Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Țintean
Discurs
## Doamnă președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Declarația mea politică se intitulează: „Guvernul Boc – ipocrizie și minciună în relația cu agenții economici”.
Nu demult, s-au încheiat „bătăliile” politice din timpul campaniei electorale, cu scop precis de a câștiga cât mai mult teren politic, de a obține cât mai multe voturi și, evident,
procente care să le permită atât PD-L-ului, cât și PSD-ului ocuparea pozițiilor de guvernare, lucru ce s-a și întâmplat.
Îmi amintesc cu tristețe și hilaritate cât de umili și curtenitori stăteau la ușile agenților economici reprezentanții acestor două partide, promițându-le câte în lună și în stele, ajutoare pe toate liniile, după ce vor primi fonduri și voturi în campanie.
După cum lupul își schimbă părul, însă năravul, ba, și de-acum cunoaștem bine gradul de seriozitate de care dau dovadă reprezentanții acestor partide, nu a trecut decât o lună și jumătate de la intrarea în noua legislatură și faptele acestora și-au dat măsura, respingând cu nonșalanță Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului și a Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007. Reamintesc încă o dată opiniei publice că, prin această inițiativă legislativă, se solicita trecerea la Camera de Comerț și Industrie a Oficiului Registrului Comerțului, așa cum este firesc, deoarece singura instituție de reprezentare-organizare a agenților economici este Camera este Comerț și Industrie.
Vreau să le reamintesc acelora care una zic și alta fac că singurele acțiuni reale, cu rezultate pe linia descoperirii de noi piețe în favoarea agenților economici, de a le reprezenta interesele în plan intern și extern sunt cele ale Camerei de Comerț și Industrie. Or, prin politica de decapitalizare a acestei instituții reprezentative a economiei de piață, aceasta nu-și mai poate îndeplini misiunile economice.
Este o falsă problemă aceea că Oficiul Registrului Comerțului trebuie să rămână la Ministerul Justiției, pe motiv că taxele speciale care se încasează trebuie să umple în continuare bugetul Ministerului Justiției, deci bugetul statului, fiind dirijate spre cheltuieli de capital, în dauna Camerei de Comerț și Industrie, unde, potrivit unor temeri neîntemeiate, ar fi doar la dispoziția președinților acestor Camere.
Nu neg că o parte din aceste taxe ar trebui să rămână în acest minister: de exemplu un procent de 53% pentru eventuale cheltuieli în infrastructură, dar cred cu tărie că este necesar ca o cotă esențială din aceste taxe, plătite de agenții economici, să sprijine activitatea acestora pentru cursuri de îndrumare, consiliere, marketing de piață etc.
Domnule prim-ministru,
Vă rog să vă întoarceți fața spre economia de piață, spre adevărații producători de plusvaloare și să susțineți interesele celor care produc pentru buget, nu numai ale acelora care consumă din buget.