Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
Doamnă președinte, Doamnelor și domnilor,
Este o ordonanță de urgență care, după cum s-a mai spus, are anumite hibe. Multe astfel de ordonanțe s-au dat. Unele au fost declarate neconstituționale, altele — din alte cauze — tot acolo au ajuns, adică ne-am mai răzgândit și noi și am respins.
Am consultat, deci știu ce prevede regulamentul. Noi, deocamdată, redezbatem acest proiect de lege de aprobare a acestei ordonanțe de urgență, cu raportul, ultimul raport care a fost depus de comisie.
Dar, gândindu-mă că probabil de aceea nu a trecut această ordonanță de urgență, căci unii dintre noi — ale căror amendamente, poate pertinente, n-au fost adoptate — n-au putut să voteze în forma în care ne-a fost înaintată, și astfel, cum în orice procedură de dezbatere a unui proiect de lege pe raportul înaintat de comisie se poate veni cu o astfel de propunere, vă propun să retrimitem la comisie acest proiect de lege de aprobare a ordonanței, să revadă comisia, pe baza acelor elemente care s-au întâmplat de când nu a fost acceptată această ordonanță, că poate ar fi bine să mai adopte, să mai fie de acord cu câteva amendamente, și poate va trece ordonanța.
În caz contrar, în mod evident, vom vota împotriva adoptării acestei ordonanțe.
Dar există această posibilitate de a regândi eventualele greșeli.
Vă mulțumesc.
Deci solicit retrimiterea la comisie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.