Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2010
Informare · Trimis la votul final
Horia Cristian
Discurs
## Doamnă președinte,
## Stimați colegi,
Grupul parlamentar al PNL susține această inițiativă legislativă, dar vreau să subliniez că, în continuare, procedura de includere a substanțelor pe liste este o procedură greoaie, chiar dacă a fost coborâtă de la nivel de lege la nivel de hotărâre de guvern. Pentru a promova o hotărâre de guvern trebuie făcute eforturi destul de mari.
Cred că mai bine era dacă această ordonanță făcea ca lista să fie actualizată printr-un singur ordin de ministru, pentru că, așa cum s-a subliniat la acest microfon în repetate rânduri, există peste 16 mii de substanțe care produc diverse efecte, și aceste substanțe pot fi combinate într-un număr foarte mare de produse. Și de aceea, practic, această luptă este fără sfârșit și aceste magazine vor putea în continuare să livreze diverse substanțe cu efecte halucinogene.
Grupul parlamentar al PNL susține și va vota această inițiativă legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.