Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 mai 2010
Informare · adoptat tacit
Mircea Nicu Toader
Discurs
## Doamnă președinte,
La solicitare mea și a Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal s-a realizat această suspendare de ieri, să continuăm astăzi.
În programul ordinii de zi se prevede ca de la ora 10.00 să avem dezbatere pe Legea lustrației, dar, având în vedere întârzierea pe care am avut-o cu Legea educației, am rugămintea ca măcar pentru o oră, așa cum a propus și domnul președinte al Comisiei pentru educație, să continuăm Legea educației, fiindcă, după discuțiile avute în Comisia juridică, Legea lustrației nu ne ia mai mult de o oră și cu votul final. Și, atunci, până la ora 11.00, să continuăm cu Legea educației, că, pe urmă, suntem obligați să întrerupem lucrările până la votul final și să continuăm cu Legea educației.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.