Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Niculae Mircovici
Dezbaterea Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii (PL-x 323/2010)
Discurs
Doamnă președinte, Domnule ministru, Domnilor colegi,
Vă rog, chiar dacă suntem destul de obosiți, la acest amendament să reflectăm cu mai multă atenție. Este vorba de un amendament făcut de 3 deputați din coaliția de guvernare, respectiv domnul deputat Oprea, domnul deputat Bădălan și eu.
Articolul 164, în ansamblul său, reglementează modul în care se folosesc informațiile din cărțile de muncă și ce se întâmplă în situația în care, avem cazuri, în care aceste cărți de muncă nu există.
Amendamentul în cauză se referă la modul în care se rezolvă situația militarilor care nu au avut și nu au până în momentul de față, până la momentul adoptării acestei legi, cărți de muncă. Mai mult decât atât, o serie de drepturi salariale, cum ar fi prime, recompense, sporuri, indemnizații care intră în astfel de calcule, au avut, fiind arhivate ca note contabile, au avut un stagiu de păstrare de 10 ani de zile. Și, din cauza acestui fapt, ele după 10 ani s-au distrus.
Singura soluție este ca prin acest amendament, pe care îl propune ministrul apărării, pe care îl propunem generalul Bădălan și cu mine, să luăm în calcul solda gradului și funcției pe care a avut-o militarul în momentul respectiv, pentru că acestea se cunosc, sunt trecute în memoriile originale, știm în orice moment cât a fost solda gradului și solda funcției respective, și, în această situație, putem să facem un calcul exact al drepturilor salariale ale militarului respectiv.
Deci, pentru aceasta, rog și dat fiind faptul că toți trei autorii acestui amendament, și sper că aici și Grupul parlamentar al minorităților din care aparțin mă va sprijini, toți cei trei care au făcut acest amendament fac parte din coaliția de guvernare, sunt oameni care cunosc problema și sper că se și rezolvă problema militarilor.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.