Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Márton Árpád Francisc
Dezbaterea Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii (PL-x 323/2010)
Discurs
## Doamnă președinte,
## Doamnelor și domnilor,
Aceste două alineate nu obligă la nimic, teoretic. Într-adevăr, practic, obligă Ministerul Justiției, care este cel mai în măsură să facă aceste demersuri, să găsească soluțiile ca o proprietate, ca să formulez mai exact, naționalizată de statul comunist, privatizată poate fraudulos de unii, cum s-a întâmplat cu Legea nr. 112, să aibă posibilitatea de a reveni la cei cărora le-a aparținut.
Deci asta propune acest amendament.
Dacă credeți, oricum sunteți mai mulți decât grupul nostru parlamentar, veți decide respingerea acestor amendamente, dar trebuie să vă anunțăm că, după cum îl cunosc pe colegul nostru Antal István va depune inițiativă legislativă pe această temă, pentru că nu putem să lăsăm nerezolvată această problemă a unei avuții a unor persoane, cetățeni ai acestei țări, care a ajuns în buzunarul altora, care n-au contribuit la această avuție.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.