Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2011
Informare · Trimis la votul final
Mihăiță Calimente
Discurs
## Doamnă președinte,
## Stimați colegi,
Am trăit s-o aud și pe asta: Guvernul nu susține acest proiect de lege!
Vă rog frumos să urmăriți că acest proiect de lege are vreo patru rapoarte. Toate rapoartele sunt de adoptare. De fiecare dată, la dezbateri, ministerul nu s-a opus acestui proiect de lege. De ce nu s-a opus acestui proiect de lege? Pentru că este vorba despre foști ofițeri ai Armatei regale, oameni – așa cum s-a spus aici – în jurul vârstei de 90 de ani și, în marea majoritate, peste 90 de ani, câți au mai rămas, pentru că acest proiect de lege a fost inițiat de foarte multă vreme. El a mai fost respins în Camera Deputaților. Cei care sunt subiectul acestei legi s-au organizat înainte de anul 2000 într-o organizație care-i reprezenta, erau câteva sute. Astăzi, cred că mai sunt câteva zeci, probabil sub 50 de membri ai acestei asociații.
Mi se pare de-a dreptul rușinos ca pentru acești oameni în vârstă, pentru acești oameni care au reprezentat Armata regală, pentru acești oameni care și-au făcut datoria față de statul român să avem o asemenea atitudine meschină și să nu fim în stare ca acum, când mai au, probabil, unii dintre ei luni sau câte un an, doi, trei de trăit, să nu le dăm această satisfacție. Și cred că satisfacția nu este pentru bani, ci pentru suferințele și nedreptățile la care au fost supuși pentru că erau membri ai Armatei regale, și nu ai Armatei populare, care s-a înființat și care i-a înlocuit.
Grupul Partidului Național Liberal de fiecare dată a susținut acest proiect de lege. Același lucru îl vom face și în plen și vom susține acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.