Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Mircea Nicu Toader
Discurs
## Doamnă președinte, Stimați colegi,
Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal susține această ordonanță și este cât se poate de just, având în vedere că obiectivele turistice, oricât de bine ar fi discutate și analizate la nivel central, numai administrațiile locale, numai zonele locale cunosc foarte bine care sunt problemele de acolo, pe de o parte. Pe de altă parte, nevoile de finanțare, și știți foarte bine că administrațiilor locale încă n-am reușit să le acordăm o cotă de finanțare mai mare, să putem să le acoperim multe din problemele pe care le au, cu atât mai mult cu cât vrem și descentralizare.
Cred că această măsură va permite ca, la solicitarea administrațiilor locale, că ăsta este procedeul, pe baza unor proiecte bine analizate, Ministerul Turismului, într-un plan general de dezvoltare a turismului, va putea să finanțeze astfel de obiective turistice în beneficiul atât al cetățenilor, cât și al administrațiilor locale, având în vedere că veniturile din orice activitate turistică se întorc, în mare parte, la administrațiile locale.
Deci susținem acest proiect de lege, de fapt ordonanța, și cred că va fi un impuls pentru administrațiile locale să poată, într-adevăr, să găsească soluțiile cele mai bune pentru a oferi turismului românesc una din sursele de finanțare cele mai bogate, pe de o parte, iar pe de altă parte, să folosim avantajul competitiv al României în Uniunea Europeană, având în vedere că turismul din România, pe potențialul turism pe care-l are, poate să asigure una dintre principalele competiții ale Europei.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.