Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Antal István
Discurs
## Doamnă președinte,
Doamnelor și domnilor colegi,
Grupul UDMR a sprijinit și la dezbaterea din comisia de specialitate și sprijină și acum acest act normativ, considerând, într-adevăr, că există o șansă, în sfârșit, și pentru autoritățile publice locale să-și facă planul de viitor în multe zone unde, până acum, n-a prea ajuns turismul, din cauza infrastructurii inadecvate.
Dar, totodată, credem că ar trebui să fie făcute eforturi susținute ca, odată cu această dezvoltare, care aduce un venit suplimentar autorităților publice locale și tuturor celor care intră în această ramură economică, ar trebui să fie susținute de dezvoltarea infrastructurii rutiere în special, pentru că avem mult de suferit la nivelul drumurilor județene și la nivelul drumurilor comunale.
Sperăm că anul acesta, totuși, se vor găsi resurse în a doua parte a anului, ca un sprijin substanțial să ajungă la acele autorități care și-au întocmit planul și urmează să primească, pentru studiile lor, bani de la Ministerul Turismului.
Susținem acest proiect de lege cu votul nostru. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.