Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2011
Informare · Trimis la votul final
Ion Călin
Discurs
## Doamnă președinte, Stimați colegi,
Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 196/2008 privind înființarea activității de derulare și gestionare a proiectelor de înfrățire instituțională finanțate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistență tehnică, aprobată cu modificările și completările la Legea nr. 168/2009.
Conform dispozițiilor art. 75 din Constituția României și ale Regulamentului Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat proiectul de lege în ședința din 29 septembrie 2010.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil această inițiativă legislativă.
Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru muncă și protecție socială au avizat favorabil, iar în conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au examinat proiectul de lege sus-menționat în ședințe separate și, în unanimitate, au hotărât aprobarea acestui proiect de lege în forma adoptată de Senat.
Fac precizarea că acest proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.