Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2011
Informare · Trimis la votul final
Ion Călin
Discurs
## Doamnă președinte, Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin.
Vă informez că Senatul a adoptat proiectul de lege în forma inițială în ședința din 20 octombrie 2010.
La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul favorabil al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.
Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea strategiei pentru mediul marin, ca urmare a necesității adaptării și actualizării legislației naționale cu noile reglementări comunitare în acest domeniu, în contextul îndeplinirii angajamentelor ce-i revin României și care derivă din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007.
Vă informez că raportul comisiei a fost aprobat în unanimitate, cu amendamentele admise, care sunt anexă la prezentul raport.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.