Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2018
Declarații politice · retras
Lucian Eduard Simion
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Doamnă președinte,
## Stimați colegi,
Într-adevăr, acest proiect de lege reglementează modalitatea de utilizare a zonei de amenajări piscicole, mai ales în cadrul lacurilor de acumulare, și nu numai, creează premisele pentru ca acestea să poată fi utilizate pe un tarif corespunzător, în sensul în care, printr-un ordin comun al Ministerului Agriculturii și Ministerului Pădurilor și Apelor, se va lua în considerare și potențialul piscicol al acestor lacuri.
În afară de acest lucru, reușim să reglementăm și posibilitatea ca să avem o situație juridică a terenurilor de sub amenajările piscicole foarte clară, pentru că este o problemă pe care au reclamat-o cei care folosesc aceste amenajări, în sensul neeligibilității în proiectele cu finanțare europeană, pe zona de piscicultură.
Să nu uităm că în această perioadă avem, prin Programul de pescuit și acvacultură, o direcție foarte generoasă, o sumă foarte generoasă, aproape 50% din acest program, alocată pentru zona de acvacultură.
Însă, cum 50% din amenajările piscicole funcționează în zona de lacuri de acumulare, în zona de lacuri îndiguite, unde au existat probleme din punctul de vedere al statutului juridic și al reglementărilor de tarif de concesiune în această zonă, au creat numeroase probleme operatorilor.
Sunt bine-venite aceste reglementări și cred că vor ușura activitatea operatorilor în piscicultură.
PSD va vota acest proiect de lege, care este strict necesar, pentru ca să reușim să mai creștem puțin cantitatea de pește, de producție de pește din zona interioară din România.
Odată am fost numărul 1 în Europa, în 1988, când 80.000 de tone de pește pe an scoteam din zona interioară. În momentul de față scoatem doar 10.000 de tone.
Trebuie să facem ceva pentru acest sector și să creștem această producție. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.