Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## Doamnă președinte,
Eu înțeleg că se încearcă justificarea, într-un mod copilăresc, a modului în care s-a desfășurat comisia. Între ce se semnează când spui că părăsești sala, în semn de protest, și ce se numără la vot este o diferență. De această diferență discutăm. Noi știm că în sală, la vot, nu erau decât 17 deputați. Dacă se spune că au fost alții, să ne spună care sunt aceia, ca să stăm de vorbă cu ei, să recunoască că au fost sau nu în sală. Nouă ne-au spus că nu au fost în sală.
În consecință, cine minte? Vrem să știm cine minte. Poate minte domnul Ialomițianu. Și, dacă minte, nu are ce să caute printre noi. Poate minte un coleg de-al nostru, stăm de vorbă cu el. Vrem să știm adevărul, doamnă președinte, că avem acest drept.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.