Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2010
other · adoptat
Adrian Năstase
Discurs
## Doamna președinte,
Mai întâi, voiam să fac o analiză gnoseologică asupra acestui text ( _Aplauze, râsete.)_ și să-mi dați voie să spun că, ori vorbim despre toate rapoartele și, atunci, le punem pe toate pe ordinea de zi, ori, dacă nu, vom considera că a fost un comentariu care s-a făcut în cadrul dezbaterii la un punct de pe ordinea de zi și care nu era relevant, pentru că procedura normală era aceea de a se spune: iată, avem la primul punct raportul referitor la Societatea Română de Radiodifuziune, vă propun, stimați colegi, să luăm din inventarul de la sfârșit raportul referitor la Societatea Română de Televiziune și să-l adăugăm ordinii de zi pe care o avem de discutat astăzi.
Noi nu putem, la un singur punct de pe ordinea de zi, să rezolvăm alte cinci chestiuni din ordinea de zi generală a Parlamentului. Din acest punct de vedere, eu cred că încercarea de a introduce în acest mod pe ordinea de zi a ședinței de astăzi unul dintre rapoartele comisiei și unul dintre punctele din inventarul de la sfârșit, într-un mod selectiv, în mod evident, bazat, probabil, pe o anumită intenție de a bloca o dezbatere serioasă în legătură cu această chestiune, nu poate să fie acceptată.
## Doamna președinte,
M-ați rugat să fac o propunere concretă, dar vă rog să luați notă de faptul că acest punct de pe ordinea de zi a fost introdus prin efracție pe ordinea de zi și, ca atare, să fie scos de pe ordinea de zi, pe care o vom examina în continuare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.