Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2021
Declarații politice · adoptat
Florin-Alexandru Alexe
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Doamnă președinte de ședință, Stimați colegi,
Lecțiile ultimilor ani ne-au învățat cât de prețioasă este sănătatea. Mulți dintre noi au pierdut pe cineva apropiat. SARS-CoV-2 s-a transmis în toate colțurile lumii, făcând din rudele și apropiații noștri potențiale victime ale noului coronavirus. Suntem în fața unei crize de neimaginat.* Indiferent de vârstă, rasă sau statut social, trăim cu toții sub amenințarea bolii, chiar dacă nu toți suferim în același mod.
După declanșarea crizei cauzate de COVID-19 am devenit cu toții conștienți de necesitatea susținerii sistemului de sănătate. Medicii și-au petrecut ultimul an și jumătate în spitale, lucrând mai mult decât de obicei, sub presiunea numeroaselor cazuri apărute în permanență și a presiunii sociale incredibile. Trebuie să fim recunoscători pentru eforturile făcute de personalul medical din România și din toate statele lumii.
Medicii au nevoie de atenția, sprijinul și respectul nostru. Din nefericire, societatea nu a reușit să găsească resursele pentru a-și proteja medicii. În ultimul an am văzut nenumărate imagini de la proteste organizate împotriva științei și a căilor alese de medici pentru a ne salva viețile. Avem datoria să reacționăm ferm în fața atacurilor repetate la activitatea medicilor. Nu putem lăsa forțele antivacciniste să distrugă eforturile făcute de medici*