Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 iunie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Máté András Levente
Discurs
Doamnă președinte, Stimați colegi,
Ieri, în Comisia juridică, de disciplină și imunități am discutat aceste modificări, iar raportul, așa cum este înaintat, nu reprezintă voința inițială, chiar dacă sunt printre semnatarii inițiativei.
În ședința de comisie, cu o „largă majoritate”, de 7 voturi, adică sub cvorumul legal, s-a adoptat raportul.
Pe lângă aceste fapte, atunci când am pus întrebarea reprezentantului Ministerului Justiției dacă noul Guvern este de acord sau nu ca taxa de timbru să fie restituită atunci când se face o mediere, adică în loc să ajutăm justiția și în loc să avem grijă unde ajung aceste sume de bani, în ce buget se va restitui, făcând o diferență între cel care este mediator și cel care este avocat...
Pe scurt: atunci când medierea se finalizează și există un proces pe rol, taxa de timbru să fie restituită, iar atunci când părțile se înțeleg și fac o tranzacționare, taxa de timbru să nu fie restituită.
Din acest punct de vedere, eu cred că există o problemă mare în acest proiect și în acest raport.
De asemenea, tot în această modificare se prevede clar că părțile sunt obligate să participe la ședința de informare privind medierea, care, într-adevăr, nu implică nicio cheltuială, dar, dacă nu participă, pot fi amendați de la 100 de lei la 1.000 de lei, și acest lucru cred că nu este în avantajul justiției.
Pentru aceste motive, eu solicit retrimiterea la comisie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.