Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2009
procedural · vot amânat
Cristian Rădulescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Doamnă președinte,
## Stimați colegi,
Această ordonanță, prima pe anul în curs, își are justificarea în faptul că actele normative care reglementau în domeniul salarizării personalului bugetar și-au încetat aplicabilitatea la sfârșitul anului trecut. Probabil că, în scurt timp, aceasta va fi completată și modificată și cu alte acte normative, în raport cu bugetul care a fost aprobat și în concordanță cu programul de guvernare.
Guvernul a făcut promisiunea elaborării, după cum știți, a unui act normativ de reglementare unitară a salarizării în domeniul bugetar. Amânarea pe care el însuși și-a dat-o este de 3 luni, este obiectul acestui act normativ. Sperăm că se va încadra. Până atunci, este necesar acest act normativ cu caracter provizoriu pentru a reglementa în domeniu.
Comisia de fond propune un raport de admitere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.