Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 iunie 2009
final vote batch · respins
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Doamnă președinte,
## Doamnelor și domnilor,
Ceea ce spun acum de la acest microfon sper să nu o surprindă pe doamna președinte, pentru că am spus-o și la dezbaterea generală, am spus-o și în anumite situații când s-au dezbătut și, în mod interesant, nu s-au adoptat anumite amendamente. Chiar Domnia Sa a spus de la acest microfon, a recunoscut că am avut niște amendamente de bun-simț care însă nu s-au votat.
Vă rog să ascultați un alineat care nu s-a dorit a fi modificat, care zice așa: „Grupurile parlamentare reunite ale celor două Camere înaintează propuneri pentru șapte locuri de titular și șapte locuri de supleant, câte un loc pentru fiecare grup parlamentar reunit, conform ponderii din Parlament.”, deci câte unul pe fiecare. Avem 5. Cum numim 7? Puteți să-mi demonstrați?
Am demonstrat, s-a discutat că ar trebui să fie eliminată ori această precizare de număr și să mergem pe pondere și anumite grupuri vor avea mai multe, nu era interesul nostru, era al altora, ori mergeam pe altă variantă. Fiecare avea câte unul, variind în funcție de câte grupuri parlamentare are
Parlamentul. Astfel dumneavoastră doriți să obligați Parlamentul să aibă șapte grupuri parlamentare? Bun.
Mai departe. Acest tip de inconsecvență parcurge toată legea. Am spus-o clar, am demonstrat-o. Și chiar și PD-L-ul când a venit cu niște amendamente, chiar și CNA-ul a demonstrat că, de fapt, s-a preluat vechea lege, din art. 5 s-a făcut art. 25, din art. 3 s-a făcut art. 19 cu _copy-paste_ , așa s-a ajuns că s-a pus de două ori același text la art. 23 și 24. Slavă Domnului că măcar au acceptat eliminarea unuia dintre ele! De ce? Păi scopul era unul singur și se află în acel articol pe care l-am dezbătut. Am propus un amendament de eliminare și care vorbește clar despre ceea ce se dorește a se face prin această lege.
Adică, în urma votării acestei legi, să se transforme într-un SRL—PD-L, pentru că PD-L având o propunere, primul-ministru având o propunere, președintele României având o propunere, celelalte grupuri parlamentare împreună au câte trei propuneri și societatea civilă, hai să zic, apropiată PD-L-ului, vor avea două propuneri și vom avea două SRL-uri PD-L pentru prezidențiale.
S-a discutat acest amendament, l-am făcut în plen, eliminarea, dumneavoastră n-ați dorit să recunoașteți că am făcut acest amendament, n-ați dorit să se supună votului.
Ca atare, este normal că nu suntem de acord cu altă Ordonanță nr. 37 prin această lege.
Am fost consecvenți, am votat împotrivă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.