Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
## Doamnă președinte, Stimați colegi,
Aș vrea să repet ceea ce am spus și în cadrul Biroului permanent. Cererile în fața plenului Camerei Deputaților sunt bazate pe interpretarea regulamentului și nu exced unor interpretări personale. Nu sunt rezultatul unor interpretări personale. Textul regulamentului este foarte clar, iar Biroul permanent al Camerei Deputaților a acceptat data de 12 septembrie ca procedură, pe care s-o înainteze plenului Camerei Deputaților. Nu există în regulament propunere de rectificare a aceleiași propuneri pe care o ai în fața Biroului permanent, prin care modifici nu știu ce articol sau nu știu ce text, decât dacă el întrunește condițiile regulamentului, domnule președinte, iar dumneavoastră ca vechi parlamentar, atunci când poate unul dintre noi ne uităm la televizor, nu trebuie să... trebuie să fiți primul care să nu-l încălcați.
Am spus și atunci și repet și acum: nu trebuie să mai dăm textelor de regulament, care au la alin. (2) sau (3) interpretări clare, propriile noastre viziuni. Și 12 septembrie, din punctul meu de vedere, și este o opinie personală, este un termen care sare din regulament. Repet, sare din regulament. Și cu cât vom accepta de la acest for mai multe interpretări vom deveni, în fața opiniei publice, mult mai ușor criticabili.
De aceea, domnule președinte de comisie, cu tot respectul și cu toată bunăvoința de care dumneavoastră dați dovadă, și sunt convins că veți face o lucrare perfectă și bună, ați înaintat prin Biroul permanent Camerei Deputaților propunerea de 12 septembrie, Biroul permanent, uitându-se la regulament și acceptând ca o soluție, în unanimitate, 12 septembrie. Și tocmai din condițiile pe care dumneavoastră le-ați prezentat acum nu am acceptat 20 octombrie, pentru că era a treia, repet, a treia cerere de prelungire, în trei acte diferite, capsate și prezentate Biroului
permanent. 12 septembrie este singura dată pe care Biroul permanent poate s-o accepte și s-o înainteze Parlamentului.
Nu are dreptul Camera Deputaților, în plenul său, să facă o altă prelungire, scrie foarte clar în regulament, putem să-l interpretăm cum dorim noi.
De aceea, domnule președinte și doamnă președinte de ședință, vă rog frumos să supuneți plenului documentul așa cum a fost aprobat de Biroul permanent, adică 12 septembrie, raportul final.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.