Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2010
other · Trimis la votul final
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## Doamnă președinte,
## Stimați colegi,
În primul rând, vreau să remarc prezența ministrului agriculturii în sală. Miniștrii PDL, în general, sunt flori rare. De aceea, nu fac decât să apreciez prezența dumneavoastră, domnule ministru.
În același timp, vreau să vă spun din start că grupul nostru parlamentar, Grupul PNL, va vota acest proiect de lege, dar am o nedumerire. În expunerea de motive la ordonanța de urgență supusă astăzi dezbaterii și aprobării plenului, la secțiunea a 4-a, la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, avem o cifră foarte clară – sper s-o înțelegeți dumneavoastră –, și anume: „Sumele necesare acordării ajutoarelor de stat se vor încadra în prevederile bugetare afectate Ministerului Agriculturii”. Dacă dumneavoastră credeți că noi așa putem să discutăm și să dezbatem un proiect de lege în care nu ni se spune măcar o sumă orientativă pe care are de gând Guvernul să o finanțeze pentru acest sector, cred că s-a greșit și adresa, s-a greșit și rolul Parlamentului de a controla Guvernul, de a adopta bugete și așa mai departe.
Ori este neseriozitate, ori este lipsă de profesionalism, ori este, dacă vreți, o lipsă de respect față de Parlament.
Dar, fiind ministrul agriculturii în sală, poate, totuși, are capacitatea să ne spună și nouă la cât se preconizează să se ridice suma necesară pentru finanțarea acestei ordonanțe de urgență.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.