Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2009
Informare · informare
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Discurs
## Doamnă președinte,
Domnule ministru Berceanu,
Ați vorbit, ca de obicei, foarte mult, extrem de mult și, din păcate, în cea mai mare parte a timpului, pe lângă subiect. Însă, vreau să abordez o problemă la care ați făcut referire, legată de București.
Am spus, și nu neg acest lucru, și continui să cred că, în perspectivă, Aeroportul Băneasa va fi cu totul și cu totul în afara oricăror reguli referitoare la transportul aerian și va crea enorm de multe probleme tuturor locuitorilor din zonă.
Nu cred că există în Europa vreun oraș care să aibă în mijlocul lui un aeroport și, din acest considerent, cred că Aeroportul Băneasa nu va avea o viață lungă. Probabil, probabil, nu știu, se va găsi o soluție pentru utilizarea acelui spațiu după ce în prealabil – cred că ar trebui să fiți de acord cu acest punct de vedere – zborurile lung-curier vor fi eliminate și aeroportul va rămâne să fie folosit mai degrabă pentru zboruri de afaceri sau ca pistă utilizată de Întreprinderea Romaero.
Nu știu dacă acest lucru, probabil, nu vi-l aduceți aminte, nu știu dacă ați citit vreodată afirmațiile colegului dumneavoastră, coleg de cabinet, coleg de partid, domnul Videanu, care pe vremea când era primar general al Bucureștiului a venit cu propunerea construirii unui nou aeroport în sudul orașului, în locația la care v-ați referit – nu știu cum se cheamă locația –, deci nu este nicidecum inițiativa mea sau inițiativa colegului meu, domnul Orban, la care v-ați referit, ci a fost prima dată făcută vorbire despre acest proiect de colegul dumneavoastră Adriean Videanu, din niște considerente care cred că sunt pertinente.
Deci nu încercați să transformați această dezbatere legată de Aeroportul din Brașov într-una politică. Cred că sunt momente în care trebuie să lăsați deoparte considerentele politice care vă animă, considerente de partid. Cred că important pentru Brașov este să aibă un aeroport. Cred că este firesc ca proiectul care este cel mai avansat să pornească și să nu fie permanent blocat cu diferite obstacole de ordin administrativ, și îmi permit să-i rog pe colegii membri ai Parlamentului să voteze în favoarea acestui proiect de lege prin care proiectul să-și poată continua mersul și să nu fie nevoiți cei care vor să vină la Brașov pentru afaceri sau pentru sporturi de iarnă să facă 150 de kilometri pe drum pe potențiala autostradă. Chiar dacă va fi autostradă, Brașovul nu poate să fie considerat ca o locație turistică adecvată în condițiile în care va trebui să faci 150 de kilometri de la București ca să ajungi în zona Văii Prahovei sau la Brașov. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.