Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2010
Informare · respins
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## Doamnă președinte,
Stimați colegi,
Din păcate, a devenit o obișnuință schimbarea ordinii de zi în cadrul plenului. Sigur, probabil că astăzi suntem la ultima ședință de plen din această sesiune și, din acest motiv, se dorește să se cuprindă pe ordinea de zi ceea ce poate că devine interesant și important pentru Grupul PDL. Bună ziua, domnule Stanciu!
Acum v-am văzut, vă cer scuze.
De asemenea, aș vrea să vă mai spun că ceea ce spunea colegul Oajdea este corect, și anume că de mai multă vreme ne trezim în plen că modificăm ordinea de zi și cea mai mare parte a deputaților nu știu despre ce este vorba, pentru că n-au venit cu acele proiecte de lege în sală, pe baza cărora să aibă un punct de vedere și, bineînțeles, să voteze în cunoștință de cauză.
L-aș ruga, ca un gest de bunăvoință și de prietenie pentru toate grupurile parlamentare, pe domnul Toader să-și retragă propunerea și să intrăm în ordinea de zi normală pe care o avem, astfel încât să terminăm o sesiune de plen în condiții civilizate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.