Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2019
other · respins
Ion Călin
Aprobarea modificării listei de vot final 38–40
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Doamnă președinte, Stimați colegi*,
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate cu PL-x 319/2019, pentru dezbaterea în fond a Proiectului de lege pentru modificarea art. 7 și art. 10 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare.
Senatul a adoptat proiectul de lege, în condițiile art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituția României.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 102/2014, intervențiile legislative vizând ca, prin derogare de la prevederile art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, lucrările de extindere în cimitirele în funcțiune să fie exceptate de la obținerea autorizației de construire. Totodată, se propune ca extinderea cimitirelor în funcțiune să se facă fără aplicarea regulilor stabilite pentru înființarea cimitirelor.
În urma examinării inițiativei și a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii sesizate în fond, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport comun de adoptare1