Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Lucia Ana Varga
Discurs
## Doamnă președinte,
Stimați colegi,
După cum s-a afirmat, obiectivul acestei legi este acela de a transpune Directiva 2008/98 a Uniunii Europene, transpunere a acestei directive care era absolut necesară și care trebuia să se fi realizat mai de mult, cu atât mai mult cu cât România, în acest moment, înregistrează cea mai mare discrepanță între cantitatea de deșeuri generată și cantitatea de deșeuri tratată.
Într-un raport privind reciclarea deșeurilor întocmit de Uniunea Europeană se arată că România ocupă penultimul loc în Europa la reciclarea deșeurilor.
De asemenea, Ministerul Mediului a primit deja o scrisoare de notificare, care este prima etapă a procedurii de infringement, și ar fi trebuit ca încă din luna aprilie a anului 2011 să elaboreze această lege. Pentru că nu au elaborat-o până în acest moment, Uniunea Europeană a anunțat declanșarea celei de-a doua etape a procedurii de infringement a avizului motivat pentru încălcarea Tratatului de aderare privind protecția mediului, pentru că nu a transpus în mod adecvat normele europene cu privire la depozitarea deșeurilor.
Dacă această lege riscă să nu fie transpusă conform cerințelor europene, România, de asemenea, riscă să fie chemată în fața Curții Europene de Justiție de la Luxemburg și am mari îndoieli... pentru că și în Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au fost aduse pe ultima sută de metri o grămadă de amendamente.
Deci iată că plătim indiferența actualei guvernări, indiferența ministerului. Această lege, repet, ar fi trebuit transpusă încă din luna aprilie și sper din tot sufletul să fie transpusă corect. Noi am încercat în cadrul comisiei să facem acest lucru. În caz contrar, riscăm să fim chemați în fața Curții de Justiție.
Noi, Grupul parlamentar al PNL, vom vota această lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.