militar și care trebuie respectată.
Un alt articol, care este art. 9, spune între altele: „Scoaterea documentelor din evidența arhivei se face numai cu aprobarea conducerii creatorilor sau deținătorilor de documente și” – mai ales – „cu avizul Arhivelor Naționale sau al direcțiilor județene ale Arhivelor Naționale.”
Deci scoaterea unui lot de documente de sub controlul Arhivelor Naționale nu se poate face fără acordul Arhivelor Naționale. Țonțoroiul care se joacă de mai mulți ani pe arhivele din România, cerute de Președintele României pentru CNSAS, cerute de CNSAS, cerute de societatea civilă, încalcă această lege, o lege alcătuită după un model european și care trebuia să funcționeze din anul 1996, deci înainte de a se dezbate în Parlament și de a fi adoptată
Legea privind accesul la propriul dosar. Este limpede că CNSAS-ul trebuie subordonat Arhivelor Naționale, nu are dreptul la arhive proprii conform acestei legi care trebuie respectată.
Este de neînțeles cum a putut să se inițieze acea lege și cum a funcționat atâta timp, permițând accesul la anumite arhive, cum au putut fi cerute și cum au putut fi cedate atât timp cât legea din România interzice aceste lucruri. Este Legea Arhivelor Naționale!
Vă mai dau un citat din art. 13: „Persoanele juridice creatoare și deținătoare de documente depun spre păstrare permanentă la Arhivele Naționale și la direcțiile județene ale Arhivelor Naționale, după cum urmează:
a) documentele fotografice, precum și peliculele cinematografice, după 20 de ani de la crearea lor;
b) documentele scrise, cu excepția actelor de stare civilă și a documentelor tehnice, după 30 de ani de la crearea lor;
c) documentele tehnice, după 50 de ani de la crearea lor”... și așa mai departe.
Arhivele Naționale stabilesc anii după care se poate avea acces la actele de Arhivă Națională, și veți vedea că acest acces este foarte bine precizat și că acest acces nu a fost respectat. Mai mult decât atât, este vorba de faptul referitor la când și cine își poate păstra arhivele la instituția dată, pentru că arhivă emite și un minister, arhivă emit și primăriile, și multe alte instituții. Toate sunt datoare să le predea la Arhiva Națională, dar există ministere care au dreptul să le păstreze, și, la art. 14, veți vedea care sunt: „Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, alte organe cu atribuții în domeniul siguranței naționale, precum și Academia Română își păstrează documentele proprii în condițiile prezentei legi și după expirarea termenelor prevăzute la art. 13.”
Și, dacă aceasta este legea, se ridică întrebarea: Cum au putut pleca din fondurile acestor ministere, înainte de un termen prevăzut și fără aprobarea Arhivelor Naționale, foarte multe dosare – dosarele pe care le cere cu încăpățânare CNSAS-ul și care, cu concursul Președintelui României, au și ajuns la acest Consiliu? Așa că ori se modifică legea, pentru că se încălcă fundamental modelul european al Arhivelor Naționale, ori se respectă legea și se intră în normalitatea ei.
Am să vă mai citesc din Capitolul IV – „Folosirea documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Național al României”. Este vorba de ceea ce am vorbit până acum, este vorba despre modul în care aceste documente pot sau nu să fie puse în circulație sau – cu un cuvânt mai nou – accesate de cineva. Nu e vorba aici de internet, este vorba de accesul propriu-zis la aceste dosare.
„Documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Național al României pot fi consultate, la cerere, de către cetățenii români și străini după 30 de ani de la crearea lor. Pentru documentele la care nu s-a împlinit acest termen, cercetarea se poate face numai cu aprobarea conducerii unității creatoare sau deținătoare.”
Deci acest număr de 30 de ani trebuie să dea oricui de gândit, pentru că la noi s-au folosit dosare și s-au dat publicității dosare care nu au această vechime de secretizare pe care legea o precizează în mod expres. Arhivele instituțiilor care „au decedat” prin actul crucial din 1989 sunt, fatalmente, arhive închise, intră în Arhivele Naționale și nu sunt la dispoziția oricărui șantajist politic sau a oricărui grup de presiune care reușește în Parlament să facă o lege pentru șantaj politic.
Vreau să spun că decizia Curții Constituționale nu a invocat această Lege a Arhivelor Naționale, care trebuie invocată și care trebuie aplicată. La art. 22 se precizează: „Documentele a căror cercetare poate afecta interesele naționale, drepturile și libertățile cetățenilor, prin datele și informațiile pe care le conțin, sau cele a căror integritate fizică este în pericol nu se dau în cercetare.” Fac parte din această categorie mai multe documente care sunt înșirate aici, și vreau să spun, încă o dată, că și acest lucru este esențial. În decizia Curții Constituționale sunt avute în vedere niște prevederi anulate din ordonanța din 2006 pe care, cu foarte multă larghețe, a emis-o Guvernul României pentru a crea o rază mai mare de acțiune CNSAS-ului.
Iată cum stau lucrurile, în realitate, în legătură cu Arhivele Naționale. „Desemnarea personalului însărcinat cu activitatea de arhivă, structura și competența acestor compartimente de arhivă vor fi stabilite de către conducerea unității creatoare și deținătoare de documente, cu avizul Arhivelor Naționale sau, după caz, al direcțiilor județene ale Arhivelor Naționale.” Or, este evident că CNSAS-ul există și funcționează împotriva acestor prevederi legale de la art. 23 Capitolul V.
Un alt capitol, un întreg capitol, VI, prevede „Răspunderi și sancțiuni”, care sunt de ordin contravențional – acestea sunt cele mai mici –, civil sau penal. Se face închisoare pentru o circulație ilegală a acestor arhive.
Deci ceea ce vreau să vă aduc dumneavoastră la cunoștință aici este că legile pe care le facem trebuie aplicate, că Parlamentul și, în speță, Biroul nostru permanent trebuie să ia cunoștință de această declarație politică a mea. O voi face și în scris către Biroul permanent, pentru că nu emitem legi de dragul de a le emite. Această Lege a Arhivelor Naționale este din aprilie 1996. Ea nu este respectată. Ea trebuie să fie respectată.
Cât despre CNSAS, vreau să spun, finalmente, cu un cuvânt plastic, așa cum se spune în fotbal, că este o cooperativă de trocuri și de bișniță, în bună măsură, că este cooperativa CNSAS. Nu respectă nicio lege și este cazul ca cei care se gândesc să emită o ordonanță împotriva Curții Constituționale – și iar mă refer la Guvernul liberal și chiar la Partidul Național Liberal – să se gândească foarte bine că nu se poate acționa împotriva unei decizii a Curții Constituționale, nu se poate reinventa o instituție care a fost desființată prin această intervenție și, mai ales, repet, nu se pot ignora Arhivele Naționale, legea lor. Prevederile din această lege arată că, de fapt, nu numai decizia Curții Constituționale evidențiază că CNSAS este în afara legii, ci și această Lege a Arhivelor Naționale, ale cărei prevederi nu sunt respectate.
Aceasta este intervenția mea, pentru că, încă o dată, ori desființăm această Lege a Arhivelor Naționale și rămâne CNSAS-ul, ori CNSAS-ul devine una dintre instituțiile subalterne ale Arhivelor Naționale și, abia atunci, în condițiile legii, poate avea acces la aceste arhive, iar condițiile legii spun că abia după 30 de ani se poate intra în anumite arhive.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.